DEZBATERE Impas în industria cărnii de porc. 2011 - ameninţare sau oportunitate pentru crescătorii români de porci?

Germania, cel mai mare producator european de carne de porc, se află într-un scandal de contaminare cu dioxină care a dus la închiderea a peste o mie de ferme zootehnice. Crescătorii germani cer despăgubiri din partea statului. Mai multe state - inclusiv pieţe importante precum Rusia - blochează importurile de carne din Germania. Valeriu Tabără, ministrul român al agriculturii, a anunţat că România şi-ar putea relua exporturile de carne de porc din primăvara acestui an.
PigProgress. Franţa a depus o plângere la Comisia Europeană.

Unde se află ţara noastra în raport cu aceste evenimente? Anul acesta reprezintă o oportunitate sau o ameninţare pentru crescătorii de porci?

Pesta porcină a blocat exporturile româneşti
În anul 2003, CE a interzis României să exporte carne şi produse din carne provenite din fermele româneşti, motivând că fermierii utilizau vaccinarea ca metodă de prevenţie a apariţiei pestei porcine clasice. În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească interdicţia, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control.

Din punct de vedere tehnologic, vaccinarea porcinelor reduce presiunea de virus, dar nu conduce la dispariţia acestuia. Potrivit ANSVSA, interzicerea vaccinării oferă crescătorilor de porci din gospodării posibilitatea comercializării, cu condiția respectării unor măsuri minime de biosecuritate și a notificării medicului veterinar de pe raza localității a intenției de vânzare sau de cumpărare de porci.

Conform aceleiaşi surse, în cazul în care la şase luni după eliminarea ultimului animal vaccinat nu mai este diagnosticat nici un caz de pestă porcină clasică, România poate solicita Comisiei Europene obţinerea statutului de zona liberă de pestă porcină clasică.

O etapă importantă în acest sens, a fost decizia Comisiei Europene de a permite României începând cu 1 ianuarie 2010 să participe pe piaţa comunitară cu mărci româneşti de produse din carne de porc provenită din zonele libere de pestă porcină clasică. Decizia, votată în unanimitate de către Statele Membre, a fost o recunoaştere a progreselor înregistrate de către ţara noastră în combaterea acestei boli şi a venit în urma demersurilor efectuate de către A.N.S.V.S.A., încă din luna aprilie a anului 2009, către Comisia Europeană, se arată într-o informare a ANSVSA.

Cu alte cuvinte, CE ne-a dat voie să vindem carne de porc, dar carne de porc importată. Măsura a fost considerată, la acea dată, drept restrictivă şi neloială de către crescătorii români de porci. Astfel, carnea de porc trebuia adusă tot din Uniunea Europeană, prelucrată la noi şi apoi revândută pe piaţa europeană.

„Ne obligă să venim la ei pe piaţă cu carnea lor, care e mai proastă din punct de vederea calităţii”, preciza atunci Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc.

Anii interdicţiei au transformat România din exportator în importator de carne de porc. Potrivit INS, 70% din carnea de porc de pe piaţa românească este importată.

Liber la exporturi, din această primăvară
Vaccinarea împotriva Pestei Porcine Clasice a început în România, în anul 2006 şi a fost finalizată la sfârşitul anului 2009. După un an în care zootehnia românească a reuşit să ţină în frâu pesta porcină, România s-a aflat în situaţia de a-şi cere din nou drepturile.

În octombrie 2010, ministrul agriculturii Valeriu Tabără declara: "Cu sectorul porcin, suntem in situatia de a putea reintra in perioada imediat urmatoare pe piata externa, deci este vorba de a incepe exportul de carne de porc, ceea ce este de asemenea extrem de important si un eveniment bun pentru economia rurala romaneasca, mai ales pentru toti care investesc in sector."
Ideea a fost reluată la începutul acestui an, ministrul agriculturii anunţând că „până prin aprilie-mai am putea să-i dăm drumul cu exporturile”. Astfel, ministrul va avea o întâlnire săptămâna viitoare cu reprezentanţii Comisiei Europene, cu care va discuta problema acestor exporturi.

Scandalul dioxinei a condus la scăderea fără precedent a preţului carcasei
Deşi, în contextul amintit, 2011 ar putea însemna prin redeschiderea pieţei europene o gură de oxigen pentru crescătorii români de porci, ceea ce se întâmplă în prezent pe bursele internaţionale îi avantajează pe procesatori, nu pe fermieri.

Depistarea produselor contaminate cu dioxină a dus la închiderea a aproximativ 5.000 de ferme dar şi la blocarea accesului porcului german pe pieţele din Rusia, Coreea, China şi Slovacia. Astfel, producătorii germani au început să vândă în pierdere, producând un cutremur pe pieţele europene. Cei mai fericiţi sunt procesatorii, care îşi ridică marjele de profit. Inclusiv procesatorii autohtoni, în România accesul cărnii germane fiind nerestricţionat.



2011 - falimentul sectorului de creştere a porcinelor, în absenţa unei politici de sprijin
Potrivit reprezentanţilor crescătorilor români de porcine, dacă situaţia se menţine, în ciuda reluării exporturilor, 2011 ar putea însemna falimentul sectorului de creştere a porcilor. „Calea normală, pentru România, ar fi o plângere la Comisia Europeană. Dar în stilul birocratic caracteristic, până la a vedea măsurile anti-dumping aplicate, fermierii noştri vor falimenta”, a precizat pentru RECOLTA reprezentantul unei companii din industria de profil, care a dorit să rămână anonim.

Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, a declarat pentru RECOLTA.EU că instaurarea de către România a unei politici anti-dumping este de dorit, dar puţin probabilă. „Probabil ministrul nostru va încerca, dar nu cred că va avea succes. Interesele sunt prea mari iar noi vom muri, cum se spune, cu dreptatea în braţe. Asta este, încearcă şi ei (germanii - n.r.) să vândă acolo unde se poate, inclusiv în România. Nu vedeţi că ei ne conduc? Ai noştri nu au nicio putere”, a precizat Gheorghe Caruz.

Acesta a făcut referire şi la nivelul disproporţionat al sprijinului acordat de state. În vreme ce fermierii germani beneficiază „de subvenţii ascunse importante”, în România se acordă doar o subvenţie pentru bunăstare, care reprezintă „o cheltuială pe care o recuperez, nu un sprijin real pentru producţie”.