Gabriel Alexandru, vicepresedinte in ultimii cinci ani al Cris-Tim, principalul producator de mezeluri de pe piata interna, s-a retras din companie incepand cu aceasta luna, in urma unor schimbari intervenite in modul de organizare a grupului in ultima vreme, respectiv decizia lui Radu Timis de a se implica din nou pe partea executiva a businessului.
“A fost decizia lui Radu Timis de a se implica din nou in tot ce tine de partea executiva, de a lua decizii pe durata perioadei de recesiune economica, aceasta implicand o serie de aspecte care nu au coincis cu ceea ce am stabilit atunci cand am fost numit vicepresedinte al grupului. Drept urmare, am considerat ca ar fi mult mai indicat sa ma retrag”, a declarat pentru Business Standard Gabriel Alexandru, fost vicepresedinte Cris-Tim.
Citeste mai mult in Business Standard

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura castravetelui anti-diabet
Iti propunem sa cultivi o planta speciala nepretentioasa perfect adaptata solului si climei din tara noastra si care prezinta un avantaj colosal este foarte bogata in insulina functionand deci ca un remediu natural atat pentru prevenirea cat si pentru tratarea diabetului Si nu numai Concret este vorba despre castravetele amar un...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Business Standard
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News