Exclusiv
Publicat in: Stiri
Grupul de firme Agricola Bacău, principalul producător naţional de carne şi produse din carne de pasăre, a primit atestarea oficială privind Sistemului integrat de management al calităţii şi siguranţei alimentare, în conformitate cu SR EN ISO 900:2008 şi Principiile HACCP din partea TUV Hessen, membru al Asociaţiei de certificare germane de renume internaţional TUV CERT, se arata intr-un comunicat al companiei.
Documentul, care conferă o deschidere şi mai mare a holdingului băcăuan pe piaţa internă şi mai ales externă, a fost obţinut ca urmare a finalizării auditului de specialitate, în decembrie 2009. Spre deosebire de certificarea anterioară deţinută de producătorul băcăuan, când a fost atestat doar Sistemul de Management al Calităţii doar pentru societatea Agricola Internaţional SA, prin rezultatele favorabile obţinute cu ocazia auditului de la finalul anului trecut a fost certificat întreg Grupul de firme Agricola care a primit concomitent, în premieră şi certificarea Sistemului de management al siguranţei alimentare HACCP.

„Această nouă certificarea întăreşte faptul că Agricola Bacău respectă exigenţele de siguranţă alimentară cerute de Uniunea Europeană şi relevă că angajamentul managementului şi politica de business sunt adoptate la nivelul Grupului de firma Agricola Bacău'', a declarat Grigore Horoi, preşedintele Grupului de firme băcăuan.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu"   Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...

Oferta Speciala
valabila 48h

„Unul dintre cele mai importante atribute ale brandului Agricola Bacău este acela de inovator, în special în ceea ce priveşte noile concepte de prezentare a produselor sale distribuite pe piaţa internă şi externă'', a menţionat Grigore Horoi.

Astfel, Agricola Bacău este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, metodă preluată, apoi, şi de alţi producători din piaţă. Continuând inovaţiile în domeniul produselor proaspete şi sigure, Agricola Bacău a lansat şi prima linie de ambalare în atmosferă controlată (sistem BDF) din România. Agricola Bacău a lansat în premieră, la finele anului trecut, un produs inedit pe piaţa românească de carne de pui, „Puiul familist”', care se prezintă într-o formulă inovatoare de ambalare ''concepută din grijă şi respectul faţă de consumatori şi familiile lor'', după cum spune Cristian Călin, purtător de cuvânt al Grupului de firme băcăuan. Din Grupul de Firme Agricola Bacău fac parte Agricola Internaţional SA, Salbac SA, Europrod SA, Avicola Lumina - Constanţa SA, Suinprod Siret SA, Comcereal SA, G-A Nutriţie Animală SA, Aicbac SA si Agriconstruct SA.

Agricola Bacău este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Agricola Bacau creste vanzarile de carne de pui, pe fondul unei piete in scadere
In plus, raportate la evolutia din perioada aprilie- mai, vanzarile de carne de pasare Agricola...
Produsele Agricola Bacău vor fi prezente pe pieţele din Marea Britanie
Spre sfârşitul acestei luni, companiile unde se obţin cele patru categorii de produse...
Salamul de Sibiu Agricola Bacau a depasit 42% cota de piata
În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, salamul de Sibiu Agricola Bacău a atins o cotă de...
Bilant: Agricola Bacău, afaceri de 279,2 milioane lei, în 2010
Agricola International Bacau a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 279,258 mil. lei,...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura

Pentru a infiinta o livada comerciala este necesar sa parcurgeti cativa pasi specifici. De asemenea, pentru a genera profit, viitorul antrepenor trebuie sa verifice solul si sa se asigure in permanenta ca plantatia nu este infestata de daunatori.... citeste mai mult
Activitatile unui pasionat pot deveni peste noapte afaceri de succes. Sera de flori se poate dovedi profitabila avand in vedere ca trandafirii, petuniile, bujorii, gladiolele sau lalelele pot fi crescute cu succes chiar si de gradinari incepatori. Cele mai ravnite flori nu au nevoie de multa atentie... citeste mai mult


Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016