Dr. ing. Felicia Paşca: Particularitǎţi de fructificare la diferite specii pomicole

Pomii şi arbuştii fructiferi din climatul temperat (în care se situează şi România), înfloresc o singură dată pe sezon, primăvara, în perioada martie-mai. Apariţia florilor este precedată de formarea mugurilor florali care are loc în sezonul sau în anul anterior înfloririi, fază care constituie prima treaptă a fructificării.
Formarea mugurilor florali
Procesul formǎrii mugurilor florali sau de rod este complex şi cuprinde douǎ etape obligatorii: inducţia floralǎ şi diferenţierea morfologicǎ.

Inducţia floralǎ este etapa de duratǎ scurtǎ în care se creazǎ condiţiile necesare schimbǎrii direcţiei de evoluţie a mugurilor vegetativi aflaţi în stadiu incipient de formare, cǎtre muguri florali.

Diferenţierea morfologicǎ este o etapǎ de duratǎ mai lungǎ, de câteva luni, în cursul cǎreia se diferenţiazǎ în mugure elementele morfologice ale florilor.

Dacǎ aceste procese nu au loc din diferite cauze, mugurii rǎmân vegetativi, iar pomii vor fi fǎrǎ rod în anul urmǎtor.
Cunoaşterea proceselor biologice legate de diferenţierea mugurilor floriferi, formarea organelor florale (macrosporogeneza), formarea polenului (microsporogeneza), înflorirea, însuşirile polenului şi alte aspecte legate de fecundare, prezintǎ o mare importanţǎ pentru alegerea zonei de culturǎ şi repartizarea soiurilor în livadǎ, în vederea asigurǎrii unor recolte bogate.

Perioada formǎrii mugurilor floriferi la majoritatea speciilor pomicole începe la sfârşitul creşterii intense a lǎstarilor, atunci când frunzele de lângǎ muguri sunt mature. La cǎpşun şi piersic procesul de creştere vegetativǎ continuǎ pânǎ vara târziu. Unele specii ca cireşul şi vişinul încep formarea mugurilor florali dupǎ recoltare. Alunul, castanul şi nucul iniţiazǎ florile femele în primǎvara sezonului de înflorire, dar condiţiile fiziologice sunt create în sezonul anterior.

Deşi la majoritatea speciilor pomicole din climatul temperat diferenţierea morfologicǎ este terminatǎ înainte de sosirea iernii, celulele sexuale se formeazǎ numai în primǎvara urmǎtoare.

La multe specii perioada de diferenţiere a mugurilor de rod este mai lungǎ. Aceasta este influenţatǎ de soi, tipul ramurilor pe care se aflǎ, factorii de vegetaţie.

De exemplu la mǎr şi pǎr mugurii de pe pintenii de 2 ani încep primii diferenţierea, ultimii fiind cei de pe ramurile anuale. La altitudini mari, iniţierea floralǎ întârzie cu 1-3 sǎptǎmâni. Precipitaţiile abundente din iunie şi iulie întârzie iniţierea floralǎ.

Procesul de diferenţiere a mugurilor de rod este foarte rapid la cais, ceea ce determinǎ ca atât mugurii de pe lǎstarii normali cât şi cei de pe lǎstarii anticipaţi sǎ evolueze în muguri de rod chiar în anul formǎrii lor.

Factorii agrotehnici care influenţeazǎ iniţierea floralǎ sunt: normarea încǎrcǎturii de fructe pe pom (manual sau chimic), administrarea echilibratǎ a îngrǎşǎmintelor cu NPK (azotul este indispensabil în acest proces). O îngrǎşare excesivǎ cu azot mai ales la pomii relativ tineri, poate reduce iniţierea floralǎ din cauza consumului ridicat al hidraţilor de carbon pentru creşterea prelungitǎ şi puternicǎ a lǎstarilor. O aprovizionare insuficientǎ a pomului cu apǎ şi elemente nutritive defavorizeazǎ acest proces.

Toţi factorii care determinǎ reducerea fotosintezei (îndesirea coroanei, atacul bolilor şi dǎunǎtorilor, tratamentele necorespunzǎtoare, grindina) influenţeazǎ negativ formarea mugurilor florali.

Tǎierile severe la pomii cu potenţial mare de creştere, provoacǎ o serie de creşteri vegetative puternice, se produce umbrirea în coroanǎ şi se înhibǎ procesul de iniţiere floralǎ.

Polenizarea şi legarea fructelor
Cercetǎrile cu privire la natura polenului şi capacitatea lui de germinaţie, la procesul fecundǎrii şi condiţiile care îl favorizeazǎ au o deosebitǎ importanţǎ teoreticǎ şi practicǎ, fiind direct legate de cantitate şi calitatea recoltei de fructe.
Soiurile, la diferite specii pomicole, în funcţie de modul de polenizare pot fi: autofertile (se pot poleniza cu polen propriu), autosterile (nu pot folosi polen proprui), interfertile (soiuri care se pot poleniza reciproc) sau intersterile (soiuri care nu se pot poleniza reciproc). Intersterilitatea se poate manifesta între douǎ soiuri sau între grupe de soiuri.
Florile de mǎr, cireş, vişin şi prun, majoritatea sunt autosterile şi de aceea pentru legarea fructelor au nevoie pentru polenizare de polen strǎin, de la alte soiuri.

