În a doua jumătate a acestui an, se va încerca elaborarea unor măsuri legislative care să nu mai permită nelucrarea pământului şi care să stimuleze vânzarea terenurilor, a declarat miercuri preşedintele Traian Băsescu, la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Camerei Americane de Comerţ din România.
"În partea a doua a anului, se vor încerca măsuri legislative care, pe de o parte, să nu mai îngăduie abandonarea pământului şi rămânerea în nelucrare, iar pe de altă parte să stimuleze, prin mijloace fiscale, vânzarea pământului şi consolidarea suprafeţelor în aşa fel încât să se poată face o agricultură eficientă", a declarat preşedintele.
Băsescu a ţinut să amintească faptul că anul trecut, peste trei milioane de hectare de pământ au rămas nelucrate în România.
Citeste mai mult in Adevarul.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural
Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Adevarul.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News