Chesnoiu, MADR: Incurajez romanii sa cumpere produse romanesti
Publicat la data de 11 Ian. 2022 in:
Stiri In ciuda absentei unor masuri concrete si clare, seful MADR incurajeaza romanii sa cumpere produse romanesti si le transmite fermierilor ca ar trebui sa produca mai mult pentru piata interna.
Ministrul a prezentat marti cateva dintre programele de sprijin ce vor fi derulate in acest an. Astfel, au fost prezentate modificarile ce au fost aduse proiectelor de acte normative elaborate la nivelul MADR, care s-au aflat in consultare publica in ultimele 10 zile.
In urma procesului de dezbatere publica a proiectului de act normativ ce vizeaza sustinerea productiei de legume in spatii protejate, ministrul Agriculturii a prezentat noua forma a actului consolidat ce va merge spre avizare si apoi spre aprobare, in sedinta de Guvern. Au fost primite propuneri de la fermieri din diferite bazine legumicole importante din tara si in urma analizei acestora au fost elaborate noile propuneri ale actului normativ.
Astfel, pentru tomatele cultivate in ciclul I si in ciclul II de productie, pentru a incasa valoarea sprijinului maxim de 4.000 euro/ beneficiar (3.000 euro/beneficiar pentru ciclul I si 1.000 euro/beneficiar pentru ciclul II), productiile vor trebui sa fie valorificate astfel: Pentru ciclul I – intre 1 martie si 10 iunie; Pentru ciclul II – intre 15 octombrie si 9 decembrie.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
In privinta productiilor minime necesare, trebuie realizate 3.000 kg/1.000 mp, fata de forma initiala a actului normativ care prevedea realizarea unei cantitati de 5.600 kg/1.000 mp.
Referitor la sustinerea legumelor deficitare, beneficiarii pot primi 1.000 euro pentru productiile valorificate in perioada 15 octombrie – 9 decembrie, iar productiile minime necesare pentru 1.000 mp trebuie sa fie pentru:
castraveti 4.000 kg, fata de 5.600 kg;
ardei gras/ lung 2.000 kg;
fasole pastai 1.500 kg;
spanac 1.000 kg;
salata 15.000 plante, fata de 1.440 kg;
ceapa verde 100.000 bulbi, fata de 1.000 kg.
"Tinand cont de factorii de risc prezenti in agricultura si de tot ceea ce se intampla la nivel european si chiar global, legumicultorii au nevoie de un sprijin concret pe care l-am prevazut in actul normativ. Am pornit toate programele MADR de la analiza indicatorilor de rezultat, de la modul in care noi ne situam in balanta comerciala, plecand de la productie si asigurarea consumului din resurse proprii nationale raportat la ceea ce inseamna importuri. Incurajez cetatenii romani sa consume produse romanesti si fermierii sa produca mai mult pentru piata interna, astfel incat lantul scurt dintre fermieri, producatori si consumatori sa fie unul cat mai eficient", a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.
In tot procesul de implementare al programului, un rol important il are Autoritatea Nationala Fitosanitara, care preleveaza probe de legume, in vederea monitorizarii reziduurilor de pesticide, astfel incat pe masa consumatorilor sa ajunga doar produse sigure pentru consum.
Bugetul total al programului productiei de legume in spatii protejate este de 225 milioane lei.
In ceea ce priveste programul de sustinere a usturoiului, valoarea sprijinului de 3.000 euro / cultura / ha / beneficiar se va acorda pentru productiile valorificate in perioada 1 iunie – 21 decembrie, iar productia minima necesara este de 3 kg usturoi/10 mp. Programul beneficiaza de un buget total de 22,2 milioane lei.
Autor:
Redactia Agroromania
Cei doi autori care formeaza in prezent echipa din spatele acestui website va aduc zilnic cele mai relevante informatii si va mentin conectati la ceea ce conteaza cu adevarat. De la stiri generaliste pana la informatii de nisa, suntem aici pentru a va furniza doar ceea ce conteaza.