Fişă tehnologică - cultivarea porumbului

Porumbul este o plantă anuală ierboasă. Embrionul dezvoltă rădăcina care creşte foarte repede în adâncime împreună cu rădăcinile adventive seminale în număr de 2,3, constituie sistemul radicular temorar al plantei. După câteva zile de la răsarire, porumbul formează în sol primul nod tulpinal; distanţa dintre sămânţa şi primul nod se numeşte mezocotil şi este capabil să formeze rădacini pe orice punct al lungimii sale. Pe tulpină în sol se formează apoi mai multe noduri succesive, cu internoduri foarte scurte.
Numărul de noduri ce se formează în sol este caracteristic hibridului şi variază între 6 şi 10, din fiecare nod subteran se formează de la 8 până la 20 de radăcini care,constituie rădăcinile adevarate ale porumbului. Sistemul radicular al porumbului este fasciculat ca şi ale celorlalte cereale, dar este mult mai dezvoltat pătrunzând în pământ până la 2,4 m adâncime.

TULPINA porumbului este formată din 8 până la 12 internoduri şi variază foarte mult ca înălţime de la 30 la 900 cm.

Grosimea internodiilor este variabilă de la 20 mm la bază până la 60 mm la mijloc, apoi se subţiază ajungând la 5-10 mm sub panicul.Tulpina porumbului este plină cu maduvă iar vasele conducatoare de sevă se găsesc dispuse neregulat în această măduvă.

FRUNZA la porumb este mai mare decât cele al celorlalte cereale păioase limbul lat-lanceolat, poate ajunge la 50-80 cm lungime, iar lăţimea de 4-12 cm. Marginile limbului cresc mai repede decât partea dinspre nervura mediană din care cauza că ele se ondulează dând astfel frunzei o mai mare elasticitate.

Creşterea cea mai mare a suprafeţei foliare la porumb se realizează la circa 35 de zile după răsărire, la începutul etapei generative, adică din momentul începeri alungirii intensive a internodiilor, prin apariţia de frunze noi şi prin dezvoltarea acestora.

INFLORESCENŢA porumbului este unisexuat-monoica.

Florile mascule sunt grupate într-o inflorescenţă de forma unui panicul care se găseşte aşezat pe internodul superior al tulpini. Paniculul este compus dintr-un ax principal pe care se prind 10-40 de ramificaţii laterale. În momentul înfloriri filamentele se alungesc, anterele ies afară din floare depăşind cu mult glumele şi paleiele, grăunciori de polen sunt de formă sferică şi foarte mari pentru familia gramineelor.

Inflorescenţele bărbăteşti apar înaintea celor femeiesti, iar deschiderea anterelor are loc înaintea înfloriri florilor femeieşti cu 5-7 zile.

Florile femele sunt grupate în inflorescenta spic cu axul mult îngroşat. Spiculeţele dispuse de-a lungul axei în alveolele acestuia sunt tecile geminate cu glumele şi palei total modificate. Spiculeţele sunt biflore, însă fertilă este o singură floare, de regulă cea superioar, ovarul este monocarpelar, stigmatele sunt lungi, verzi sau colorate, stigmatul este receptiv pentru polen pe toată lungimea lui.

Inflorescenţa în întregimea ei este protejată de pănuşi, care reprezintă tecile unor frunze modificate. Acestea sunt stranse de ştiulete la unele forme şi se desfac uşor la altele.

Planta de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi, primul care apare este ştiuletele superior, care este şi cel mai dezvoltat.

În mod normal o plantă de porumb formează un singur ştiulete, dar în alte condiţii mai favorabile de cultură putem găsi pe aceaşi plantă doi sau chiar trei ştiuleţi.

Bobul de porumb este o cariopsă, ca şi la celelalte cereale, el se prezintă sub o mare formă şi mărime a boabelor şi poate fi colorat de la alb, galben, violaceu, roşu etc.

