Dupa un an in care Albalact a lasat un val de tacere asupra celui mai bine vandut brand al sau, Zuzu, comunicand foarte putin catre consumatori, in 2010 iese la rampa cu cea mai ampla schimbare de la inceputul anului in domeniul lactatelor.
Desi avea o cota de piata in volum de 29% la sfarsitul anului trecut in segmentul laptelui pasteurizat, "trebuia sa facem ceva nou", declara Cristina Miclea, director de marketing la Albalact. Cu noile sale haine, care nu mai afiseaza binecunoscutele pene, ci petale si frunze care duc cu gandul catre originea naturala a produsului, Zuzu ar urma sa se vanda mai bine, respectiv sa castige o cota de piata "de 1-3% pana la sfarsitul acestui an", spune Raul Ciurtin, presedintele companiei, care precizeaza ca previziunile sunt ponderate din pricina faptului ca piata lactatelor sufera si ea, inevitabil, de pe urma crizei.
Chiar daca volumul vanzarilor este similar celui de anul trecut, "in valoare, probabil ca scaderile se plaseaza in jurul a zece procente", estimeaza el, deoarece cumparatorii migreaza spre produse mai ieftine. In plus, compania se asteapta ca si cel mai nou brand din portofoliu, Raraul, sa-si adjudece cinci procente din piata.
Cristina Miclea, care s-a ocupat de brand de la lansarea lui (2006), spune ca presiunea la raft a devenit foarte mare, dupa lansarile de produse din ultimii doi ani; in ciuda faptului ca Zuzu are un spatiu de raft foarte mare, asigurat de volumul vanzarilor, "nu inseamna ca nu trebuie sa mai lucram si sa imbunatatim aceasta vizibilitate".
Citeste mai mult in Business Magazin

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cultura de sofran
Afla acum tot ce trebuie sa stii despre cultura de sofran - "aurul rosu" Iti propunem afacerea anului cultura de sofran De ce tocmai sofran Pentru ca Sofranul Crocus stativus furnizeaza cel mai scump condiment din lume Si nu numai Este si cel mai scump aliment mai scump decat caviarul carnea de vita Kobe sau otetul...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Cristina Miclea, care s-a ocupat de brand de la lansarea lui (2006), spune ca presiunea la raft a devenit foarte mare, dupa lansarile de produse din ultimii doi ani; in ciuda faptului ca Zuzu are un spatiu de raft foarte mare, asigurat de volumul vanzarilor, "nu inseamna ca nu trebuie sa mai lucram si sa imbunatatim aceasta vizibilitate".
Citeste mai mult in Business Magazin
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News