Creşterea şi exploatarea bovinelor în condiţii ecologice

Condiţiile necesare pentru ca într-o fermă de bovine, să se obţină produse ecologice sunt stipulate în Reglementarea UE 2092/1991 şi caietele de sarcini elaborate în diferite ţări. În România producţia ecologică este reglementată prin OUG nr 34/17.04.2000. Animalele trebuie să provină din ferme ecologice. Introducerea din exploataţiile convenţionale nu poate depăşi 10% din efectiv. Conversia fermei convenţionale la ferma ecologică se face în doi ani pentru pajişti şi culturi furajere, 12 luni pentru bovine de carne, 6 luni pentru vacile cu lapte.
Animalele folosite în fermele zootehnice ecologice trebuie să fie de preferinţă, din rasele autohtone cu rezistenţă crescută la factorii naturali de mediu, pretabile la creşterea extensivă sau semiintensivă, cu constituţie robustă, indici de reproducţie foarte buni, fecunditate şi prolificitate ridicată,o bună viabilitate şi vitalitate a nou născuţilor.
Reproducţia animalelor în zootehnia ecologică este, de regulă, cea naturală dirijată prin folosirea celor mai valoroşi reproducători din rasă.

Este admisă însămânţarea artificială la vaci dar nu se admit metodele biotehnologice avansate cum ar fi transferul de embrioni, clonarea sau animale obţinute prin inginerie genetică (organisme modificate genetic).

Rasele de bovine utilizate în zootehnia ecologică în fermele specializate pentru producţia de lapte sunt:

• Băltata romănească;
• Bruna de Maramureş;
• Pinzgau de Transilvania;
• Charolaise;
• Limousine;
• Blonde d’Aquitane.

Creşterea animalelor în ferme ecologice se realizează în sistem extensiv, cu acces obligatoriu la păsune, întreţinere în sistem liber. Mărimea fermei depinde de resursele furajere, dar nu se poate admite o încărcătură mai mare de 2 UVM/ha.

În procesul de creştere şi exploatare a bovinelor în condiţii ecologice se disting două faze:

1. faza de conversie;
2. faza propriu-zisă de producţie ecologică.

În faza de conversie intreţinerea animalelor se face în adăposturile existente, prin trecerea de la sistemul legat la întreţinerea în sistem liber. Adăposturile trebuie să corespundă cerinţelor fiziologice, igienice şi de producţie. Se vor respecta normele de suprafaţă astfel:

• 6mp/cap la vaci;
• 1,5-5mp/cap la tineret ;
• 10mp/cap la tauri;
• norme de volum de aer: 25mc/cap de animal;
• indice de luminozitate 1/18 (1mp de geam la 18 mp de pardoseală).

Animalele trebuie să aibă acces liber în padoc iar priponitul la păşune este interzis. Pardoseala să fie întreagă, cu aşternut bogat dar se admite şi pardosea din gratăr, dar pe zone limitate de depunere a dejecţiilor.

Microclimatul adăposturilor trebuie să asigure confortul optim: temperatura 5-25 0C, umiditate 55-75%, curenţi de aer 0,1-0,5 m/s, gazele nocive în limitele admise: doxidul de carbon 0,04-0,15%, acceptabil între 0,10-0,25% amoniacul optim-absent, limita maximă 0,02 mg/m; hidrogenul sulfurat optim - absent, admisibil 0.01 mg/l; lumina 60-70 lucsi cu o durată maximă de 16 ore pe zi; nivelul fonic admis este maxim de 60 decibeli. Venţilatia naturală trebuie să asigure schimbul normal de aer curent, aproximativ 120-150 m3/cap de vacă/oră. La păşune animalele trebuie ferite de insolaţii, ploi reci cu vânt puternic şi grindină.

În faza de producţie ecologică este obligatorie respectarea riguroasă a condiţiilor ce stau la baza zootehniei ecologice astfel:

• spaţiu corespunzător, unde animalul poate să-şi manifeste comportamentul fără nici o restricţie;
• clădirea, prin structura şi construcţia ei, trebuie să asigure parametri optimi corespunzători;
• acolo, unde condiţiile climatice permit, animalele pot fi crescute libere, fără adăpost, cu condiţia să fie asigurată suprafaţa necesară de păşune pentru întregul efectiv.

Trebuie asigurată suprafaţa necesară pentru păşunat, adică 0,5 ha./cap de vacă, care, în mod obligatoriu se tarlalizează şi se utilizează raţional: deparazitarea spaţiului şi eliminarea rozătoarelor, dar numai cu substanţe şi metode aprobate de legile în vigoare.
Spaţiul corespunzător, unde animalul poate să-şi manifeste comportamentul fără restricţii îl constituie grajdul închis în trei părţi, deschis spre sud, cu aşternut abundent. Adăpostul trebuie să aibă legătură cu spaţiile de hrănire acoperite şi să fie legat cu un coridor cu pavaj solid de păşune sau padocul pentru plimbare.
În adăpost trebuie să funcţioneze adăpători automate, care nu îngheaţă iarna, în număr corespunzător cu efectivul de animale. Evacuarea dejecţiilor, este indicată să se facă direct în bazinele colectoare, iar la locurile de odihnă să se asigure aşternut suficient.
Furajarea animalelor se face numai cu furaje ecologice, iar furajarea cu furaje convenţionale se poate face cu maxim 10% din raţia furajeră. Furajele folosite sunt:
amestec uruială de porumb, grâu, orz, floarea soarelui sau produse secundare ale acestora;
furaje suculente formate din: siloz, sfeclă furajeră, sfeclă de zahăr, dovleac, cartofi administraţi în întregime sau preparate;
furaje fibroase formate din: fân natural şi de legumoinoase de bună calitate;
produse secundare formate din: tăiţei de sfeclă, borhot de spirt, borhot de sfeclă, coceni de porumb, paie de cereale.
Toate aceste furaje trebuie administrate în raţii furajere echilibrate. Cele mai importante principii ce trebuie respectate în timpul păşunatului sunt următoarele:
parcelarea păşunii;
asigurarea cu apă pentru adăpat în permanenţă;
asigurarea locului de odihnă şi umbră;
asigurarea densităţii corespunzătoare a animalelor.
Îngrăşămintele utilizate pentru fertilizarea păşiunilor nu poate depăşi echivalentul a 170 kg azot/ha/an. Această cantitate să nu fi fost depăşită în ultimi 3 ani. Păşunatul animalelor ecologice nu se poate face alături de alte animale din aceeaşi specie dacă nu sunt crescute după norme ecologice.

Autor: ing. Constantin Cristea