Asociaţia agricolă Grup-Est Huşi a acţionat în instanţă Ministerul Agriculturii şi Guvernul pe motiv că, deşi seceta prelungită a afectat peste 70% din culturile de toamnă asigurate, judeţul Vaslui nu a fost declarat zonă calamitată, iar fermierii nu au putut beneficia de despăgubiri.
Asociaţia cuprinde 20 de fermieri vasluieni, care au solicitat pe cale judecătorească 70% din contravaloarea lucrărilor agricole la culturile de toamnă, sumă ce se ridică la peste 30.000.000 de lei, transmite corespondentul NewsIn.
"Deşi s-au întocmit toate documentaţiile către Ministerul Agriculturii şi s-au făcut verificări în teren, de către specialişti ai Direcţiei Agricole, judeţul Vaslui nu a fost declarat zonă calamitată. În aceste condiţii nu putem beneficia de despăgubiri şi am hotărât să ne căutăm dreptatea pe cale legală", a declarat, azi, Dan Hurduc, membru al comitetului director al Asociaţiei "Grup-Est" Huşi.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze
Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"Deşi s-au întocmit toate documentaţiile către Ministerul Agriculturii şi s-au făcut verificări în teren, de către specialişti ai Direcţiei Agricole, judeţul Vaslui nu a fost declarat zonă calamitată. În aceste condiţii nu putem beneficia de despăgubiri şi am hotărât să ne căutăm dreptatea pe cale legală", a declarat, azi, Dan Hurduc, membru al comitetului director al Asociaţiei "Grup-Est" Huşi.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News