Interviu cu Valeriu Tabără, realizat de Agerpres: Sporirea producţiei agricole româneşti este elementul esenţial din strategia 2014-2020

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabară, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES în care vorbeşte despre viitoarea strategie a agriculturii româneşti pentru perioada 2014-2020.
Tabără pledează pentru creşterea producţiilor agricole, fie pentru cele vegetale, fie pentru cele zootehnice. În cazul cerealelor, ministrul consideră că România ar trebui să producă 30-35 de milioane de tone, iar în sectorul zootehnic aminteşte de creşterea efectivelor de ovine până la 12 milioane de capete şi la porcine până la 10 milioane de capete.

Asigurarea consumului intern este un obiectiv prioritar în strategie, alături de cucerirea pieţelor externe pentru produsele agricole autohtone. Viticultura, pomicultura şi apicultura sunt domenii prioritare în viitoarea strategie, afirmă ministrul Agriculturii.

Nu în ultimul rând, Valeriu Tabără consideră că România poate intra în clubul marilor producători agricoli din Europa dacă ţine cont de cercetarea agricolă, de gestionarea resursei de apă şi a celei genetice. Ministrul nu uită să amintească de faptul că nicio strategie agricolă elaborată în ultimii 20 de ani nu a fost implementată, toate obiectivele mari din domeniul agriculturii fiind creionate doar pe hârtie.

AGERPRES: Domnule ministru, aţi susţinut că agricultura are nevoie de o strategie pe termen lung, cu obiective ferme care trebuie urmărite periodic. Nu sunteţi singurul ministru care a schiţat un astfel de document pe termen lung. Din ce ştiţi, câte strategii elaborate pe acest domeniu au fost implementate şi duse la bun sfârşit în România?
Valeriu Tabără: Într-adevăr de ani de zile la Ministerul Agriculturii s-au făcut strategii. Aproape fiecare partid, fiecare ministru care a venit a construit o strategie pe o perioadă mai lungă sau sau pe una mai scurtă. Eu recunosc, nu ascund faptul că sunt adeptul unor strategii pe termen lung în domeniile cheie ale economiei naţionale, printre care şi agricultura, pentru că importanţa naţională a unui sector depinde de modul cum îţi fixezi obiectivele, pe ce termen şi cum respecţi susţinerea căilor de atingere a acestor obiective.

Consider că în ultimii 20 de ani nicio strategie nu şi-a atins obiectivele. După părerea mea nici programele guvernamentale nu au ajuns să fie respectate. Printre puţinele momente au fost anii 1994-1997, cât a rezistat Legea 83/1993 privind susţinerea activităţilor din agricultură, care a reglementat un sistem de subvenţii cu dobândă mică pentru agricultori şi unde s-au văzut efectele. A fost o bună perioadă, nu pentru că am fost eu ministru, ci pentru că am respectat nişte principii la care am revenit şi acum: de a proteja agricultura şi investiţiile în acest domeniu.

Până în 1994, România a fost invadată de importuri, inclusiv de grâu. Se importau aproape 2,7 milioane de tone. Şi acum încă mai plătim credite de la vremea aceea, credite COFACE, şi probabil o vom mai face încă câţiva ani pentru că suma a fost reeşalonată pe o perioadă lungă de timp şi s-au adunat dobânzi şi penalităţii. În timp ce noi produceam grâu, importam cantităţi imense. Cred că în toată istoria ei, România nu a important ca după anul 1990, când de altfel s-au şi blocat producătorii români.

După aceea au început restructurările prin Ordonanţa 13 şi privatizarea marilor complexe. Când s-a semnat ASAL 2 în 1997 s-au distrus toate complexele, tot ceea ce însemna unităţi de prelucrare primară sau de transformare a producţiei agricole. Atunci am rămas şi fără pieţele externe la exporturile pe carne, locul nostru fiind luat imediat de danezi. Acum sunt foarte greu de recucerit aceste pieţe pentru exporturile de carne. România a fost adusă la statutul de ţară net importatoare, după 1997, pentru că s-au eliminat restricţiile, contingentele de export-impport, dar şi sprijinul din interior. Aceasta a fost catastrofa din agricultură. Nu mai vorbesc despre dispariţia unor servicii din agricultură, respectiv a unităţilor de mecanizare sau a fostelor unităţi agricole de stat care puteau fi la acel moment un domeniu al restituirii proprietăţii.