Structura anatomică a bobului de porumb este foarte asemănatoare cu structura bobului de grâu. Raportat la greutatea totală, diferitele părţi ale bobului de porumb reprezintă, învelişul 7 - 10%, stratul aleuronic 8 - 12%, endospermul 70 - 75%, embrionul 10 - 12%. La bobul de porumb învelişul seminţei este alcătuit dintr-.o membrană subţire, semipermeabilă, iar embrionul este mult mai dezvoltat, decât la grâu.

Perioada de vegetaţie a porumbului se exprimă prin numărul de zile de la semănat şi până la recoltat, ea nu este influenţată de fotoperiodism, însă este puternic influenţată de temperatură, în ani cu temperaturi ridicate perioada de vegetaţie a porumbului se scurtează iar în anii reci, ea se prelungeşte, uneori plantele nu ajung la maturitate din cauza frigului şi a îngheţului.

ROTAŢIA CULTURII
Datorită particularităţilor biologice, porumbul nu este pretenţios faţă de planta premergătoare, el putând fi cultivat mai mulţi ani pe acelaşi teren fără să se manifeste fenomenul de oboseală a solului.

Porumbul dă totuşi producţii mari după diferite culturi cum sunt mazărea, soia, fasolea, borceagurile, trifoiul etc.
Principala cultură după care se seamană porumbul este grâul de toamnă, acesta eliberează terenul devreme, crânduse astfel condiţii pentru lucrările solului, combaterea buruienilor şi acumulare nitraţiilor.

Producţii bune se obţin la porumb şi după prăşitoare; cartofi, sfeclă, floarea soarelui etc. Sunt neindicate ca premergătoare pentru porumb sorgul, iarba de sudan, sau meiul.

Porumbul are cerinţe mai scăzute faţă de plantă premergătoare deoarece el valorifică şi straturile mai profunde ale solului, este mai rezistent la secetă, reacţionează mai bine la fertilizarea cu îngrăşăminte faţă de alte plante şi valorifică mai bine rezervele rămase de la planta premergătoare.

Monocultura la porumb este des întâlnită, dacă dorim să avem producţii constant în fiecare an atunci trebuie să se aplice îngrăşăminte minerale şi organice.

Este dovedit faptul că acolo unde se cultivă mulţii ani producţia de porumb scade, iar dacă anul următor vom semăna porumbul după altă plantă producţia realizată va fi simţitor mai mare.

FERTILIZAREA
Este ştiut faptul că porumbul este un mare consumator de substanţe nutritive, consumul cel mai ridicat de substanţe nutritive se realizează până la începutul formării bobului. În perioada formării boabelor porumbul foloseşte numai o parte 10-25 % din elementele nutritive. Înseamnă că cea mai mare parte din elementele NPK ce se acumulează în bob provin din plantă, din rezervele anterioare.

Îngrăşămintele pe bază de azot - se aplică în funcţie de indicile de azot al solului şi nivelul producţiei planificate. De asemenea, stabilirea dozei de azot se face ţinând cont de consumul specific, pentru a se obţine o tonă de porumb boabe el consumă 20-22 kg. N.

Doza de azot se reduce atunci când porumbul urmează după leguminoase sau atunci când s-a aplicat gunoi de grajd. Îngrăşămintele pe baza de azot se aplică odată cu semănatul şi se asigură o cantitate de 50-60 kg. Nha, restul dozei se administrează în două faze în timpul vegetaţiei o dată cu praşilele mecanice sau a erbicidelor.

Îngrăşămintele pe bază de fosfor se aplică în funcţie de conţinutul solului în fosfor mobil şi producţia planificată ţinandu-se cont ca pentru fiecare tonă de porumb boabe consumul de fosfor este de 8-9 kg. Îngrăşămintele cu fosfor se administrează uniform pe toată suprafaţa şi se încorporează sub arătura de bază sau o dată cu lucrările de pregătire a patului germinativ.

O altă metodă de aplicare a îngrăşămintelor cu fosfor este primăvara împreună cu îngrăşămintele cu azot o data cu semanatul.

Îngrăşămintele cu potasiu se aplică pe solurile usoare, pe cele acide şi pe solurile care au un conţinut mic de potasiu sub 150 ppmK. Dozele de potasiu se vor reduce cu câte 3 kg. pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat pentru cultura respectivă.

