Generalitati in cresterea porcinelor

Porcul este un mamifer ce face parte din familia Suideelor. Rasele actuale de porci provin din mistretul asiatic (Sus vittatus) si din mistretul european (Sus scrofa ferus). Din domesticirea mistretului au rezultat rasele de porci primitive (Mangalita, Stocli, Bazna), astazi pe cale de disparitie, iar din acestea, prin incrucisari nedirijate cu unele rase importante s-au format rasele Negru de Strei si Alb de Banat.

Din rasele importante fac parte Marele Alb, Landrace, Duroc, Hampshire, Yorkshire. Cresterea porcinelor este o indeletnicire straveche a oamenilor. Peste 80% din populatia globului consuma carnea de porc atat ca atare cat si sub forma de preparate. In Romania porcinele asigura peste 50% din consumul de carne al populatiei. Carnea de porc este apreciata pentru gustul, fragezimea si suculenta sa, avand totodata si o mare valoare nutritiva ( este bogata in proteine si grasimi).


Obtinerea unor rezultate bune in cresterea porcilor - un numar mai mare de purcei si sporuri mai mari de crestere in greutate - depinde de doua procese biologice: procesul de reproductie si procesul de crestere si ingrasare a tineretului.

Cresterea si îngrăsarea porcilor, în gospodăria familială reprezintă o necesitate obiectivă, deoarece prin aceste îndeletniciri se asigură necesarul de carne pentru consum propriu, iar prin extinderea numerică si crearea de ferme sau exploatatii, acestea pot deveni aducătoare de venituri în zonele de ses, unde cerealele obtinute la preturi avantajoase pot fi valorificate eficient. Pentru a realiza 1 kg de crestere în greutate, porcii au nevoie de 3,5-4,5 UN, adică 3-4 kg de uruieli sau furaj combinat la care se pot adăuga si nutreturi suculente (sfeclă, bostănoase,leguminoase).

Factori care influenteaza cresterea porcilor:

• Factorii exogeni se referă la: cantitatea, calitatea si modul de administrare a hranei, conditiile de îngrijire, tehnologia de crestere si îngrăsare, modul de efectuare a transportului.
• Factorii endogeni sunt rasa, nivelul de ameliorare al animalelor, sexul, prolificitatea, capacitatea de alăptare, numărul si greutatea purceilor întărcati, precocitatea si valorificare furajelor, sănătatea si rezistenta organismului, randamentul la sacrificare si calitatea carcasei. Sexul influentează de asemenea productia de carne. Masculii castrati si necastrati dau o cantitate de carne mai mare cu 8-10 % decât femelele, dar femelele dau o carne mai superioară din punct de vedere calitativ, si cu grăsime mai putină.

Îngrăsarea porcilor este mai rentabilă la vârstă tânără; îngrăsarea la vârstă mijlocie începe la 6 luni iar la cea adultă după 12 luni sau după ce animalul a fost scos de la reproductie. Furajele care intră zilnic în hrana porcilor trebuie să fie usor digestibile, cu alte cuvinte acestea să poată fi usor transformate de către stomacul porcului în substante ce pot fi asimilate în organism si apoi să fie transformate în carne.

Cel mai bun coeficient de digestibilitate al hranei este cel cuprins între 80-90 % din cantitatea totală si acesta se realizează când hrana administrată are la bază orz si porumb cu adaos de concentrat proteino -vitamino mineral.

Cea mai buna carne se obtine de la porcii de pana la 120 kg. Datorita caracteristicilor biologice si economice deosebite cresterea porcilor prezinta anumite avantaje comparativ cu cresterea altor specii de animale:

• este un animal putin pretentios la conditiile de hrana si clima, putand fi crescut in toate zonele geografice ale tarii;
• fiind omnivor poate valorifica o gama variata de nutreturi, resturi de mancare, resturi din industria alimentara, bostanoase, radacinoase, cereale;
• se dezvolta repede, la o saptamana de la nastere dublandu-si greutatea;
• o scroafa sanatoasa, hranita corespunzator, poate produce purcei pana la varsta de 6 - 7 ani, timp in care fata de 8 - 10 ori;
• gestatia dureaza putin (aproximativ 117 zile), o scroafa dand nastere la 10 - 12 purcei odata, putand fata chiar de 2 ori pe an, obtinandu-se deci de la o singura scroafa pana la 20 de purcei pe an;
• porcul realizeaza un spor mediu zilnic de 500 - 700 g putand fi sacrificat la 6 - 8 luni.

