Codul de bună practică în fermă: evitaţi tasarea solului!

Codul de bună practică agricolă reprezintă un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţia producătorilor agricoli şi a fermierilor pentru a fii implementate în practică. Însuşite de către fiecare fermier şi producător agricol şi implementate corect, practicile agricole pot contribui la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, conservarea mediului ambient, limitând consecinţele ecologice nefavorabile.
Astfel, pentru reducerea sau prevenirea degradării fizice a solului se aplică o serie de măsuri şi lucrări de îmbunătăţire şi conservare a calităţii solului.

Tasarea sau compactarea

Tasarea solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerată a masei de sol pe unitatea de volum.
În raport cu originea, tasarea solului este naturală şi artificială. Tasarea naturală este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului, iar tasarea artificială este datorată greşelilor tehnologice din sistemul agricol şi este specifică agriculturii puternic mecanizate accentuându-se odată cu creşterea gradului de mecanizare.

Cauze ale tasării

În ferme, tasarea artificială este favorizată de următoarele cauze:

• folosirea rotaţiilor de scurtă durată: monocultura şi rotaţia de doi ani grâu-porumb;
• absenţa culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi şi lucernă), ierburi perene (Lolium multiflorum);
• bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizării reduse, a absenţei fertilizării organice;
• efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate;
intensitatea, frecvenţa, lucrarea anuală la aceeaşi adâncime;

• aplicarea necorespunzătoare a udărilor.

Efectele tasării

Tasarea solului are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului cât şi a productivităţii fermei. Printre cele mai importante şi cunoscute efecte negative sunt următoarele:

• scăderea permeabilităţii solului la apă şi aer, şi creşterea riscului de exces de apă;
• reducerea capacităţii de reţinere a apei şi a conţinutului de apă accesibilă;
• înrăutăţirea regimului aerohidric;


• creşterea rezistenţei la penetrare şi inhibarea dezvoltării sistemului radicular;
• creşterea rezistenţei la arat şi, în consecinţă creşterea consumurilor;
• degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilităţii lor;
• calitate necorespunzătoare a arăturilor şi a pregătirii patului germinativ.

Prevenirea tasării artificiale a solului se realizează prin adaptarea sistemului de agricultură, a agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel incât să fie reduse la minim efectele şi procesele negative.

Pentru reducerea şi chiar eliminarea cauzelor tasării artificiale, fermierul trebuie să respecte şi să aplice următoarele măsuri:

• efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optimă;
• eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate;
• folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a şenilelor, a roţilor duble, creşterea vitezei de lucru; rotaţii de lungă durată care să includă şi plante amelitoare;
• măsuri de creştere a humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngrăşăminte organice;
• evitarea păşunatului excesiv.

Pe solurile netasate se impun măsurile prezentate, tocmai în scopul prevenirii tasării artificiale, în timp ce pe solurile deja tasate se impune reducerea tasării excesive.

Reducerea tasării excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului tasat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40 cm, şi scarificare la adâncimi mai mari. Deoarece măsurile mecanice de reducere a tasării solului au doar caracter temporar, întrucât solurile se vor retasa destul de repede, cele mai bune şi eficiente rămăn măsurile preventive.

Autor: Ing. Daniela Criste