16 octombrie - Omagiu parintelui culturii cartofului din Romania, prof.dr. Matei Berindei

Doar câţiva işi mai aduc aminte că sâmbătă, 16 octombrie, şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere profesorul Mihai Berindei, agronomul rămas în istoria agriculturii din ţara noastră drept părintele cartofului. Acesta s-a născut la 16 octombrie 1922, în comuna Bălăceşti, judeţul Gorj.

În anii 60, pe când activa la Institutul de cercetpri Agronomice ICAR, şi-a susţinut teza de doctorat “Influenţa
condiţiilor climatice şi a unor măsuri fitotehnice asupra producţiei de cartof pe solul brun-roşcat de pădure de la Moara Domnească”, lucrare ce a adus elemente inedite care au modificat esenţial optica în dinamica formării producţiei de tuberculi şi a constituit un capitol de referinţă pentru toate celelalte lucrări aprofundate în domeniu efectuate ulterior în ţara noastră.


În anul 1962 Matei Berindei a infiinţa, în calitate de director, laboratorul pentru cultura cartofului la Staţiunea experimentală Ştefăneşti-Argeş. A fost, apoi, director ştiinţific al Staţiunii experimentale agricole Braşov (1965-1967) şi apoi al Institutului de Cercetare pentru Cultura Cartofului şi Sfeclei de Zahăr (1967-1977) continuând ca director al Institutului de Cercetare şi Producţie a Cartofului (1977-1981).

Profesorul Berindei a coordonat peste 60 de teze de doctorat şi a fost mentor pentru majoritatea cercetătorilor din domeniul cartofului.

Acolo unde s-au aplicat corect instrucţiunile noastre au fost obţinute rezultate remarcabile. Aşa s-a ajuns ca să se cultive cartoful în toată ţara şi, în prezent, putem spune cu mândrie că, datorită cercetării ştiinţifice în domeniu, nu există locuitor al satelor care să nu cultive cartof. Astfel a devenit cartoful a doua pâine în România şi eu am fost „botezat“ de aceşti cultivatori „părintele cartofului din România“, scria Matei Berindei.

Profesorul Berindei s-a stins din viaţa la 15 decembrie 2009.

A luptat pentru construirea zonelor închise de producere a cartofului pentru sămânţă, pentru trecerea cu curaj la un sistem modern şi raţional de producere şi reînmulţire, una din marile realizări din lumea cartofului din ţara noastră şi în primele rânduri ale autorilor ei a stat dr.doc. Matei Berindei. Un alt mare succes l-a constituit zonarea culturii cartofului, lucrare de amploare concretizată în bazinele specializate, ceea ce marchează saltul necesar pentru actualele cercetări de delimitare a microbazinelor şi formulelor agroecologice la nivel de tarla. Toate aceste lucrări au necesitat colective mari de cercetători, colective ce au funcţionat excelent datorită autorităţii şi profesionalismului dr. doc. Matei Berindei. Puterea cercetării constă în spunerea adevărului, ne învăţa . prof. Matei Berindei. Toate acestea au contribuit la formarea unei şcoli privind cercetarea la cartof, şcoală ce-l are ca mentor pe dr. doc. Matei Berindei, spune despre regratul profesor dr. ing. Sorin Claudian Chiru, directorul general al INCDCSZ Braşov.


CÂTEVA PRECIZĂRI DESPRE CUM A FOST ŞI CUM S-A DEZVOLTAT CULTURA CARTOFULUI ÎN ROMÂNIA - prof.dr.doc Matei Berindei
Asupra istoricului culturii cartofului în ţara noastră există puţine date şi acestea foarte sumare. Dovezile scrise, cunoscute până în prezent, stabilesc că, în primul rând, s-a introdus în Transilvania abia pe la 1815, determinată fiind de aceeaşi cauză - foametea - ca şi în alte ţări. Acest flagel a determinat pe guvernatorul Transilvaniei să dea în primăvara anului 1815 o circulară în care se insistă asupra modului uşor de a cultiva cartoful în cuiburi, la care s-a adăugat şi asigurarea cu material de plantare, astfel s-a extins cultura cartofului mai ales în judeţele Braşov, Covasna şi depresiunea Ciuc. Din Transilvania s-a introdus cultura cartofului în depresiunile extramontane din Moldova şi din Muntenia.

