Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns joi dimineaţă la un acord asupra modificărilor care vor fi aduse politicii agricole comune până în 2013, an în care este preconizată o reformă radicală a PAC.
După mai bine de 17 ore de negocieri dure, cei 27 de miniştri ai Agriculturii au stabilit creşterea progresivă a cotelor la producţia de lapte şi scăderea subvenţiilor agricole directe pentru a direcţiona mai multe fonduri către programele de dezvoltare rurală şi de protejare a mediului.
Cele mai aprige dispute au fost provocate de redirecţionarea plăţilor directe către agricultori pentru dezvoltarea rurală. Uniunea Europeană dorea redirecţionarea a 13% din fonduri - faţă de 5% în prezent. Pentru a debloca negocierile, Franţa, care asigură preşedinţia rotativă a UE, a propus 10%, compromis acceptat în cele din urmă. România şi Bulgaria nu vor fi afectate de această măsură, întrucât nivelul plăţilor directe pentru agricultorii celor două ţări este mai mic decât pentru cei din vechile membre ale UE.
În următorii cinci ani, cotele la producţia de lapte vor fi majorate cu 1%, până la dispariţia lor în 2015.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
În următorii cinci ani, cotele la producţia de lapte vor fi majorate cu 1%, până la dispariţia lor în 2015.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News