În ultimele trei săptămâni carnea de porc din import s-a ieftinit de la 1,5 euro pe kilogram carcasă la 1,12 euro. Ieftinirea a avut loc datorită preţului de dumping stabilit de producătorii germani care au micşorat preţurile din momentul în care s-a anunţat că în această ţară s-a depistat carne de porc contaminată cu dioxină.
Potrivit lui Gheorghe Caruz, preşedintl spune că Germania a ocupat anul trecut 33% din totalul importurilor de carne de porc făcute de România. El a adăugat că în prezent crescătorii pierd 1,5 lei pentru fiecare kilogram de carne comercializată. "Situaţia nu există doar la noi, ci în toată Europa, dar la ei s-au găsit soluţii pentru subvenţii ascunse", a spus Caruz, care a adăugat că dacă nu se vor lua măsuri de protecţie a sectorului vor rămâne fără locuri de muncă peste 50.000 de persoane.
Pentru evitarea colapsului, crescătorii de porci cer să fie luate o serie de măsuri, printre care acordarea unor compensaţii din bugetul naţional sau din fondul de intervenţie al Uniunii Europene pentru pierderile provocate fermierilor de căderea pieţei, elaborarea unui act normativ care să prevadă obligativitatea de a informa consumatorii prin afişarea în magazine a ţării de origine a cărnii de porc şi activarea sprijinului financiar european pentru stocarea unor cantităţi de carne de porc, măsură de care fermierii români nu pot beneficia pentru că nu au dreptul să exporte carne. De asemenea, ei mai cer ca societăţile comerciale de creştere a porcilor să ramburseze, pe o perioadă prestabilită, doar 6% din TVA, diferenţa urmând să fie utilizată pentru autofinanţare.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Pentru evitarea colapsului, crescătorii de porci cer să fie luate o serie de măsuri, printre care acordarea unor compensaţii din bugetul naţional sau din fondul de intervenţie al Uniunii Europene pentru pierderile provocate fermierilor de căderea pieţei, elaborarea unui act normativ care să prevadă obligativitatea de a informa consumatorii prin afişarea în magazine a ţării de origine a cărnii de porc şi activarea sprijinului financiar european pentru stocarea unor cantităţi de carne de porc, măsură de care fermierii români nu pot beneficia pentru că nu au dreptul să exporte carne. De asemenea, ei mai cer ca societăţile comerciale de creştere a porcilor să ramburseze, pe o perioadă prestabilită, doar 6% din TVA, diferenţa urmând să fie utilizată pentru autofinanţare.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News