În prima zi de aplicare a ordinului Autorităţii Naţionale Sanitar - Veterinare, nicio bucată de brânză din piaţă nu era ambalată corespunzător. Ţăranii prezenţi în piaţa de la Hala Centrală şi-au scos la vânzare lactatele ca şi până acum, chiar dacă de astăzi a intrat în vigoare legea ambalării în vid a produselor. Se gândesc că pot primi amenzi, dar spun că nu au ce face. „De unde bani să cumpăr acum aparat de vidat? Brânza s-a vândut descoperită de când lumea”, spune o comerciantă. Pe lângă ambalarea produselor potrivit normelor europene, micii producători trebuie să se înregistreze şi la Direcţia Sanitar Veterinară de care aparţin, care va verifica condiţiile de obţinere a produselor. În lipsă de resurse financiare care să le permită să respecte legea, oamenii caută tot felul de argumente împotriva vidării.
„Statul ar trebui să se ocupe de asta. În plus, dacă ambalăm brânza, se strică. Clienţii nu vor mai avea posibilitatea să guste produsele”, este de părere Maria Tataru, de 70 de ani.
Citeste mai mult in Adevarul
„Statul ar trebui să se ocupe de asta. În plus, dacă ambalăm brânza, se strică. Clienţii nu vor mai avea posibilitatea să guste produsele”, este de părere Maria Tataru, de 70 de ani.
Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul balsamic...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Adevarul
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News








