Constantin – Discutii cu bancile pe tema creditarii si a dobanzilor pentru fermieri
Publicat la data de 24 Iun. 2013 in:
Stiri Un alt subiect ce a fost abordat de Ministrul Agriculturii, sambata la masa rotunda de la Bistrita, la care discutiile s-au bazat pe ‚Agricultura, domeniu forestier, turism, mediu – sanse de dezvoltare economica pentru judetul Bistrita Nasaud’, a fost accesul fermierilor la creditele oferite de banci.
„Creditarea in agricultura e o problema. Ieri (n.r. vineri 21 iunie) premierul mi-a dat sarcina, ca sa spun asa, sa rezolvam problema creditarii, pentru ca se stie peste tot, pe de-o parte nu exista capacitate de cofinantare, nu exista garantii cu care sa se ia si creditele acelea cu dobanda ridicata, iar pe de alta parte nu exista bani pentru proiectele pe care le avem in derulare sa se faca cererile de plata”, a declarat Ministrul.
Acesta a vorbit despre ipoteza in care va fi desemnata o singura banca pentru administrarea fondurilor europene, fonduri care ajung la 1,3 miliarde de euro si care sunt in crestere, daca bancile nu vor avea oferte mai bune de creditare. Constantin a mai mentionat ca este in discutii cu bancile de un an de zile, in ceea ce priveste creditarea si dobanzile aferente.
„Eu i-am chemat pe toti si le-am spus sa venim cu criterii mai bune pentru agricultura, fiindca - au spus-o toti - afacerile sunt sigure in agricultura. An de an, prin APIA, trec cel putin 1,3 miliarde de euro fonduri europene, care vin si se duc catre fermieri, iar bancile care le deruleaza, si le deruleaza toate, ele isi opresc doar comisioanele acelea de derulare. Avand in vedere aceste lucruri, le-am solicitat sa vina cu dobanzi mai bune pentru acei fermieri care au conturile acolo. Exista o banca care a coborat imediat cu un punct procentual dobanda care se acorda. E un inceput, nu e mare lucru”, a clarificat Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Daca aceste discutii nu vor solutiona problema, Ministrul afirma ca va fi desemnata o singura banca pentru administrarea fondurilor europene.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Propriul meu plan de afaceri
CD-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai planuri de afaceri standard Esti o persoana dinamica Profita de CD-ul "Propriul meu plan de afaceri" Ai 7 modele practice de planuri de afacere cu care obtii mai usor finantari si chiar fonduri europene la mai putin de 100 de lei CD-ul "Propriul meu plan de afaceri" iti...
Oferta Speciala
valabila 48h
„Vom continua discutiile si ne gandim si la o anumita solutie: daca nu vor veni cu conditii mai bune pentru agricultura, unde fondurile europene vor fi mai multe si in perioada urmatoare, vom face o licitatie si vom desemna o singura banca ce va administra toate aceste fonduri de 1,3 miliarde de euro in crestere, pana in 2020, la 2 miliarde de euro, an de an, astfel incat sa poata sa acorde conditii favorabile pentru fermieri pentru dezvoltare rurala. Luam in calcul si lucrul acesta, dar asta va insemna ca toti fermierii sa-si mute conturile la banca respectiva. Eu sper sa nu ajungem acolo, fiindca ar insemna o oarecare limitare. Nu am discutat inca nici cu BNR si sper sa avem banci care inteleg cat de importanta este partea de creditare in agricultura”, a adaugat Constantin.
Sursa foto: www.sxc.hu
Idei de afaceri in agricultura
De ce sa mizezi anul viitor pe o afacere cu aronia
In contextul interesului crescut pentru produsele naturale, cultivarea aroniei in sistem ecologic poate genera profituri substantiale fermierilor care ingrijesc plantatia corespunzator. Produsele pe baza de aronia si fructele comercializate pe piata din Romania au preturi destul de ridicate si sunt ... citeste mai mult>>
Cati bani se pot scoate din afaceri cu trufe
Cu un continut bogat in proteine, saruri minerale, azot, acizi organici, trufele, numite si \"diamantele pamantului\" sau \"perlele bucatariei\", au o aroma fructata si un gust dulceag si rafinat. Romanii au simtit potentialul afacerii si au inceput sa cultive aluni in radacinile carora se ascund tr... citeste mai mult>>
Cum sa faci bani din cultura de cartofi mov
Mai mult decat orice alt soi de cartofi, cartofii mov contin o cantitate extraordinara de antioxidanti. Culoarea cartofilor mov vine tocmai de la aceste substante puternice, care au aceleasi insusiri cu ale murelor, afinelor si ale altor fructe de culoare mov. Cartofii mov sunt de asemenea bogati in... citeste mai mult>>
Tot ce trebuie sa stii despre un buldoexcavator
Atunci cand o echipa de constructori trebuie sa execute lucrari terasiere complexe - sapaturi, incarcare cu pamant, mutare de materiale - folosesc un buldoexcavator sau, de ce nu, o flota intreaga de buldoexcavatoare. Aceste utilaje versatile reprezinta un adevarat avantaj pe orice santier.... citeste mai mult>>
7 motive pentru a cultiva goji, merisoare sau aronia
Sa consumi fructe proaspete este o adevarata placere, mai ales pentru locuitorii marilor orase, care nu au prea des ocazia sa evadeze undeva la tara si sa se bucure de deliciile naturii. Iata de ce o oferta cu asemenea fructe este mai mult decat binevenita. Numarul clientilor este apreciabil si aces... citeste mai mult>>
Top 3 cele mai profitabile afaceri in agricultura
Se stie ca daca nu exista pasiune, afacerile nu au nici cea mai mica sansa de succes. Dorinta de imbogatire nu este de ajuns pentru a transforma o idee buna intr-o afacere de viitor. Asadar, daca va doriti o afacere in agricultura ecologica, iata top 3 care va garanteaza succesul:... citeste mai mult>>
Cultura cu cel mai mare randament pe metru patrat
Daca aveti o pivnita, o magazie, un pod, o incapere pe care nu o mai folositi sau un balcon inchis si racoros, inseamna ca indepliniti deja principala conditie pentru a demara o activitate accesibila, interesanta si foarte profitabila - cultivarea ciupercilor. Iata cum sa obtineti profit investind c... citeste mai mult>>