Cunoaşterea caracteristicilor de polenizare pentru fiecare soi cultivat are o importanţǎ practicǎ deosebitǎ deoarece o livadǎ poate sǎ dispunǎ de toate condiţiile agrotehnice la parametrii optimi, sǎ înfloreascǎ normal dar sǎ nu lege fructe dacǎ nu are polen corespunzǎtor. În cadrul fiecǎrei specii existǎ soiuri cu polen rǎu şi care nu poate fi folosit pentru polenizare, soiuri bune polenizatoare şi foarte bune polenizatoare.

Pentru fiecare specie pomicolǎ s-au fǎcut cercetǎri şi s-au stabilit soiurile bune şi foarte bune polenizatoare şi interfertilitatea diferitelor soiuri.

La prun de exemplu sunt bune polenizatoare soiurile Rivers Timpuriu, Blue free, Stanley, şi foarte bune polenizatoare Valor, Gras ameliorat, Anna Spath.

La înfiinţarea livezilor se vor planta în aceeaşi parcelǎ cel puţin douǎ soiuri care sǎ se polenizeze reciproc. Raportul dintre soiuri se stabileşte în funcţie de valoarea economicǎ a soiului. Soiurile valoroase vor fi plantate în proporţie mai mare iar cele mai slabe vor fi folosite astfel încât sǎ asigure polenizarea (de exemplu 3 rânduri din soiul de bazǎ şi un rând din soiul polenizator).

Ţinând cont de particularităţile soiurilor, în practică se recomandă polenizatori pentru soiurile cultivate.

Factorii externi care influenţeazǎ legarea fructelor
Legarea fructelor constituie o fază hotărâtoare pentru producţiile de fructe. Condiţiile necesare pentru o legare bună sunt: aprovizionarea cu substanţe nutritive şi timpul favorabil. Hrana în această perioadă este asigurată din substanţele de rezervă, insuficienţa acestora având efect negativ asupra procesului de polenizare şi legare a fructelor.
Efecte nefavorabile în această perioadă au şi temperaturile scăzute, vânturile cu ploi care duc la scăderea temperaturilor şi spală polenul, vânturile uscate care stânjenesc zborul insectelor polenizatoare. Sunt favorabile temperaturi de 16-18ºC şi o umiditate relativă a aerului normală.

Prejudicii asupra polenizării şi legării fructelor pot să aducă bolile criptogamice şi o serie de dăunători dacă nu se fac tratamentele fitosanitare necesare sau efectuarea acestora se face cu substanţe necorespunzătoare.

Tăierile de întreţinere şi fructificare îmbunătăţesc desfăşurarea acestor procese, asigurând o mai bună aprovizionare a mugurilor păstraţi în coroană cu substanţe nutritive.

Periodicitatea de rodire
La pomii fructiferi existǎ o periodicitate de rodire (rodire alternativǎ), mai mult sau mai puţin accentuatǎ. Toate speciile pomicole, dupǎ una sau mai multe rodiri abundente, iniţiazǎ mai puţini muguri florali şi produc mai slab, iar în anii cu un număr mai mic de flori şi fructe diferenţiazǎ un numǎr mai mare de muguri floriferi.

Cea mai accentuatǎ periodicitate de rodire se manifestǎ la soiurile de toamnǎ şi de iarnǎ la specia mǎr, unele soiuri de pǎr, soiurile de prun cu coacere târzie.

Se poate afirma cǎ mǎrimea recoltei de fructe în sezonul în curs regleazǎ mǎrimea producţiei din sezonul urmǎtor. O recoltǎ echilibratǎ an de an cu potenţialul de producţie al pomului, poate sǎ evite periodicitatea de rodire.

În coroana unui pom trebuie sǎ existe în permanenţǎ un echilibru între numǎrul de fructe şi cel de frunze, în aşa fel încât sǎ se asigure substanţele necesare tuturor consumatorilor: respiraţie, creştere, substanţe de rezervǎ, creşterea fructelor şi formarea mugurilor floriferi. Dacǎ pomul are multe fructe şi frunze puţine, va consuma foarte mult pentru creşterea şi coacerea fructelor şi mai puţin pentru diferenţiere, în consecinţǎ în anul urmǎtor producţia va fi mai micǎ.
Pentru toate speciile pomicole, în special pentru cele cu tendinţǎ de rodire altenativǎ, este necesarǎ o creştere minimǎ a lăstarilor în cursul unei perioade de vegetaţie de 12-15 cm. pentru speciile sâmburoase şi de 25-35 cm. pentru cele seminţoase, pentru a se asigura rodirea în fiecare an.

Raportul numǎr de frunze pentru un fruct depinde de mai mulţi factori: încǎrcǎtura de fructe, îngrǎşǎminte aplicate, tǎieri, vigoarea de creştere a lăstarilor, sǎnǎtatea aparatului foliar, codiţiile de umiditate.

Dacǎ pomul are la dispoziţie toţi factorii de vegetaţie în parametrii optimi şi rodeşte la capacitatea de producţei în fiecare an, înseamnǎ cǎ se aflǎ în echilibru fiziologic, stare în care este de dorit sǎ se menţină o perioadǎ de viaţǎ cât mai lungǎ.

Autor: Dr. ing. Felicia Paşca