AGERPRES: Aţi creionat deja principalele obiective ale unei strategii în domeniul agriculturii pentru perioada 2014-2020. Care sunt elementele esenţiale din această strategie şi ce are în plus faţă de celelalte documente lansate de-a lungul anilor în acest domeniu?
Valeriu Tabără: Deşi încă nu este finalizată, toată strategia are obiective pentru anul 2020. Elementul esenţial din strategie este sporirea producţiei agricole româneşti. În niciunul dintre sectoarele agricole nu ne ducem în jos. Mergem pe o stimulare a producţiei, dar şi pe fixarea unor parametri de atins în 2020. De exemplu, la grâu, mergem pe o producţie de circa 8 milioane de tone. Dacă consumul nostru este în jur de 4 milioane de tone, aproape 4 - 4,5 milioane de tone ne-ar rămâne anual ca disponibil pentru export, fie ca materie primă, fie prelucrată.

La porumb, deşi nu am încă toate datele, acolo putem merge uşor către 20 de milioane de tone, dar şi pe o creştere în continuare a suprafeţei. În România, asistăm în ultimii 10 ani la o reducere a suprafeţei cultivate cu porumb, care a coborât sub trei milioane de hectare, deşi s-au cultivat mereu cel puţin trei milioane de hectare cu porumb. Asta nu a însemnat însă şi reducerea producţiei pentru că a fost o creştere de randament datorită hibrizilor şi noilor tehnologii. Putem rămâne la 2,5 - 3 milioane hectare cultivate, dar să ne păstrăm şi o rezervă de circa un milion de hectare, în condiţiile în care porumbul are o cerere diversă pe piaţă, nu numai pentru furaje şi hrană, ci şi pentru bioenergie. Este clar, însă, că va trebui să creştem randamentul de producţie la 6-7 tone pe hectar.

Ar fi o realizare deosebită dacă la aceasta am mai adăuga încă două milioane de tone de alte cereale, cum ar fi ovăz, orzoaică şi sorg. Oricum producţia de cereale din România ar trebui să ajungă la 30-32, poate chiar 35 de milioane de tone.

AGERPRES: Cum poate România să producă 35 de milioane de tone de cereale, în mai puţin de 10 ani, dacă în prezent ne situăm la doar 16 milioane de tone?
Valeriu Tabără: Pentru acest lucru ar trebui să avem o zonare corespunzătoare, hibrizi şi soiuri de înaltă valoare, cu grad mare de adaptabilitate şi realizate în România, în marea lor majoritate. Apoi ne trebuie tehnică agricolă prin care să faci lucrările solului la nivel înalt, dar şi să gestionezi bine apa din sol.

Dezvoltarea sistemelor de gestionare a apei este unul din obiectivele importante din strategie, fie că este vorba de irigaţii sau de desecare. De exemplu, Lunca Dunării este o zonă importantă pentru agricultură, este terasa I a Dunării unde avem între 800.000 şi un milion de hectare şi aici este cea mai mare siguranţă a producţiei agricole. Indiferent dacă este secetă sau ploaie, producţia este bună şi la nivele foarte mari. Aici trebuie să avem sisteme de desecare, dar şi de irigare, pentru că apa este foarte ieftină. Dar nu ne putem limita doar la Lunca Dunării şi ar trebui să facem sisteme de irigaţii locale până în zona montană. Păşunile pot fi irigate prin sisteme de irigaţii locale.

Pe măsura 125c din PNDR avem resurse financiare speciale pentru sistemele locale de irigaţii. Din păcate, până în prezent sunt depuse doar şase proiecte, dar am lăsat sesiunea deschisă. Este surprinzător că nu au venit să depună proiecte legumicultorii sau pomicultorii. Sigur că se impun elemente perfecţionate de tehnologie, nu mai merg acele sisteme de irigare prin aspersiune, ci prin picurare, cu apă puţină şi eficienţă maximă.

AGERPRES: Ce obiective v-aţi propus să atingeţi în sectorul zootehnic până în 2020?
Valeriu Tabără: În toate cazurile se merge pe asigurarea în totalitate a materiilor prime necesare pentru consumul intern. Acesta este elementul de bază al prevederilor din strategie. Nu este permis să importăm lapte sau produse lactate. Vorbim de o creştere în sectorul de bovine. În noul ghid, pentru următoarea etapă de depunere de proiecte, nu mai facem deosebire între bovinele de lapte şi cele de carne. Am vrea să le stimulăm pe amândouă. România este tributară, din păcate, la lapte, dar este şi mare importatoare de carne de bovine. Nu vorbim neapărat de creşterea efectivelor la vacile de lapte, ci de creşterea randamentelor şi a calităţii laptelui (...).

