Preţurile la lapte, legume şi fructe vor creşte cu 10% până la sfârşitul lunii ianuarie, pe fondul deprecierii leului faţă de moneda europeană, a declarat pentru NewsIn preşedintele federaţiei sindicale Agrostar, Ştefan Nicolae.
"Apreciez că până la sfârşitul lunii ianuarie 2009, preţurile la lapte, legume şi fructe se vor scumpi cu 7 până la 10%, din cauza deprecierii monedei naţionale" a spus Ştefan Nicolae .
Acesta a adăugat că deprecierea va bloca investiţiile în agricultura şi va contribui la imposibilitatea accesării fondurilor din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală.
"Deprecierea leului ne va duce în imposibilitatea accesării banilor europeni pentru că dacă în prezent creditele sunt foarte greu de obţinut, această scădere a leului le va face imposibil de accesat şi doar producătorii foarte dezvoltaţi vor mai putea să le ia", a explicat preşedintele Agrostar.
Preşedintele Agrostar a explicat că deprecierea leului va afecta în principal ramuri precum legumicultura, horticultura şi creşterea animalelor.
De asemenea, preţul la carne se va majora cu până la 25% în 2009 în condiţiile în care leul pierde tot mai mult în faţa monedei europene, a declarat, vineri, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Sorin Minea.
Totodată, Minea a adăugat că şi în condiţiil în care pe piaţa europeană preţurile vor rămâne neschimbate, în România preţurile din întreaga industrie alimentară se vor majora din cauza deprecierii monedei naţionale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"Deprecierea leului ne va duce în imposibilitatea accesării banilor europeni pentru că dacă în prezent creditele sunt foarte greu de obţinut, această scădere a leului le va face imposibil de accesat şi doar producătorii foarte dezvoltaţi vor mai putea să le ia", a explicat preşedintele Agrostar.
Preşedintele Agrostar a explicat că deprecierea leului va afecta în principal ramuri precum legumicultura, horticultura şi creşterea animalelor.
De asemenea, preţul la carne se va majora cu până la 25% în 2009 în condiţiile în care leul pierde tot mai mult în faţa monedei europene, a declarat, vineri, pentru NewsIn, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Sorin Minea.
Totodată, Minea a adăugat că şi în condiţiil în care pe piaţa europeană preţurile vor rămâne neschimbate, în România preţurile din întreaga industrie alimentară se vor majora din cauza deprecierii monedei naţionale.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News