Schema de ajutor se adresează producătorilor agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, şi care deţin, cresc sau exploatează porcine de la o greutate vie de 30 kg, până la greutatea de abatorizare, individual sau în forme asociative, conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.
Actul normativ vizează stimularea creşterii competitivităţii sectorului românesc de creştere a porcinelor şi atingerea obiectivelor europene privind bunăstarea animalelor, prin acoperirea costurilor suplimentare şi pierderii de venituri datorate angajamentelor asumate pe baze voluntare pentru o perioada de 5 ani, prin aplicarea unor măsuri, altele decât măsurile tehnologice obligatorii care asigură bunăstarea porcinelor, astfel:
1. asigurarea unei suprafeţe de pardoseală liberă cu minimum 10% mai mare decât cea obligatorie prin normă;
2. asigurarea a minimum 9 ore lumină naturală sau 11 ore lumină artificială
3. asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor;
4. asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare;
5. îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, volum de aer circulant / viteza aerului;
6. asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat;
7. asigurarea unor condiţii care asigură protecţia animalelor şi creşterea statusului de sanatate;
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Prezenta scheme se aplică beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
1. se angajează să aplice măsurile de bunăstare pentru o perioadă de minimum 5 ani;
2. fac parte din forme asociative legal constituite;
3. deţin autorizaţie sanitară veterinară pentru exploataţie;
4. sunt înregistraţi în Registrul Naţional al Exploataţiilor deţinând un cod al fermelor;
5. respectă prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 83/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, precum şi prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 85/2008 privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor.
Ajutoarele de stat se acordă anual, în plăţi semestriale. Suma maximă de ajutor nu poate depăşi 500 Euro / UVM/an.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
3. asigurarea unor condiţii care să prevină rănirea animalelor;
4. asigurarea potabilităţii apei utilizate în procesul tehnologic, conform prevederilor Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările şi completările ulterioare;
5. îmbunătăţirea parametrilor de microclimat - temperatură, umiditate, volum de aer circulant / viteza aerului;
6. asigurarea unui loc de cazare uscat sau asigurarea aşternutului uscat;
7. asigurarea unor condiţii care asigură protecţia animalelor şi creşterea statusului de sanatate;
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Prezenta scheme se aplică beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiţii:
1. se angajează să aplice măsurile de bunăstare pentru o perioadă de minimum 5 ani;
2. fac parte din forme asociative legal constituite;
3. deţin autorizaţie sanitară veterinară pentru exploataţie;
4. sunt înregistraţi în Registrul Naţional al Exploataţiilor deţinând un cod al fermelor;
5. respectă prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 83/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea porcinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi a Programului acţiunilor privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, precum şi prevederile Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 85/2008 privind sistemul de identificare şi înregistrare a suinelor.
Ajutoarele de stat se acordă anual, în plăţi semestriale. Suma maximă de ajutor nu poate depăşi 500 Euro / UVM/an.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News