Clorul din sare, otravă pentru organism

Sarea in bucate este un obicei alimentar stravechi, al carui inceput se pierde in negura vremurilor. Mincarea cu sare este o obisnuinta alimentara veche de secole sau chiar de milenii, dar nu o necesitate vitala pentru omenire. Sarea de bucatarie sau clorura de sodiu, alaturi de alte substante conservante, de tipul glutamatului sodic, este un aromatizant larg utilizat de fiecare consumator de hrana traditionala. Consumator care, de obicei, nu prea stie la ce pericole se expune.
Daca despre piine, de exemplu, se spune ca intruchipeaza simbolul alimentelor in general, in aceeasi masura putem spune, de asemenea, ca sarea se identifica cu simbolul condimentelor, de unde si aceasta alaturare a lor, in ritualul de primire a oaspetilor importanti.
Prin faptul ca sarea se extrage, printre altele, si prin evaporare din apa marii, constituindu-se in acest fel intr-o chintesenta a acestui mediu vital primordial, ea reprezinta in multe mitologii si traditii focul eliberat din ape, respectiv esenta lor. In traditiile nipone, sarea este investita si cu virtuti protectoare si purificatoare, de unde si obiceiul arhaic ce se practica in aceasta tara, constind din presararea de sare pe pragul casei sau chiar prin incaperi, cind se intentioneaza stergerea urmelor de pasi.
Un adult trebuie sa consume, dupa cum au demonstrat calculele de specialitate, intre 10-15 grame pe zi. Cum insa un virf de cutit cu sare reprezinta cam 5 grame din acest produs si cum alimentele detin si ele in structura lor o anume cantitate de sare, ce variaza de la un aliment la altul, realizam foarte bine faptul ca se poate trece usor in materie de sare de la uz la abuz. La aceasta realitate se ajunge, pe de o parte, in virtutea unui automatism in contul caruia punem de regula sare in bucate inainte de a le gusta si, pe de alta, pentru faptul ca multi, viciindu-si gustul, confunda gustul bun al unei mincari in functie daca aceasta este bine sarata sau nu.
In restaurantele chinezesti, mincarurile au continut mare de glutamat
Rezultatele unor cercetari recente arata ca alte forme de sodiu, ca hipercarbonatul - praful de copt sau glutamatul au, chiar la persoanele sensibile la sare, o influenta mica asupra presiunii sangvine. Potrivit specialistilor, nu sodiul, ci clorura de sodiu este raufacatorul.

Glutamatul de sodiu, care este folosit frecvent pentru potentarea gustului, poate avea si unele efecte nocive, nu nemijlocit asupra inimii, ci asupra sanatatii in general. Glutamatul se manifesta prin eriteme de scurta durata, bufeuri, transpiratie, toropeala si dureri de cap, de care sufera 15-25 la suta dintre cei care maninca in restaurante chinezesti, unde mincarurile au continut mare de glutamat. Dar mult mai ingrijoratoare este o alta informatie referitoare la aminoacidul glutamat, care, consumat in cantitati mari, ar putea vatama creierul, cum au demonstrat experientele facute pe unele animale.

Sarea marina are in compozitie aproximativ 100 de elemente, iar sarea de bucatarie numai doua: sodiu si clor (in ultima vreme i se mai adauga iod). Cercetatorii in domeniu spun ca clorul este o adevarata otrava. El are in sarea de bucatarie o concentrare atit de mare, incit un pahar de solutie concentrata din aceasta sare poate omori un om.

Pe de alta parte, sarea de bucatarie este anorganica, adica nu este de provenienta vegetala sau animala si nu contine enzime. Omul consuma plante care au enzime de origine organica, iar plantele sint cele care transforma substantele anorganice din pamint in substante organice. Prin urmare, oamenii elimina sarea fara sa o fi schimbat in structura ei chimica. S-a constatat ca omul nu poate asimila decit urme infime de substante anorganice. Dintr-o lingurita de sare, organismul uman asimileaza numai o milionime de gram, iar restul ramine aproape in intregime sa impurifice singele si organele.

Sarea, odata inghitita cu alimentele, provoaca sete si este necesar sa bem apa, pentru a-i diminua toxicitatea, fiind un corp strain. Aceasta apa pe care o bem ca sa diluam sarea din organism uzeaza tesuturile, in special peretii arterelor, generind cresterea tensiunii. Sarea se fixeaza, in parte, pe peretii celulelor care alcatuiesc tesuturile. In aceste conditii, greutatea corpului creste, pielea capata un aspect spongios si noi sintem chinuiti tot timpul de sete si foame. Din cele 15-20 grame de sare pe care le ingeram, in mod obisnuit, prin alimentele consumate, rinichii nostri, in conditii normale, nu pot elimina decit 5-7 grame, fapt care explica de ce cei care maninca sarat transpira anormal si suporta greu caldura.

Totusi, specialistii sint de acord ca, in pofida tuturor necazurilor care se trag de la consumul excesiv de sare, surplusurile nervoase pot fi transmise doar daca lichidul existent in organismul nostru contine sare suficienta. Daca introducem intr-un pahar cu apa distilata doua sirme de la un circuit electric intrerupt si legam de ele un bec, acesta nu se aprinde. Se aprinde, in schimb, daca presaram in apa putina sare. Este valabil si pentru oameni, atunci cind sint lipsiti de energie sau de sclipiri ale spiritului. Vinovata de starea de letargie, de oboseala, de indispozitie si de incapacitatea de concentrare este, foarte adesea, lipsa sarii.

Din punct de vedere calitativ, sarea pentru vite (bolovani) si sarea gema sint superioare celei obisnuite, de bucatarie. Se recomanda si sarea de mare, care ar putea insa sa fie afectata de substante nocive, din cauza poluarii. Cea mai buna este sarea cristalina (grunjoasa) care se pune la muraturi. Ea contine toate mineralele vitale si microelementele in concentratia de care are nevoie organismul nostru, care o asimileaza si o valorifica. Dupa cum indica si numele, sarea grunjoasa este o sare sub forma de cristale mari. Se scoate din mine de sare, unde s-a format, in urma cu milioane de ani, sub o presiune enorma, si contine structuri in a caror compozitie intra in cantitati optime cele mai importante substante minerale.