Investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut în primele nouă luni cu 28,2% comparativ cu intervalul similar din anul precedent, la 57,416 mld. lei, mai arată datele INS.
În acest fel, investiţiile concretizate în lucrări de construcţii noi, în primele nouă luni, au însumat 29,775 mld. lei, ceea ce reprezintă 51,9% din total, faţă de 49% în perioada similară a anului trecut. În plus, avansul investiţiilor în construcţii a fost în perioada ianuarie-septembrie de 31,1% comparativ cu primele nouă luni din 2007. Investiţiile în utilaje şi mijloace de transport au însumat 23,416 mld. lei, în creştere cu 22,9%. Valoarea acestora reprezintă 40,8% din total, pondere în scădere de la 44,4% în primele nouă luni din 2007.
În aceste condiţii, în trimestrul al treilea, investiţiile nete realizate în economia naţională au urcat cu 23,6%, la 24,956 mld. lei. Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi asupra terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
În aceste condiţii, în trimestrul al treilea, investiţiile nete realizate în economia naţională au urcat cu 23,6%, la 24,956 mld. lei. Investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi asupra terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News