Generalitati in cultivarea porumbului

Porumbul este o cereală care se cultivă în toată lumea, el putând fi întâlnit până la altitudini de 3.900 metri. Boabele de porumb se folosesc la obţinerea spirtului, amidonului, glucozei şi dextrinei. De asemenea, din germeni de porumb se extrage un ulei de foarte bună calitate. Din datele cunoscute pâna în prezent 72% din producţia de porumb se foloseşte în hrana animalelor, 7% în industrie şi 21% în hrana oamenilor.
Datorită particularităţilor sale biologice porumbul rezistă foarte bine la secetă şi căldură, are puţine boli şi dăunători, se poate cultiva bine pe tot spectrul de terenuri în condiţii climatice diferite, suportă destul de bine monocultura, lasă pământul curat de buruieni şi constituie o bună premergătoare pentru foarte multe culturi, chiar şi pentru grâul de toamnă.

În ţara noastră, porumbul deţine locul cel mai important, cultivându-se pe 50% din suprafaţa ocupată de cereale.
Porumbul este originar din America Centrală, Mexic şi America de Sud de unde s-a răspăndit pe tot globul, cultivându-se în variate condiţii de climă şi sol.

Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoideae. Zea mays se poate clasifica după caracteristicile pe care le are endospermul, caracteristici care stau la baza convarietaţilor Zea mays indurata, Zea mays indentata, Zea mays amilacea, Zea mays saccharata, Zea mays Everata, Zea mays tunicata, Zea mays amyleosccharata, Zea mays ceratina.

Zea mays indurata este porumbul cu bobul tare, la care endospermul are o textură cornoasa Stratul de amidon se găseşte în cantitate mică situat în jurul embrionului, bobul este sticlos, de culoare albă, galbenă, violacee, portocalie sau roşie, are forme cu bob mic dar şi forme cu bobul mare din puct de vedere al perioadei de vegetaţie, pot fi întâlnite forme timpurii dar şi forme târzii.

Zea mays indentata este porumbul cunoscut sub denumirea dinte de cal, are endospermul cornos numai pe laturile bobului. după uscare, partea făinoasa se contractă şi din acest fenomen rezultă asemănarea mişunei dintelui de cal, se găseşte cu boabele colorate în alb, violaceu, etc. Această varietate de porumb este foarte viguroasă, şi dă producţii foarte mari.

Zea mays everata este cunoscut sub denumirea de porumb de floricele, are boabe mici şi lucioase, de culoare alb argintie sau galben portocaliu. Boabele au vârful ascuţit, endospermul are o textura sticloasă iar amidonul se găseşte numai în jurul embrionului. Dacă se pun la prăjit boabele, apa din grăunciorii de amidon se transformă în vapori, care presând spre exterior sparge învelişul bobului, endospermul îşi măreşte mult volumul sub forma unei mase albe spongioase care formează aşa numitele floricele.

Hibrizi de porumb au fost creaţi prin consangvinizarea liniilor de bază, ei dau producţii mai mari faţă de soiurile de porumb cu până la 50%.

În România hibrizii au fost introduşi în cultură în anul 1957, datorită fenomenului hetorozis aceştia dau producţii ridicate numai în primul an de cultură, cultivându-se şi în al doilea an ei îşi pierd din capacitatea de producţie. Hibrizii de porumb cultivaţi într-o zonă trebuie să răspundă unor cerinţe, cum ar fi perioada de vegetaţie, să permită maturitatea plantelor, să fie productivi şi să aibă capacitate de adaptare la condiţiile de cultură, să fie rezistenţi la cădere şi frângere să fie rezistenţi la boli şi dăunători.

După perioada de vegetaţie hibrizi de porumb pot fi timpurii sau tardivi după clasa de maturitate conventională fixată de FAO, cei mai timpurii hibrizi fac parte din clasa FAO 100, iar cei mai târzii din clasa FAO 800.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ

Boabele de porumb sunt alcătuite în cea mai mare parte din substanţe extractive neazotate, substanţe proteice şi apă. De asemenea, ele mai conţin substanţe grase substanţe minerale, vitamine, enzime etc.

ZONAREA HIBRIZILOR de PORUMB.

Obţinerea de producţii mari este influenţată în mare parte de alegerea judicioasă a celor mai buni hibrizi pentru fiecare zonă de cultură.

Din datele experimentale privind comportarea hibrizilor în condiţii diferite s-a permis să se facă o repartizare judicioasă pe zone a hibrizilor autorizaţi a fi cultivaţi în România. La alegerea cultivări unui hibrid într-o unitate de producţii se va ţine seama de următori factori:

cerinţele faţă de climă şi sol ale hibridului;
condiţiile naturale existente în zona de favorabilitate;
suprafaţa ocupată de cerealele păioase.

Este important de reţinut ca în fiecare unitate de producţie să se cultive cel putin 2 hibrizi.

ZONA I de favorabilitate.
În această zonă de cultură se acumulează peste 1.600 grade C, se recomandă a se cultiva hibrizii din grupele de maturitate, mijlocie, semitârzie şi târzie.

ZONA a II a de favorabilitate
În această zonă suma temperaturilor este cuprinsă între 1.5000 şi 1.600 grade C, se recomandă să se cultive hibrizii din grupele de maturitate mijlocie şi semitârzie.

ZONA a III a de favorabilitate
În această zonă resursele termice sunt cuprinse între 1.400 şi 1.500 grade C, pentru această zonă se recomandă a se cultiva hibrizii cu perioada de vegetaţie semitimpurie şi mijlocie.

ZONA a IV a de favorabilitate. Resursele termice în această zonă sunt de 1.200 grade C şi 1.400 grade C în această zonă se recomandă a se cultiva hibrizii timpurii şi semitimpurii.

ZONA a V a de favorabilitate.
Suma gradelor ce se realizează în această zonă este de 1.000 C şi 1.200 grade C; în această zonă de cultură se recomandă a se cultiva hibrizii timpurii şi extratimpurii.

ZONA a VI a de favorabilitate.
În această zonă sunt cele mai mici resurse termice 8000 şi 1.000 grade C, de aceea se vor cultiva numai hibrizii cei mai timpurii şi cu cele mai mici cerinţe faţă de climă şi sol.

Autor: ing. Gavril Crăsnean