Cultivarea orzului de toamnă. Fitotehnie, orz, orzoaică, cerinţele orzului faţă de factorii de vegetaţie

Orzul de toamnă, din punct de vedere agronomic, este important pentru că eliberează devreme câmpul, contribuie la micşorarea îmburuienării, permite semănatul culturilor succesive şi este un bun premergător pentru majoritatea culturilor
de primăvară. Orzul intră în componenţa borceagului de toamnă (cu măzărichea de toamnă) şi poate fi utilizat ca nutreţ verde. Orzul de toamnă este fragil, vulnerabil la boli şi dăunători, dar poate fi inclus cu succes în rotaţia asolamentului, în vederea obţinerii unei producţii ecologic pure.

Sistematica orzului cultivat - specii şi varietăţi

Orzul cultivat – Hordeum sativum – include 3 convarietăţi: Hordeum vulgare (orz cu mai multe rânduri), Hordeum Distichum (orz cu două rânduri; orzoaica) şi Hordeum Intermedium.

Orzul din convarietatea Hordeum Vulgare se împarte în 3 categorii:

• Hordeum vulgare tetrastichum – orz cu patru rânduri, spic lax şi spiculeţe laterale care se întrepătrund;
• Hordeum vulgare hexastichum – orz cu 6 rânduri, spic dens şi boabe aranjate strict în linii drepte;
• Hordeum distichum (orzoaica) – orz cu două rânduri; doar spiculeţul din mijloc este fertil, cele laterale – sterile.

Durata vegetaţiei orzului de toamnă variază în limitele de 260 şi 280 de zile, iar criptovegetaţia – 110-120 de zile. Durata vegetaţiei pure constituie 145-170 de zile. Cerinţele faţă de temperatură. Orzul şi orzoaica sunt specii de coacere timpurie. Pentru ca plantulele lor să se poată forma, sunt necesare 157-196°C de temperaturi active şi 104-125°C de temperaturi efective.

Cerinţele orzului faţă de tempratură.

În perioada activă de toamnă, orzul are un necesar de 545-549°C de temperaturi active şi 315-320°C de temperaturi efective. În total, pentru vegetaţie, orzul de toamnă are un necesar de 2.200-2.250°C de temperaturi active şi 1.400-1.460°C de temperaturi efective. Pe parcursul vegetaţiei, orzoaica de primăvară necesită 1.100-1.300°C de temperaturi efective.

Cerinţele orzului faţă de temperatură sunt moderate şi diferă în funcţie de faza de creştere şi dezvoltare. Seminţele orzului germinează la temperatura minimă de 1-2°C, cea optimă constituie 20-22°C, iar cea maximă – 30°C. Orzul de toamnă are cea mai slabă rezistenţă la temperaturi scăzute şi la iernare şi suportă geruri de până la -12°C la nivelul nodului de înfrăţire doar dacă este bine înfrăţit şi călit.

Acoperit cu un strat uniform de zăpadă (de 15-20 cm), orzul poate suporta geruri de scurtă durată de până la -30°C. Sensibilitatea maximă a orzului de toamnă la ger şi la condiţiile nefavorabile de iernare se manifestă la desprimăvărare, când plantele îşi consumă substanţele de rezervă şi pot pieri la o temperatură de - 10°C, mai ales dacă aceasta durează.

Cerinţele orzului faţă de umiditate.

Ca reprezentant al primei grupe de cereale, orzul are cerinţe sporite faţă de apă, deşi acestea sunt mai reduse decât ale grâului, secarei, triticalei, ovăzului. Cerinţe reduse faţă de apă manifestă şi orzoaica de primăvară. Coeficientul de transpiraţie al orzului de primăvară este de 400-450 (în anii extrem de secetoşi ajunge la 500), iar al orzoaicei – de 350-400. Necesarul de apă pentru umflarea seminţelor atinge limitele de 48-57%. Apa se consumă neuniform pe parcursul întregii vegetaţii.

