Doi cai provenind din România au fost diagnosticaţi în Marea Britanie cu anemie infecţioasă ecvină (AIE), cunoscută şi sub denumirea de febra de mlaştină, au anunţat autorităţile veterinare din această ţară, relatează Mediafax care cotează The Independent, în ediţia electronică de luni.
Cei doi cai bolnavi au fost descoperiţi în Northumberland (în nord-estul Angliei) şi Devon (sud-vestul Angliei).
"Ameninţarea AIE rămâne scăzută în Marea Britanie dar tratăm cu seriozitate această situaţie şi le cerem proprietarilor de cai şi veterinarilor să anunţe orice suspiciune de boală", a declarat Nigel Gibbens, directorul serviciilor veterinare din Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (Defra).
"De la prima epidemie din acest an (în ianuarie), am colaborat activ cu UE pentru a reduce riscurile în Marea Britanie, în timp ce exporturile de cai efectuate de România sunt acum restricţionate, iar importurile Marii Britanii sunt verificate. Credem că aceste cazuri înregistrate în Marea Britanie au legătură cu cai ce au părăsit România înainte de introducerea acestor măsuri", a declarat el.
Această boală este transmisă de muşte şi toate animalele aflate pe o rază de 200 de metri în jurul celui bolnav sunt supuse unei carantine timp de 90 de zile. Boala poate fi transmisă şi prin seringi sau echipamente medicale nesterilizate folosite de veterinari.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
"De la prima epidemie din acest an (în ianuarie), am colaborat activ cu UE pentru a reduce riscurile în Marea Britanie, în timp ce exporturile de cai efectuate de România sunt acum restricţionate, iar importurile Marii Britanii sunt verificate. Credem că aceste cazuri înregistrate în Marea Britanie au legătură cu cai ce au părăsit România înainte de introducerea acestor măsuri", a declarat el.
Această boală este transmisă de muşte şi toate animalele aflate pe o rază de 200 de metri în jurul celui bolnav sunt supuse unei carantine timp de 90 de zile. Boala poate fi transmisă şi prin seringi sau echipamente medicale nesterilizate folosite de veterinari.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News