Gunoiul de grajd se va aplica o data la 2-3 ani pe solurile grele şi o dată la 3-4 ani pe celelalte soluri, se vor administra 20-60 tha. Gunoiul de grajd se aplică uniform pe toată suprafaţa şi se va încorpora imediat sub aratura de bază pentru a se evita pierderile de azot prin volatizare. Pe solurile acide cu un pH mai mic de 5,8 în apă şi gradul de saturaţie sub 75% se vor aplica în prelabil amendamente pe bază de calcar prin împrăştierea uniformă la suprafaţa solului şi încorporarea sub arătura în doza de 4-5 tha. odată la 5 ani.

Se mai pot folosi îngrăşămintele foliare de tip folifag în concentraţie de până la 1,5% substanţa activă.

LUCRĂRILE SOLULUI
Porumbul trebuie semănat într-un sol afânat bine mărunţit la suprafaţă cu rezervă mare de apă şi curat de buruieni, pentru acest lucru terenul care urmează a se cultiva cu porumb trebuie să fie nivelat, resturile vegetale să fie încorporate bine sub arătura de bază. Lucrarea de bază a solului este arătura care se execută imediat după ce terenul a fost eliberat pentru reducerea de pierdere a apei din sol, înainte de arătura de bază se va face o discuire a terenului cu grapa cu discuri.

Arătura se va executa la o adâncime de 20-28 cm, lucrarea mai adâncă fiind necesară pe terenurile puternic îmburuienate sau pe cele cu resturi vegetale mari şi pe solurile compacte.

Pe terenurile în pantă arătura se va executa pe direcţia curbei de nivel iar pe solurile superficiale, adâncimea arături se va limita la grosimea stratului de humus.

Dacă arătura este de calitate atunci şi patul germinativ va fi bun şi rasărirea şi densitatea plantelor va fi uniformă, iar calitatea producţiei realizate va reflectată în producţia obţinută.

În asolamente de 6 ani, în care se practică o sucesiune raţională în timp a culturilor, cu cerinţe diferite faţă de adâncimea arături, se va realiza o alternanţă a adâncimilor de arat prin care se obţin importante economii de combustibil şi se evită formarea hardpanului.

Pe solurile grele şi tasate, şi pe cele care prezintă exces de umiditate temporar, periodic la 3-4 ani, se va executa o afânare adâncă. Nivelarea terenului se execută odată la 3-4 ani, vara sau toamna, după ce solul a fost afânat.
Pregătirea patului germinativ sămânţa când ajunge în sol trebuie să găsească un pat tare şi o plapumă moale.

Pregătirea patului germinativ se execută în ziua sau preziua semănatului cu combinatorul, pentru a nu favoriza îmburuienarea terenului înaintea răsăririi culturii. Calitatea patului germinativ este asigurată de reglarea corectă a agregatelor de lucru şi evitarea executării lucrării când solul este prea umed.

Pentru condiţiile din ţara noastră, aratul de toamnă pentru porumb este o condiţie obligatorie, sistemul de lucrări se poate executa în două etape; în prima se aplică îngrăşămintelor pe toată suprafaţa şi se ară, iar în faza a doua se face discuirea, se aplică erbicidele, a îngrăşămintelor pe rând şi semănatul.

Cultura porumbului după procedeul ,,no tillage” s-a experimentat şi se experimentează şi în ţara noastră. După acest procedeu, pe cernoziomul cambic de la ICCPT- Fundulea, semănatul porumbului s-a realizat în monocultură, pe teren nearat, pe care în toamnă s-au administrat îngrăşăminte şi erbicide.

SĂMÂNŢA şi SEMĂNATUL
Sămânţa pentru semănat trebuie să fie certificată să aparţină hibrizilor recomandaţi pentru fiecare zonă de cultură.
Epoca de semănat - semănatul porumbului se execută într-un interval de 8-10 zile, începând din momentul când în sol se realizează la adâncimea de semănat 8-10`C, măsurată dimineaţa, având tendinţe de creştere în următoarele zile.
Calendaristic semănatul porumbului începe de regulă după data de 10 aprilie, hibrizi timpurii se seamană la începutul intervalului optim, continuând cu hibrizi târzii.