Important de reţinut este faptul ca în zona colinară a ţării se cultivă cartoful cu totul sporadic iar în zona de stepă şi cea de silvostepă nu se cultivă deloc. Asigurarea cu cartof pentru consum o făceau cultivatorii din depresiunile montane şi cele extramontane. Cultivatorii de cartof de aici, toamna după recoltare, umpleau căruţele cu cartof şi mergeau în localităţile din România unde nu se cultivă cartof şi făceau schimb cu grâu, porumb sau vin. Părinţii mei, din zona colinară a Gorjului, luau cartof la schimb pe vin, dar nu-i foloseau pentru consum, ci pentru sămânţă, deoarece pentru consum cultivau dănşii.

În cadrul celebrului ICAR (Institutul de Cercetări Agricole al României) unde am început să lucrez şi eu din anul 1947, când am terminat Facultatea de agronomie, au început să se efectueze numeroase experienţe cu cartof la celebrele staţiuni de cercetări agricole de la ICAR din Transilvania, Moldova, Muntenia şi Banat. Din aceste cercetări s-a ajuns la concluzia că se poate cultiva cartoful şi în aceste zone din România, nu numai în depresiunile intra şi cele extracarpatine.

După mai mulţi ani de cercetare mi-am luat doctoratul şi apoi am obţinut dreptul de conducător la doctoranzi. Am reuşit să fac 54 de doctori în agronomie în domeniul cartofului, pe unul dintre ei, dr. ing. Gheorghe Antochi, l-am luat la doctorat când era director general al Direcţiei Agricole Bacău dar, spre norocul culturii cartofului din România, imediat a fost adus la Ministerul Agriculturii ca adjunct al ministrului. Acest lucru m-a determinat să-i dau ca să efectueze cercetări pentru elaborarea tezei de doctorat despre cultura cartofului în judeţul Constanţa.

După circa trei ani, am fost invitat la cabinetul regretatului ministru de atunci Angelo Miculescu. Acolo era prezent şi Gheorghe Antochi. Angelo Miculescu mi-a spus că a fost informat de Gheorghe Antochi despre faptul că pentru rentabilizarea sistemelor de irigaţii care atunci începuseră să se realizeze în ţara noastră cel mai bine se comportă cartoful.

Ca atare, m-a rugat să elaborez instrucţiuni pentru cultura cartofului în condiţii de irigare, ceea ce am făcut imediat şi le-am predat Ministrului Angelo Miculescu. Acesta le-a multiplicat şi le-a trimis la toate judeţele din zona de stepă, zona de silvostepă şi zona colinară, pentru a fi aplicate şi testate. S-au obţinut rezultate excepţionale.

Astfel a început cultivarea cartofului şi în aceste zone. Datorită acestor activităţi, astăzi nu mai există în România nici un locuitor al satelor care să nu cultive cartof pentru consumul propriu, dar şi pentru piaţă. Astfel a devenit cartoful a doua pâine în România.

Aceste precizări trebuie să le cunoască toţi locuitorii acestei ţări şi să se reţină că dezvoltarea culturii cartofului în România s-a datorat cercetării ştiinţifice, care era foarte apreciată în vremea aceea de către conducătorii Ministerului Agriculturii noastre.

Personal încep să am convingerea că şi actualii conducători din M.A.D.R. sunt susţinători de nădejde ai cercetării ştiinţifice din agricultură. În acest fel noi cei care mai suntem în cercetare, foarte puţini, în puţinele unităţi de cercetare care au mai rămas în ţara noastră, trebuie să redevenim optimişti şi să luptăm pentru revigorarea cercetării ştiintifice, în primul rând pentru a doua pâine a României, cartoful.

Pentru zona montană a ţării noastre cartoful nu este a doua pâine, ci chiar prima.