La începutul acestui an s-a demarat procedura de recensământ agricol, iar în data de 8 februarie, prefectul Ion Gonţea a constituit o comisie de monitorizare a modului în care se derulează acest proces la nivelul judeţului. Verificările s-au axat pe modul în care primăriile au gestionat registrele agricole, respectiv dacă aceste documente sunt numerotate, parafate şi sigilate, şi dacă sunt completate la zi.
De asemenea, s-a avut în vedere stadiul acţiunii de inscripţionare corectă a străzilor. La final a rezultat că 35 de primării au reuşit să îşi completeze şi să îşi actualizeze registrele în proporţie de 91-100%, 16 în procent de 70-90%, iar şapte de doar 40-65%. În acest context, conducerea Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov face apel către toţi edilii pentru a respecta termenele prevăzute de lege, astfel încât să se asigure acurateţea datelor ce vor fi centralizate la recensământ.
Citeste mai mult in Buna Ziua Brasov.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de Stick-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei Stick-ul "Propriul meu plan de...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Buna Ziua Brasov.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News