Boromir Prod Buzău (SPCU) vrea să contracteze un credit de 19,5 milioane de lei de la ING Bank NV, sucursala Bucureşti, a anunţat, joi, compania cu activităţi în industria de morărit şi panificaţie, transmite Mediafax.
Contractarea împrumutului va fi discutată de acţionarii Boromir la 21 septembrie, potrivit convocatorului transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Boromir Buzău a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 29,5 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania face parte din grupul Boromir, controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz, împreună cu alţi acţionari persoane fizice.
Grupul Boromir desfăşoară activităţi în sectorul de morărit şi panificaţie. Grupul mai include companii precum Boromir Ind (Râmnicu Vâlcea şi Deva), Boromir Pan, Moara Cibin, Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu sau Panmed Mediaş.
Acţiunile Boromir Prod, listate la BVB, erau cotate, miercuri, la 0,45 lei pe titlu, în creştere cu 2,27% faţă de referinţă. Capitalizarea companiei, în funcţie de cotaţia titlurilor este de 55,61 milioane de lei.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Compania face parte din grupul Boromir, controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz, împreună cu alţi acţionari persoane fizice.
Grupul Boromir desfăşoară activităţi în sectorul de morărit şi panificaţie. Grupul mai include companii precum Boromir Ind (Râmnicu Vâlcea şi Deva), Boromir Pan, Moara Cibin, Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu sau Panmed Mediaş.
Acţiunile Boromir Prod, listate la BVB, erau cotate, miercuri, la 0,45 lei pe titlu, în creştere cu 2,27% faţă de referinţă. Capitalizarea companiei, în funcţie de cotaţia titlurilor este de 55,61 milioane de lei.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News