Fermierii din 11 localităţi mehedinţene, situate în zona montană defavorizată, la altitudini cuprinse între 400 şi 600 metri, vor beneficia în această primăvară de subvenţii europene de peste un milion de euro, informeaza Agerpres. Reprezentantul Centrului Mehedinţi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), ing. Constantin Chiosa, a declarat miercuri, că fermierii primesc un sprijin de 140 euro pentru un hectar de teren agricol, în baza criteriilor specifice de acordare a plăţilor compensatorii pentru zona montană defavorizată.
“Sumele alocate sunt utilizate pentru întreţinerea păşunilor şi fâneţelor, pentru execuţia lucrărilor hidroameliorative”, a precizat Chiosa. Pe raza localităţilor Godeanu, Ilovăţ, Cireşu, Balta, Baia de Aramă, Ponoarele, Isverna, Podeni, Dubova, Eşelniţa şi Obârşia Cloşani sunt identificate şi cuprinse în listele unităţilor administrativ-teritoriale circa 10.000 hectare astfel de suprafeţe.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News