Poliţiştii ialomiţeni au interceptat un transport de substanţe toxice fără documente de provenienţă a mărfii şi au confiscat 90 de litri de insecticide, fungicide şi erbicide pentru că erau susceptibile a proveni din furt.
Un echipaj de siguranţă publică din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Slobozia a oprit pentru control, pe raza municipiului, un autoturism înmatriculat în judeţul Brăila, condus de un bărbat, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Slobozia.
Cu ocazia controlului autoturismului, pe bancheta din spate au fost identificate mai multe recipiente din plastic, cu un conţinut de circa 100 de litri de substanţe toxice.
La solicitarea documentelor care să ateste provenienţa mărfii, ocupanţii autoturismului au declarat că au cumpărat substanţele fără documente legale, de la un bărbat din Feteşti, contra sumei de 1800 de lei, cu scopul de a le vinde pe raza unei comune din judeţul Brăila. În condiţii legale, substanţele depistate nu sunt interzise la deţinere, transport şi comercializare.
Pentru că există suspiciuni că marfa provine din furt, s-a dispus ridicarea acesteia în vederea continuării cercetărilor, fiind lăsate în custodia unei societăţi comerciale de profil din municipiul Slobozia.
Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie precizează că cele două persoane se află în atenţia Poliţiei pentru fapte similare, conducătorul auto fiind cercetat într-un dosar penal pentru furt de substanţe toxice.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
La solicitarea documentelor care să ateste provenienţa mărfii, ocupanţii autoturismului au declarat că au cumpărat substanţele fără documente legale, de la un bărbat din Feteşti, contra sumei de 1800 de lei, cu scopul de a le vinde pe raza unei comune din judeţul Brăila. În condiţii legale, substanţele depistate nu sunt interzise la deţinere, transport şi comercializare.
Pentru că există suspiciuni că marfa provine din furt, s-a dispus ridicarea acesteia în vederea continuării cercetărilor, fiind lăsate în custodia unei societăţi comerciale de profil din municipiul Slobozia.
Biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie precizează că cele două persoane se află în atenţia Poliţiei pentru fapte similare, conducătorul auto fiind cercetat într-un dosar penal pentru furt de substanţe toxice.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News