Exclusiv
Publicat in: Stiri
În zilele de 15 şi 16 octombrie, năvodărenii sunt invitaţi la cea de-a treia ediţie a Zilelor Recoltei. Potrivit celor declarate de viceprimarul oraşului, Florin Chelaru, discuţiile referitoare la modalitatea în care se va desfăşura această ediţie a Zilelor Recoltei nu au fost definitivate, dar acest lucru se va întâmpla în zilele următoare.
„Deja am discutat să se trimită invitaţii către producătorii agricoli pe care îi dorim să participe la această sărbătoare. Sperăm ca şi în acest an producătorii să vină cu preţuri accesibile şi să aducă şi produse alimentare specifice zonei, gen muşchi, costiţă afumată după reţete tradiţionale", a declarat viceprimarul. Cât priveşte eventualitatea organizării unor spectacole în cele două zile ale evenimentului care marchează o toamnă bogată, viceprimarul ne-a spus că încă nu s-a stabilit nimic pentru că intervine problema lipsei banilor. „Dacă se va face spectacol atunci se va face cu bani foarte puţini. Ne-am gândit că năvodărenii s-ar simţi altfel dacă ar bea un pahar de vin sau must sau ar mânca ceva şi ar asculta o muzică bună. Vrem să organizăm şi câteva jocuri tradiţionale de genul căratul sacului de cartofi sau cine bea cel mai mult must în cel mai scurt timp. Vom avea şi premii, dar vor fi mici". Pentru că din acest an, Năvodariul are şi o nouă echipă de fotbal - Săgeata, cu rezultate bune în ultima perioadă, autorităţile locale intenţionează ca în cele două zile cât ţine evenimentul să promoveze pe cât posibil echipa. Pe lângă aspectele care au rămas de definitivat, autorităţile se gândesc care să fie zona unde se va ţine Ziua Recoltei. Prima dintre variante ar fi centrul oraşului - aşa cum s-a organizat prima ediţie, în 2008, iar cea de-a doua variantă ar fi în parcarea de la Stadion, totul depinzând de desfăşurarea sau nu în acele zile a vreunui meci.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h


Citeste mai mult in Ziua de Constanta

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Buzunarele fermierilor vor fi afectate in 2023. Pretul graului in Portul Constanta
Buzunarele fermierilor vor fi afectate in 2023. Pretul graului in Portul Constanta
Costurile logistice pentru sezonul urmator au inregistrat cresteri semnificative comparativ cu...
Fostul sef al DAJ Constanta, condamnat la inchisoare cu executare
Fostul sef al DAJ Constanta, condamnat la inchisoare cu executare
Tribunalul Constanta a decis joi, condamnarea lui Boris Parpala, fostul director al Directiei...
Un nou caz de gripa aviara confirmat in portul Constanta
Un nou caz de gripa aviara confirmat in portul Constanta
Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala din Bucuresti a confirmat, luni, prezenta virusului...
Virusul gripei aviare, depistat la o lebada moarta, in judetul Constanta
Virusul gripei aviare, depistat la o lebada moarta, in judetul Constanta
La sfarsitul saptamanii trecute, o tulpina a virusului gripei aviare a fost depistata la o lebada...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.