Densitatea optimă la semănat - se stabileşte în funcţie de hibridul cultivat aprovizionarea cu apă, fertilitatea solului şi condiţiile de cultură. În cultura neirigată, densitatea la semănat va fii de 45- 60 mii plante recoltabileha, la hibrizii timpurii, 40- 55 mii, la cei semitimpurii şi de 40-50 mii la cei târzii.

Distanţa între rânduri - atât pe terenul irigat cât şi pe cel neirigat distanţa dintre rânduri va fi de 70 cm, permiţând astfel combaterea buruienilor prin praşile manuale şi mecanice.

Adâncimea de semănat - la semănat se va realiza o adâncime de 4-8 cm urmărinduse ca sămânţa să fie în contact cu solul umed şi, ca urmare, răsărirea să fie rapidă şi uniformă.

LUCRĂRILE de ÎNGRIJIRE
Prin lucrări de îngrijire în perioada de vegetaţie a porumbului, se asigură, combaterea buruienilor şi a insectelor dăunatoare.

Combaterea buruienilor - se realizează prin integrarea mai multor metode cultivarea porumbului în asolamente, în special cu cereale păioase, prin arături mai adânci şi lucrări ale solului corect executate, prin praşile mecanice şi manuale, precum şi prin utilizarea erbicidelor.

Cercetările efectuate până în prezent arată faptul, că la cultura porumbului pierderile de producţie cauzate de buruieni ajung până la 30-80%.

Buruienile cele mai des întâlnit în cultura porumbului sunt speciile de buruieni monocotiledonate anuale; Setaria (mohor), Echinochloa (iarba barboasă). Digitaria (meişor), şi perene; Sorghum (costrei), Elymus (pir), precum şi speciile de buruieni dicotiledonate anuale; Amaranthus (ştir) Chenopodium (capriţa), Sinapis (muştar sălbatic), Rafanus (ridiche salbatică), Xantium (cornet). Poligonum Convulvus (hrişca urcătoare), Galinsoga (busuioc sălbatic), Galiopsis (pristolnic) Abutilon (teişor), Solanum (zârna), Hibiscus (zamoşiţa), şi dicotiledonate perene cum este; Cirsium (pălamida), Convulvus (volbura), Soncus (susai), Rubus (rugi), Rorripa (boghiţa), Lepidium (urda vaci), Calystegia (cupa vaci).

Combaterea buruienilor din cultura de porumb, se poate realiza prin aplicarea anumitor strategii determinată de cunoaşterea anumitor elemente primordiale; gradul de infestare cu buruieni, frecvenţa precum şi dominanţa speciilor de buruieni, caracteristicile solului şi nu în cele din urma trebuie să se ţină seama de condiţiile climatice.

Combaterea integrată a buruienilor se realizează prin alternanţa culturilor şi respectarea asolamentului, a adâncimii şi epocii de executare a arăturii, prin praşile mecanice şi manuale şi prin aplicarea erbicidelor, recomandate de specialistul agricol, conform CODEXULUI fito-sanitar.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunatorilor se va realiza prin respectarea rotaţiei, prin executarea lucrărilor de bază la timp, precum şi prin tratamente chimice la sămânţă.

RECOLTAREA
Perioada optimă de recoltat se poate efectua atunci când umiditatea boabelor a ajuns la 28-30% şi se poate încheia atunci când boabele au o umiditate de 20-25%. După acest fenomen recoltatul ştiuletilor se va realiza manual pentru a se evita scuturatul boabelor de pe ştiulete. Recoltatul mecanizat sub forma de boabe se poate realiza atunci când umiditatea boabelor a ajuns sub 25%.

Pentru a se păstra în bune condiţii boabele de porumb trebuie uscate la umiditatea de păstrare, sub 14%.

Autor: ing. Gavril Crăsnean