Comunica experienta
AgroRomania.ro


Email Facebook
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

APDRP organizează, începând de vineri, conferinţe judeţene de informare privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural


Începând de vineri, 4 martie şi până luni, 23 mai, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) susţine Conferinţele judeţene APDRP de informare privind accesarea fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltarea mediului rural.
Aceste întâlniri au în vedere reunirea mai multor instituţii cu care beneficiarii fondurilor europene nerambursabile intră în legătură, dar şi clarificarea aspectelor ce ţin de finanţările oferite de către APDRP.

Conferinţele judeţene sunt organizate la nivelul întregii ţări şi trebuie să asigure diseminarea informaţiilor privind modalităţile de accesare a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Astfel, se vor desfăşura 42 conferinţe în fiecare judeţ al ţării, şi încă una în capitală. La fiecare dintre acestea vor participa aproximativ 150 de persoane.
Temele propuse pentru dezbatere în cadrul conferinţelor se referă la etapele accesării FEADR, drepturile şi obligaţiile ce revin beneficiarilor, etapele întocmirii proiectului, măsurile de investiţii din cadrul PNDR, informaţii generale despre fondurile europene despre dezvoltare rurală şi stadiul implementării fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România.
În ceea ce priveşte măsurile de finanţare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală se vor detalia categoriile de investiţii şi de beneficiari eligibili, fondurile disponibile pentru fiecare dintre ele, documentele incluse în dosarul cererii de finanţare, cheltuielile pentru care se rambursează banii, modul prin care se solicită aceste fonduri cât şi condiţiile minime obligatorii pentru acordarea sprijinului prin PNDR.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online


Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...

Oferta Speciala
valabila 48h

Alături de personalul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) vor participa la aceste conferinţe şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere: APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură), FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A.), FNGCIMM (Fondul Naţional pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii), ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) prin DSVSA, instituţii bancare cu care MADR a încheiat protocoale de colaborare, instituţii publice partenere dar şi autorităţile locale.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a lansat, în data de 2 februarie 2011, campania de informare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), 'Fonduri europene pentru mediul rural'.
Campania, care se desfăşoară pe parcursul a cinci luni, urmăreşte să constientizeze publicul interesat, din mediul rural, asupra oportunităţilor de finanţare oferite de PNDR.
Acest complex de acţiuni de informare este alcătuit din mai multe niveluri de interacţiune cu publicul.
Astfel, în luna februarie, un prim nivel a fost constituit din întâlnirile cu grupuri mici de locuitori ai satelor - abordările de tip kitchen table şi atelierele de lucru - care au adunat mai mulţi participanţi din spaţiul rural pentru informări detaliate asupra modalităţilor de obţinere a finanţărilor nerambursabile.
Activităţile de informare, implementate sub forma campaniei de informare denumită 'Fonduri europene pentru mediul rural - 2011', au în vedere asigurarea egalităţii de şanse în accesarea FEADR prin diseminarea informaţiilor către un număr reprezentativ (raportat la indicatorii de realizare din PNDR) de potenţiali beneficiari ai PNDR, indiferent de criterii etnice, sexuale, religioase, precum şi de dizabilităţi fizice, vârstă, statut social sau financiar.
Acţiunile de informare vor fi aplicate de către Prestatorul (respectiv Asocierea dintre SC ARS Advertising SA - lider şi SC Tipografia Real SRL) desemnat în urma derulării prin SEAP a procedurii de licitaţie publică deschisă în data de 29.09.2009, cu numărul anunţului de participare 87470/29.09.2009.
Pe pagina de internet a Agenţiei, www.apdrp.ro, a fost creată o secţiune dedicată acestei campanii în cadrul căreia cei interesaţi pot consulta calendarul şi evenimentele aflate în desfăşurare.
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".



Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".


Articole recomandate

Rubrica meteo
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
 
 

Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016