Cea mai buna carne se obtine de la porcii de pana la 120 kg. Masculul trebuie castrat cu cel putin patru luni inainte de sacrificare, altfel carnea va avea un miros neplacut, caracteristic vierului.

De la scroafele gestante, lactante sau intarcate de curand carnea nu are o calitate satisfacatoare. Cu cat un porc are o greutate mai mare, care depaseste 120 kg, cu atat procentul de carne va fi mai mic iar cel de grasime va fi mare.

Porcii pot fi cumparati din piete, targuri, de la crescatorii individuale din localitate sau din fermele diferitelor societati comerciale. Pentru a achizitiona un porc sanatos acesta trebuie sa fie vioi, “rotund”, sa aiba un par curat, lucios, pielea intinsa, fara crapaturi sau leziuni. Uneori se poate supune probei mesei care se bazeaza pe faptul ca un porc, oricat de satul ar fi, tot va mai dori sa manance ceva. Porcul va fi ales si in functie de productia dorita: pentru carne, pentru grasime, pentru productie mixta sau pentru prasila.

Cresterea porcilor in sistemul intensiv si semiintensiv cunoaste o continua ameliorare in dorinta de a obtine o crestere a procentului de carne, o imbunatatire a carnii sub aspect calitativ (fragezime, capacitate de retinere a apei), o scurtare a perioadei de la nastere pana la livrare.

Reproductia la porci

Introducerea la reproductie a scrofitelor depinde, de asemenea, de varsta optima pentru monta, ca si de dezvoltarea lor corporala. Primele calduri apar la scrofite inca de la varsta de 4 - 5 luni. Daca scrofitele sunt vierite la aceasta varsta, pot ramane gestante, dar vor fata purcei putini si debili, nu se mai dezvolta asa cum trebuie si nu vor mai deveni bune de prasila.

De aceea nu se recomanda monta sau insamantarea scrofitelor la aparitia primului estru (primele calduri), ci la al doilea sau chiar la al treilea estru. In general, scrofitele trebuie introduse prima data la monta dupa ce ating greutatea corporala de 95 - 100 kg, respectiv la varsta de circa 8 luni, cele din rasele perfectionate, si la varsta de circa 9 - 10 luni, cele din rasele mai tardive.

O scroafa sanatoasa, data la monta la varsta si greutatea corporala optime, intretinuta si hranita corespunzator, poate produce purcei pana la varsta de 6 - 7 ani, timp in care fata de circa 8 - 10 ori.

De obicei, scroafele sunt folosite mai frecvent pentru 4 - 8 fatari.

Ca o concluzie generala, rezulta ca folosirea prea timpurie la reproductie, atat a vierusilor, cat si a scrofitelor, inainte de a realiza o dezvoltare corporala corespunzatoare (circa 75% din greutatea de adult) duce la obtinerea unor rezultate necorespunzatoare.

In situatia in care tineretul de reproductie este corespunzator dezvoltat, introducerea la monta se poate face chiar ceva mai timpuriu, respectiv cu 2 - 4 saptamani mai devreme.

Introducerea la reproductie a vierusilor si a scrofitelor la o varsta prea inaintata este, de asemenea, daunatoare.

Depasirea varstei si a greutatii optime pentru introducerea la monta are drept consecinta ingrasarea tineretului de prasila, manifestarea mai slaba a caldurilor, fecunditate si prolificitate scazute etc.

Din diferite studii rezulta ca introducerea scrofitelor la reproductie prea tarziu este tot atat de daunatoare ca si monta acestora la o varsta prea tanara.

Din punct de vedere economic, introducerea la reproductie la o varsta prea inaintata atrage dupa sine efectuarea unor cheltuieli nejustificate cu intretinerea tineretului de prasila.