Premierul Emil Boc le-a promis sindicaliştilor Agrostar şi liderului Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, că săptămâna viitoare va discuta cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, şi reprezentanţii băncilor comerciale despre acordarea de credite pentru proiecte agricole cu fonduri UE.
Acordarea de credite pentru proiecte din sectorul agricol finanţate şi din fonduri comunitare a reprezentat unul dintre subiectele întâlnirii de miercuri dintre şeful Guvernului şi reprezentanţii Federaţiei Agrostar, afiliată la BNS.
"Primul-ministru va organiza săptămâna viitoare o întâlnire la care îi va invita pe guvernator şi pe reprezentanţii tuturor băncilor comerciale din România. Scopul acestui demers este de a stimula băncile să se apuce să finanţeze şi economia reală, că aşa să stai să speculezi pe obligaţiuni şi pe alte instrumente foarte sigure care au dobânzi, ceea ce nu este în regulă", a declarat liderul BNS, Dumitru Costin, după întâlnirea cu premierul.
El a susţinut că unul din motivele pentru care agricultura are probleme este faptul că băncile nu se implică în cofinanţarea proiectelor sprijinite şi din fonduri structurale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
El a susţinut că unul din motivele pentru care agricultura are probleme este faptul că băncile nu se implică în cofinanţarea proiectelor sprijinite şi din fonduri structurale.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News