Terasarea gradinilor

Terenul destinat amenajarii unei gradini in jurul casei nu este intotdeauna asa cum ni l-am fi dorit. In zonele deluroase, ne putem afla in fata unui deal golas, cu o inclinatie a pantei suficient de mare incat sa faca un chin orice tentativa de amenajare.

O solutie simpla ar fi plantarea unei livezi si inierbarea terenului, solutie practica atat prin beneficiile economice pe care le aduce ulterior, dar si prin stabilizarea terenului si prevenirea degradarii solului.Solutia este una traditionala, in majoritatea zonelor de deal si munte de la noi din tara putem intalni astfel de peisaje. In cazul in care se doreste mai multa diversitate, gradinile terasate reprezinta o alegere originala.


Terasarea este o metoda folosite inca din antichitate, la toate civilizatiile. Ea nu numai ca previne alunecarile de teren, dar ofera posibilitatea utilizarii la maxim a spatiului destinat culturilor si permite orientarea plantelor pe directii insorite.

Vechii incasi utilizau astfel de terase la altitudini de mii de metri, reusind sa faca agricultura intr-un mediu ostil acestei indeletniciri si pe un spatiu extrem de restrans. Din punct de vedere arhitectural, ne intereseaza mai putin aspectul practic.

Ceea ce conteaza este o abordare tridimensionala a spatiului pe care il detinem. Vrem asadar sa imitam celebrele gradini suspendate si sa le adaptam astefl incat sa acopere cu naturalete terenul in panta, dand in acelasi timp impresia de spatiu deschis, fara sa sufoce vreuna din cele 3 axe.

Terasarea se face prin sapare, incepand de la nivelul superior, urmarind curbele de nivel.

Suprafata fiecarei terase depinde de ceea ce vrem sa obtinem, de inclinatia pantei, de dimensiunea terenului. Nu este nevoie ca ele sa aibe exact aceleasi dimensiuni, din contra, o terasa mai lata, strajuita de alte cateva mai mici, poate crea o impresie deosebita.

Consolidarea lor se face cu materialele pe care le avem la indemana, din specificul zonei (poate fi un gard de nuiele, pietre invelite in plasa, busteni bine ancorati, etc.) In oricare din cazuri, ea este obligatorie, deoarece intervenind asupra structurii solului riscul alunecarii de teren a crescut considerabil.

Cu timpul, pe masura ce plantele isi vor dezvolta sistemul radicular, ele vor consolida solul astfel incat masurile de protectie care acum pot parea inestetice vor deveni aproape inutile si se vor pierde in peisaj, acoperite de plante.

Speciile care se preteaza la cultivarea intr-un astfel de ansamblu sunt plante nu foarte inalte, pot fi tufe, arbusti, plante ierboase taratoare sau curgatoare, in functie de caracteristicile climei din zona si de imaginatia fiecaruia.

Diferite alei se pot amenaja printre straturile de flori, una centrala, care va conduce eventual spre o terasa ceva mai mare in varf, unde se poate aseza o banca. Impresia trebuie sa fie una de diversitate, de bogatie cromatica.