De asemenea, trebuie să revedem întregul sistem de prelucrare a produselor lactate pentru a nu rămâne la mâna celor mari, care impun preţul, ci trebuie să dezvoltăm o reţea de fabrici pentru produse lactate, inclusiv pe zone defavorizate. Suntem în evaluarea acestui proiect de reţele de fabrici de prelucrare, care ar fi în acord cu obiectivul Politicii Agricole Comune (PAC). Cota de lapte va dispărea în 2015 şi se va merge pe produse de origine, aşa cum sunt vinurile, pe produse regionale cu etichetă clară şi identitate mare, produse locale cu circulaţie locală şi pe produse tradiţionale. Dar nu aşa cum sunt văzute ele azi. Acestea trebuie să aibă clar elementul de tradiţie. Eu am cerut, în zona Sibiului, o inventariere a tuturor scriiturilor vechi, monografiilor legate de brânzeturi, pentru că vrem ca aceste produse vechi, reţetate în literatura de specialitate, să fie promovate ca produse tradiţionale.

Un alt sector important este cel legat de creşterea efectivelor la ovine, în prezent România fiind printre puţinele ţări din Europa în care efectivele de ovine au crescut. Avem peste 8 milioane de capete, dar ar trebui să mergem la peste 12 milioane. E o piaţă excepţională pentru lapte, carne dar şi pentru animale vii din această specie, iar România poate fi o sursă de astfel de produse pentru Orientul Mijlociu. Aproape 45% din sursele valutare din export au venit pe ovine.

Nu putem uita de dezvoltarea sectorului avicol şi a celui porcin. La păsări este normal să ai 80-100 de milioane de capete. (...) Acum avem o revenire pe acest sector, care a primit anii trecuţi câteva lovituri importante, sunt câteva unităţi avicole care au rezistat peste ani, dar nu a fost un lucru uşor pentru că nu este un sector uşor. Aici dacă piaţa nu funcţionează bine poţi intra rapid în faliment. Este singurul sector unde preţurile nu au crescut. Amintesc faptul că este importantă reluarea unor relaţii comerciale cu Federaţia Rusă, care reprezintă o piaţă sigură de desfacere, chiar cu venirea lor pentru acreditarea abatoarelor cum fac, de altfel, în multe ţări.

La fel şi la carnea de porc, efectivele au stagnat din cauza faptului că nu am putut exporta pe fondul încetinelii cu care s-au luat unele măsuri de protecţie a sectorului şi vorbesc aici de sănătatea porcină, inclusiv cea a vânatului în România. Această circulaţie liberă a mistreţului ne aduce un foarte mare prejudiciu economic. Nu ştiu dacă în acest sector ar trebui să ajungem la nivelul anului 1989, dar cred că undeva la 10 milioane de capete de porcine ar trebui să avem şi să nu mai mizăm pe importul de carne de porc. E ciudat, aici avem şi o anomalie, respectiv noi nu putem exporta carne de porc, dar avem dreptul să ieşim cu produse din carne de porc cu condiţia ca materia primă să fie adusă din afară, culmea... şi în produse tradiţionale. Mă întreb ce produs tradiţional mai e şi ăsta?

De asemenea, avem o creştere semnificativă la efectivele de caprine, o specie luată de multe ori în râs, considerată vaca săracului, dar este o zonă de nişă cu produse lactate excepţionale, iar România are o zonă favorabilă pentru creşterea acestor animale. La această dată efectivele de caprine s-au dublat până la 1,2 milioane de capete.

Mai menţionez şi apicultura, care rămâne o prioritate în strategie. România a ajuns la peste 1,2 milioane de familii de albine, dar acest număr s-ar putea dubla, în condiţiile în care există posibilităţi de export excepţionale şi producerea de sortimente de produse apicole şi miere folosite în domeniul sănătăţii. Anul trecut am produs 22.000 tone de miere, din care jumătate a fost exportată, 50% din exporturi fiind realizate în Germania. Aici putem merge pe dublarea efectivelor de albine mai ales că sectorul este suţinut cu circa 7 milioane de euro anual până în 2013, cu condiţia de a valorifica o parte din miere în piaţă. Toate aceste aspecte sunt incluse în strategie.


