Merele romanesti, specie pe cale de disparitie

Fructele autohtone nu mai au loc in hipermarketurile din Romania, in timp ce produsele de import sunt foarte bine vandute in toate cele patru anotimpuri. Specialistii in domeniu apreciaza ca abia in cinci ani merele romanesti ar putea fi gasite in supermarketuri pe intreaga perioada a anului.
Majoritatea merelor autohtone sunt vandute la tarabe, in piete, de intermediari care ofera producatorilor preturi ridicol de mici.


"Dom’ne, eu stau cu merele pe taraba asta de dimineata, le dau cu 2 lei, sunt zemoase, dulci, de la mine din livada, unde am vreo suta de pomi, nu sunt tratate cu chimicale. Uite, mai incolo, ala imbracat in geaca de piele vinde fructe aduse din Turcia sau Italia. Merele le da cu 4 lei, ca in supermarket, nu au pata, da nici gust. Sunt fainoase. Mai sunt si rezistente, ca le da cu toate dracovenile chimice, sunt bolnave, ce mai! si de la mine nu cumpara nimeni, iar de la el tot mai vine un copil sau o doamna si cumpara", imi explica unul dintre putinii tarani care vand fructe intr-o piata din Sibiu.

In pietele agroalimentare mai poti gasi mere romanesti pe tarabe cel mult o luna, maximum doua, dupa cules. De obicei, sunt vandute la preturi mari, impuse de speculanti, nu de producatori. Din supermarketuri au fost insa de-a dreptul expulzate. Afacerile romanesti cu mere se duc de rapa, "incurajate" de nepasarea statului, restrangerea sistematica a suprafetelor cultivate si neincrederea taranilor in orice forma de asociere. Cum s-a ajuns insa in aceasta situatie?

Distrugerea livezilor
In 1989, Statiunea de cercetare si dezvoltare pomicola Geoagiu avea in administrare, pe teritoriul judetului Hunedoara, aproximativ 760 hectare de pomi fructiferi, din care 70% erau meri. De asemenea, statiunea producea anual un milion de puieti. La aproape doua decenii de la Revolutie, suprafata aflata in exploatarea statiunii, situata la 10 kilometri de Orastie, s-a redus pana la 6,2 hectare. "Dupa Revolutie s-a prabusit totul. S-au impartit pamanturile pe care noi aveam plantate livezi. Plantatiile au fost abandonate, iar noii proprietari de terenuri nu au mai intretinut pomii in mod corespunzator si acestia s-au degradat. A existat in timpul guvernarii lui Nastase un proiect de lege prin care oamenii care aveau de recuperat livezi de la noi urmau sa fie despagubiti cu 10-30 milioane de lei pentru fiecare hectar. Initiativa aceasta nu s-a materializat", povesteste Ion Diaconu, directorul statiunii.

La Voinesti, in judetul Dambovita, o alta regiune recunoscuta pentru plantatiile de meri, lucrurile stau oarecum mai bine decat la Geoagiu. In zona exista acum 638 hectare de livezi, cu aproximativ 200 de mii de meri. Taranii din satul Voinesti au in posesie suprafete de teren cuprinse de la o jumatate de hectar pana la 12-14 hectare de livada de meri, scrie cercetatoarea Anda Georgiana Becut in lucrarea "Drumul merelor. Marketizare si relatii economice in societatea romaneasca de tranzitie".

Efectele trecerii la capitalism nu au fost la fel de dezastruoase ca in cazul Geoagiu, deoarece in Voinesti nu a existat colectivizare, ci doar o forma de asociere impusa de statul comunist, "Suntem printre putinele bazine pomicole unde nu s-au defrisat plantatiile... Oamenii s-au descurcat din surse proprii. Pentru ca altfel, cum s-au distrus toata cultura mare si toata zootehnia, ne distrugea si pe noi. Dar nu s-a putut. Noi ne mandrim cu treaba asta... Dar unde a fost forma de organizare socialista acolo s-a distrus. Pentru ca in ’89 s-a dat terenul cu pomi si acel om nu a stiut ce sa faca cu el.

Chiar daca mai stia el un pic de tehnologie, n-a avut suportul financiar, n-a avut la indemana pompa, n-a avut substante, n-a avut nimic si s-au distrus. Au distrus si au pus porumb", a declarat presedintele Asociatiei Pomicultorilor din zona, citat in lucrarea Andei Becut.

Chiar si in aceste conditii, nu s-ar putea spune ca agricultorii din Voinesti au mai mult succes decat confratii lor din celelalte regiuni ale tarii. Merele lor nu si-au gasit locul in hipermarketurile moderne din marile orase, ci doar pe tarabele din piete sau, mai rau, pe marginea drumului.

Citeste mai mult in Romania Libera