Perioada critică, când se consumă cele mai mari cantităţi de apă, este cea cuprinsă între împăiere şi înspicare. Rezervele de apă din sol, care contribuie la înfrăţirea şi formarea lăstarilor pro- ductivi, influenţează pozitiv nivelul de producţie, în primul rând, al orzului de toamnă Ca şi celelalte plante cerealiere, orzul manifestă cerinţe mari faţă de echilibrul dintre temperatura aerului şi umiditatea lui.

Cea mai eficientă umplere a boabelor se produce la o umiditate a aerului de 50-60% şi o temperatură de 20-25°C; umiditatea scăzută (10-12%) sau ridicată (70-80%) a aerului are influenţe negative asupra umplerii boabelor. Dereglarea echilibrului între temperatură şi umiditate contribuie la apariţia unor fenomene precum pălirea şi şiştăvirea boabelor de orz şi orzoaică, care reduc considerabil producţia.

Şiştăvirea se produce în anii secetoşi, când temperatura ridicată a aerului (depăşind 30-35°C) şi umiditatea scăzută a solului contribuie la majorarea transpiraţiei; boabele pierd mari cantităţi de apă şi, la coacerea deplină, devin şiştave. Metoda de bază pentru prevenirea acestui fenomen este recoltarea divizată în faza de coacere în pârgă.

Pălirea se produce când temperatura aerului şi umiditatea lui constituie 30- 35°C şi, respectiv, 80-90%, în lipsa vântului. În asemenea condiţii, în fazele de umplere şi coacere a boabelor, se stopează transpiraţia, apa din celule se evaporă fără a se absorbi doze noi de apă odată cu elementele nutritive. În ambele cazuri se formează boabe şiştave şi se reduce producţia.

Cerinţele orzului faţă de sol.

Cerinţele orzului faţă de sol sunt determinate de capacitatea lui redusă de a solubiliza elementele nutritive şi de a creşte relativ rapid, într-o perioadă de vegetaţie de scurtă durată. Cele mai potrivite tipuri de sol sunt cernoziomurile bine structurate, cu textură fizică uşoară şi un pH cu valorile de 5,6-6,8. Orzul se caracterizează printr-un ritm rapid de absorbţie a elementelor de nutriţie din sol. La faza de împăiere, orzul utilizează mai mult de 2/3 din potasiu, circa 50% de fosfor şi cantităţi mari de azot. Utilizarea elementelor de nutriţie se încheie la sfârşitul fazei de înspicare.

Din aceste considerente, orzul trebuie asigurat cu elemente accesibile în prima jumătate a vegetaţiei, cerinţă realizabilă prin monitorizarea tehnologiilor moderne de cultivare şi, în primul rând, prin amplasarea după premărgătoare fitoamelioratoare, introducerea dozelor calculate de elemente de nutriţie, prin selectarea şi utilizarea soiurilor cu un înalt potenţial biologic de producţie etc.

Cerinţele orzului faţă de lumină.

Orzul şi orzoaica sunt plante de zi lungă, dar necesită şi condiţii de zi scurtă, care se instalează după 22 septembrie – pentru orzul de toamnă – şi primăvara devreme, până la 22 martie – pentru orzoaică. În aceste condiţii se formează sistemul radicular şi lăstarii de înfrăţire. În condiţii de zi lungă, faza de lumină durează 80-90 de zile (la orzul de toamnă) şi 50-60 de zile (la orzoaică).

În condiţii de zi lungă, orzul şi orzoaica se dezvoltă într-un ritm rapid şi îşi formează organele reproductive. Organele vegetative şi cele reproductive trebuie să respecte succesivitatea şi echilibrul. Formarea eşalonată a organelor reproductive ale orzului şi orzoaicei se realizează mai bine primăvara, când plantele sunt asigurate cu elemente nutritive, apă din sol, temperaturi moderate (20-24°C). Pe parcursul perioadei de vegetaţie, lumina este o sursă necesară şi indispensabilă pentru procesul de fotosinteză.