Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, informează un comunicat de presă al Executivului.
Hotărârea prevede extinderea competenţelor ministerului, precum şi reorganizarea structurilor din cadrul şi din subordinea acestei instituţii.
MADR este autoritatea publică centrală responsabilă cu elaborarea, reglementarea şi implementarea politicilor agricole comunitare şi naţionale şi cu dezvoltarea, pe baze moderne, a domeniilor sale de activitate.
Agricultura şi producţia alimentară, dezvoltarea rurală, pescuitul şi acvacultura, silvicultura, îmbunătăţirile funciare, optimizarea exploataţiilor şi conservarea solurilor, cercetarea ştiinţifică de specialitate şi fitosanitar, reprezintă domeniile de activitate ale MADR.
Activitatea ministerului vizează, de asemenea, asigurarea securităţii alimentare prin creşterea producţiei agricole, absorbţia fondurilor comunitare destinate finanţării domeniilor specifice, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în exploataţii agricole moderne cu caracter comercial, susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale.
În structura ministerului, în coordonarea directă a ministrului, funcţionează Autoritatea competentă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit şi a Organismul Coordonator al agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit, care acordă şi/sau retrage acreditarea de funcţionare a acestora.
În subordinea MADR funcţionează Societatea Naţională a Produselor Agricole SA, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, Societatea Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar în coordonarea ministerului se află Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, Autoritatea Hipică Naţională, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri funciare - I.N.C.D.I.F. „ISPIF” Bucureşti.
Potrivit hotărârii, în structura MADR sunt trei secretari de stat şi un subsecretar de stat, care exercită atribuţiile delegate de ministru şi un număr maxim de 605 de posturi, exclusiv demnitarii.
Actul normativ adoptat în şedinţa de astăzi abrogă HG nr. 385/2007, care reglementa organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Agricultura şi producţia alimentară, dezvoltarea rurală, pescuitul şi acvacultura, silvicultura, îmbunătăţirile funciare, optimizarea exploataţiilor şi conservarea solurilor, cercetarea ştiinţifică de specialitate şi fitosanitar, reprezintă domeniile de activitate ale MADR.
Activitatea ministerului vizează, de asemenea, asigurarea securităţii alimentare prin creşterea producţiei agricole, absorbţia fondurilor comunitare destinate finanţării domeniilor specifice, stimularea transformării gospodăriilor ţărăneşti în exploataţii agricole moderne cu caracter comercial, susţinerea financiară şi fiscală a agriculturii prin programe multianuale.
În structura ministerului, în coordonarea directă a ministrului, funcţionează Autoritatea competentă pentru acreditarea agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit şi a Organismul Coordonator al agenţiilor de plăţi pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit, care acordă şi/sau retrage acreditarea de funcţionare a acestora.
În subordinea MADR funcţionează Societatea Naţională a Produselor Agricole SA, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, Societatea Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar în coordonarea ministerului se află Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, Autoritatea Hipică Naţională, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri funciare - I.N.C.D.I.F. „ISPIF” Bucureşti.
Potrivit hotărârii, în structura MADR sunt trei secretari de stat şi un subsecretar de stat, care exercită atribuţiile delegate de ministru şi un număr maxim de 605 de posturi, exclusiv demnitarii.
Actul normativ adoptat în şedinţa de astăzi abrogă HG nr. 385/2007, care reglementa organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News