Exclusiv
Publicat in: Stiri
Producătorul de carne de pasăre şi produse din carne, Agricola Bacău, va reduce cu 60% investiţiile propuse pentru anul 2009, din cauza crizei economice. Astfel, vor fi investite doar 4 milioane euro, faţă de suma estimată iniţial, de 10 milioane de euro. "În contextul economic dificil în care am început acest an, estimăm că vom realiza investiţii de doar patru milioane, micşorând fiecare investiţie anunţată anterior", a declarat preşedintele companiei, Grigore Horoi, conform NewsIn.
Acesta a mai spus că în 2009 se va reduce investiţia de 6 milioane de euro pentru transformarea complexului de găini pentru ouă de consum de la Bacău la 2,5 milioane de euro, iar pentru modernizarea fermelor de producţie a ouălor pentru consum de la Avicola Lumina din Constanţa se vor investi doar 1,5 milioane, faţă de 4 milioane estimate iniţial.
"Sperăm să realizăm cele două obiective, în care vom investi circa patru milioane de euro. Vrem să continuăm proiectul de transformare a fostului complex pentru ouă de consum de la Bacău în ferme specializate pentru creşterea puilor pentru carne, pentru care vor fi alocate 2,5 milioane de euro, şi proiectul de modernizare a exploataţiei de ouă de consum de la Avicola Lumina din Constanţa, în care vom investi 1,5 milioane de euro", a explicat preşedintele producătorului.

Agricola Bacău estimează pentru 2009 afaceri de 253 milioane de lei, după ce, anul trecut, compania a înregistrat afaceri în valoare de aproape 270 milioane lei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran


Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...

Oferta Speciala
valabila 48h


În plus, Grigore Horoi a declarat recent că, din cauza crizei economice, Agricola Bacău va recurge la disponibilizări până la sfârşitul lunii martie, şi va îngheţa salariile angajaţilor pe termen nelimitat.

Agricola Bacău deţine o cotă de 16% din producţia de carne de pasăre realizată de unităţile specializate din România, respectiv o cotă de piaţă de 10% şi o notorietate asistată de 78% în rândul consumatorilor. Compania comercializează 100 tone de carne şi produse din carne şi peste 300 de mii de ouă în fiecare zi.

Reţeaua de magazine Agricola Bacău este formată din 29 de unităţi, situate în Bucureşti, Buzău, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ, Botoşani, Comăneşti, Moineşti, Tg. Ocna, Oneşti, Slănic Moldova şi Bacău.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Agricola Bacau creste vanzarile de carne de pui, pe fondul unei piete in scadere
In plus, raportate la evolutia din perioada aprilie- mai, vanzarile de carne de pasare Agricola...
Produsele Agricola Bacău vor fi prezente pe pieţele din Marea Britanie
Spre sfârşitul acestei luni, companiile unde se obţin cele patru categorii de produse...
Salamul de Sibiu Agricola Bacau a depasit 42% cota de piata
În perioada decembrie 2010 – ianuarie 2011, salamul de Sibiu Agricola Bacău a atins o cotă de...
Bilant: Agricola Bacău, afaceri de 279,2 milioane lei, în 2010
Agricola International Bacau a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 279,258 mil. lei,...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.