AGERPRES: Ce alte sectoare le vedeţi prioritare în strategia 2014-2020?
Valeriu Tabără: România trebuie să investească în continuare în sectorul viticol, care a mers excelent pe reconversie. An de an peste 42 de milioane de euro au fost valorificate şi se vede în teritoriu. Am dori ca sistemul să continue şi din 2014. În acest sens, România a semnat cu alte 8 ţări membre UE necesitatea continuării acestui program, respectiv cu Italia, Spania, Franţa, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Austria. Sunt şanse de a continua şi după 2013, dar cu reguli clare de prezenţă a vinurilor de origine pe piaţă. Aici ar trebui să fim mai riguroşi pentru că sunt multe discuţii legate de calitatea vinului şi de produse false de vinificaţie.

De asemenea, mai avem în strategie şi relansarea pomiculturii. Din păcate, aici, nu au fost disponibilităţi pentru investiţii şi modernizare. În prezent foarte multe plantanţii vechi sunt într-o viaţă, aş spune tragică, fiind mai mult furnizoare de dăunători şi de boli, decât de fructe. Chiar ne punem problema cum putem să realizăm defrişarea lor. E o necesitate defrişarea acestor plantaţii bătrâne. Aici vedem un program de reconversie, la fel ca în viticultură. Este făcut demersul la Uniunea Europeană pentru acceptarea sistemelor de reconversie şi în pomicultură. Aşteptăm aprobările de rigoare pentru că nu le cerem numai noi ci şi alte state din centrul Europei.

AGERPRES: Cercetarea agricolă face parte din strategie?
Valeriu Tabără: Este important că am pornit deja sistemul de cercetare, inclusiv pe pomicultură şi viticultură, pentru că avem staţiuni care pot să producă material biologic în domeniul respectiv. Iniţiativa porneşte şi de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (dânsul are o fermă viticolă), care spune că pentru plantarea Crâmpoşiei, un soi bun românesc, trebui să importe din Austria. De ce să aduc de acolo, un soi neadaptat, când pot să îl produc în unitatea de la Drăgăşani, unde vrem să facem un sistem de parteneriate public-private. Este necesar să realizăm material biologic pentru fermieri şi pe produse agricole, aici în România. Cred că ar trebui să avem la nivelul ţării cel puţin 30 de astfel de unităţi de cercetare, pe zone, să avem practic corespondenţa pentru fiecare macroregiune în parte, dar şi o mai bună legătură între unităţile de cercetare şi universităţi.

Mai pot aminti şi de chestiunile legate de gestionarea resurselor genetice. Ideea este preluată deja şi la Comisie, în fază incipientă deocamdată, cu toate că la nivel mondial a devenit o problemă capitală, cu un capitol aparte, mai important chiar decât resursele de sol. Practic, cine va deţine resursele genetice la nivel mondial va deţine cheia agriculturii şi a producţiei agroalimentare. Dacă se va ajunge la un monopol în cazul acestor resurse genetice, producţia agricolă va deveni foarte scumpă şi accesabilitatea spre performanţă a fermierilor din ţările mai slabe va fi extrem de dificilă. România nu are voie să iasă din clubul gestionarilor şi producătorilor de resurse genetice.

AGERPRES: De unde veţi finanţa toate aceste obiective pentru că în ţară sunt resurse destul de limitate, mai ales pentru agricultură?
Valeriu Tabără: În primul rând vom rămâne ataşaţi de Politica Agricolă Comună. Este un concept bun de nenaţionalizare a PAC şi s-a reuşit acest lucru pentru anii 2014-2020. Nu statele finanţează agricultura, ci ea va fi finanţată din fonduri europene. Per ansamblu, bugetul PAC este mai mare decât în perioada 2007-2014. Bugetul a fost de 371 miliarde euro, iar acum, fără sectorul de pescuit, sunt incluse în buget peste 386 de miliarde de euro, la care se mai adaugă si cercetarea agricolă cu 8 miliarde de euro, sumă care nu a fost cuprinsă în actuala PAC. Pot spune că aproape 80% din costurile care implică realizarea obiectivelor din strategia noastră 2014-2020 va fi finanţată prin PAC. Cred, însă, că pentru agricultură, ca ţară care vrea să intre în clubul producătorilor agricoli, trebuie să asigurăm cel puţin 2% din Produsul Intern Brut, ataşat la ceea ce înseamnă politicile gestionate din fonduri europene.Acum agricultura are doar 1,17% din PIB, dar dacă va avea 2% dintr-un PIB care creşte, este cu totul altceva.