Fabuloasa poveste a unui tanc galben, importat cu şase mii de dolari, vopsit în portocaliu şi revândut către Romsilva la un preţ de 50 de ori mai mare.

Utilajul, să-i spunem aşa, stă pe chituci la Direcţia Silvică (DS) Dâmboviţa, păzit de un om şi de câini, fiindcă cele 40 de tone de metal excită spiritul reciclării la ţiganii din periferia Târgoviştei. Când îl vezi părăsit în curte şi cu părţi acoperite de muşchi şi de licheni, nici n-ai spune că a costat 8,7 miliarde de lei vechi. Aşa stă din 2004, când a fost cumpărat, fiind pornit doar de câteva ori. „Am chemat un tanchist de la o unitate militară şi l-a pornit. Şi acum, dacă ar trebui pornit, tot la un tanchist ar trebui să apelez”, spune inginerul Cătălin Călinescu, directorul DS Dâmboviţa.

In tema: Dupa ce a cumparat un tanc pentru “lucrari silvice”, Ion Dumitru, fostul sef al Romsilva, a fost achitat de ICCJ

Deci e tanc.

Dacă l-ar pune la vreo treabă, tancul i-ar aduce pe pădurari la sapă de lemn fiindcă înghite 80 de litri de motorină la oră, chiar şi 100, dacă se încordează să hâiască mai mult, plus 10 litri de ulei pe zi, cât porţia pe 3 luni a unui buldozer cam de aceeaşi putere. E mai avantajos să stea nemişcat. Ca să lucreze, pe lângă buldozerist, ar mai trebui angajat un om care să stea călare pe turelă ori să meargă pe lângă pentru a-l dirija pe tanchist, fiindcă omul de la manşe nu vede decât drept în faţă, prin două gemuleţe ceva mai mari decât nişte săpuniere. Mai adaugăm şi o cisternă care să-i toarne motorină de două ori pe zi.

Deputatul PSD Ion Dumitru, manager director general al Romsilva în 2004, când tancul a intrat în inventarul instituţiei, zice că nu e tanc. E buldomanipulator. Şi degeaba l-au luat la rost procurorii de la DNA, învinuindu-l că a dat 300.000 de dolari pe o drăcovenie care nu foloseşte la nimic, fiindcă - spune Ion Dumitru, bătând cu palma în masă de sar bibelourile pe jos, ca să se facă înţeles mai bine - buldomanipulatorul e bun, dar nu a fost folosit la muncile pe care poate el să le facă, adică drumuri forestiere. A existat o conspiraţie prin care s-a urmărit neutilizarea utilajului.

Tancul a intrat în România în iulie 2003, venind din Ucraina, de la Ukrspetsexport, o întreprindere de stat care produce, importă şi exportă armament, nu buldozere de uz forestier. Nu este un utilaj construit de la zero şi care întâmplător seamănă cu un tanc, ci este chiar un tanc T55, mândria Armatei Roşii, modificat în aşa fel încât să le folosească geniştilor la înlăturarea obstacolelor de pe şosele. Un oarecare Vasile Colun, basarabean, a importat tancul în România, prin firma Severom Trans SRL. Tancul a sosit cu trenul în gara Rovinari, având ca destinatar firma Energoreparaţia Rovinari. Firma îi aparţinea omului de afaceri Mugurel Surupăceanu, care avea să devină un an mai târziu prefect al judeţului Gorj. Surupăceanu susţine că tancul i-a fost adus împotriva voinţei sale, nenorocitul ăla de basarabean a trecut pe scrisoarea de trăsură numele firmei lui, el nici nu-l cunoştea pe basarabean, pur şi simplu s-a trezit cu tancul la poartă. Mugurel Surupăceanu neavând nici un amestec, e doar martor în dosarul penal deschis de DNA. Oricui i se poate întâmpla să-i aducă cineva un tanc într-o bună zi.

Când a fost chemat de şeful gării: „Vino şi-ţi ia tancul”, Mugurel Surupăceanu s-a dus la gară şi l-a luat, nu se făcea să refuze. Tancul a ajuns, tot împotriva voinţei sale, în curtea uneia dintre firmele sale, Maestro SRL, aflată în apropierea gării. Aici a stat pe o platformă mai mult de un an, fără ca Surupăceanu să-l vadă. Deşi nu ştia că are un tanc în curte, Surupăceanu făcea cărare prin Rovinari şi prin Turceni, pe la complexurile energetice, ca să vândă un tanc cu aptitudini de buldozer. N-a reuşit.

Dar iată că, în martie 2004, afaceristul se hotărăşte brusc să renunţe la afaceri, îi cedează mamei sale toate firmele. Coincidenţa face ca, tot atunci, primul-ministru Adrian Năstase să îl numească pe Surupăceanu prefect de Gorj. De aici înainte, alte coincidenţe fac ca tancul să defileze maiestuos pe la alte firme până va opri, definitiv şi pe bani grei, la Romsilva. Între timp, angajaţii lui Surupăceanu s-au apucat de capul lor să vopsească tancul din galben în portocaliu, ceea ce i-a crescut valoarea de la 6.250 de dolari, cu cât figura în actele vamale de import, la aproape 300.000 de dolari, cu cât l-a cumpărat, în cele din urmă, Romsilva.

O coincidenţă este aceea că Ion Dumitru, directorul Romsilva, tocmai căuta un utilaj pentru amenajări forestiere, pe care îl cerea Direcţia Silvică Călăraşi. Dumitru dă ordin să fie testat tocmai tancul ce zăcea de un an la Gorj. Se adună o comisie în frunte cu Costel Bobic, directorul de atunci al Direcţiei Silvice Gorj, şi tancul este scos la probe lângă o pădure. Comisia se pronunţă în cor: tancul nu e bun pentru lucrările silvice.

Totuşi, după această testare cu aviz negativ, tancul trece uşurel de la Maestro SRL la altă firmă a mamei lui Surupăceanu, Eufrat SRL, firma aceasta vine la Romsilva cu o ofertă de buldomanipulator, iar în aceeaşi zi directorul Ion Dumitru cere să se demareze, urgent, discuţii. Atât de urgent încât, în aceeaşi zi, directorul de investiţii al Romsilva, Dumitru Bunea, întocmeşte nota de achiziţie, iar peste alte două zile se întruneşte Consiliul de Administraţie care aprobă cumpărarea. Nu e nimic bătător la ochi în rapiditatea cu care s-a lucrat la Romsilva. „Doar nu era să o las la dospit”, spune fostul manager general Ion Dumitru despre cumpărarea utilajului terasier, cum apare tancul în scriptele Romsilva.

Tancul, greu de oprit, a trecut pe la firmele Severom, Maestro, Eufrat şi a ajuns la Eurosport Trading, o firmă obscură condusă de un anume Bogdan Florin Stanciu, care îl vinde către Romsilva cu aproape 300.000 de dolari, iar Regia îl direcţionează către DS Călăraşi. Banii sar de la Romsilva Bucureşti la Direcţia Silvică Călăraşi, apoi la Eurosport Trading şi în final poposesc la Eufrat SRL, la mama lui Mugurel Surupăceanu. Înainte de asta însă a fost licitaţia.

Citeste toata ancheta in Cotidianul