Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a instituit o alertă pentru prevenirea contaminării cu virusul febrei aftoase, cea mai periculoasă boală a animalelor, după ce un caz de febră aftoasă la mistreţi a fost confirmat în Bulgaria.
Astfel, şeful autorităţii, Radu Roatiş-Cheţan, a convocat, la finalul săptămânii trecute, un grup de experţi în domeniu, pentru a elabora strategia de supraveghere şi protecţie.
"Principalele zone de risc pentru introducerea virusului pe teritoriul României le reprezintă în acest moment judeţele Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt şi Dolj", se arată într-un comunicat al ANSVSA.
Autoritatea a informat în acest sens autorităţile locale din judeţele de risc şi asociaţiile de vânători.
"Această boală este foarte contagioasă, iar implicaţiile economice sunt de notorietate ca fiind dezastruoase, se pot închide zone întregi. Orice apariţie a unei boli se comunică imediat la Uniunea Europeană şi, după ce se întruneşte un comitet special, se dau deciziile la nivelul statelor comunitare. Noi am dispus de urgenţă măsuri de control şi prevenire în zonele de risc de la graniţa cu Bulgaria, iar specialiştii noştri, împreună cu autorităţile locale, sunt în alertă pentru a împiedica oricare posibilitate de contaminare", a de-clarat Roatiş-Cheţan în co-municat.
Boala a fost depistată la trei mis-treţi vânaţi în regiunea Burgas, în-tr-o zonă situată la doi kilometri de graniţa cu Turcia.
citeste mai mult in bursa

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autoritatea a informat în acest sens autorităţile locale din judeţele de risc şi asociaţiile de vânători.
"Această boală este foarte contagioasă, iar implicaţiile economice sunt de notorietate ca fiind dezastruoase, se pot închide zone întregi. Orice apariţie a unei boli se comunică imediat la Uniunea Europeană şi, după ce se întruneşte un comitet special, se dau deciziile la nivelul statelor comunitare. Noi am dispus de urgenţă măsuri de control şi prevenire în zonele de risc de la graniţa cu Bulgaria, iar specialiştii noştri, împreună cu autorităţile locale, sunt în alertă pentru a împiedica oricare posibilitate de contaminare", a de-clarat Roatiş-Cheţan în co-municat.
Boala a fost depistată la trei mis-treţi vânaţi în regiunea Burgas, în-tr-o zonă situată la doi kilometri de graniţa cu Turcia.
citeste mai mult in bursa
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News