La Centrul judeţean APIA Arad au fost depuse un număr total de 7 cereri iniţiale anuale în valoare totală de 39 877 098 lei in cadrul schemelor multianuale de ajutor de stat acordat crescătorilor de păsări şi porci, pentru primul an de aplicare 2010-1011.
„Pentru bunăstarea păsărilor, un număr de 3 societăţi comerciale, respectând toate cele 6 măsuri asumate, pot beneficia în ultimul trimestru a anului 2011 de suma totală de 1 438 883 lei, iar pentru bunăstarea şi protecţia porcinelor 4 societăţi comerciale au solicitat acest sprijin, care în situaţia respectării tuturor celor 7 măsuri, vor beneficia de un sprijin în cuantum de 38 438 215 lei”, explică director executiv al APIA Arad Gheroghe Alda.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News