Metode agrotehnice de protectie a culturilor

Metodele agrotehnice de protecţie a culturilor sunt cele mai importante pentru combaterea buruienilor în agricultura ecologică. Aceste metode prezintă atât avantaje cât şi unele dezavantaje pentru agroecosisteme. Dintre avantaje cele mai importante sunt faptul că combat majoritatea speciilor de buruieni odată cu efectuarea lucrărilor de bază (arat, pregătirea patului germinativ, trasarea de brazde pentru irigat, întreţinerea culturilor prin prăşit în perioada de vegetaţie), iar rotaţia culturilor contribuie la combarerea bolilor şi dăunătorilor plantelor de cultură.
Dezavantajele acestor metode efectuate în exces sunt: favorizează mineralizarea humusului, degradarea structurii şi tasarea solului, sunt costisitoare, necestă multă forţă de muncă manuală, nu se pot executa întotdeauna la momentul optim din lipsă de forţă de muncă manuală sau din cauza perioadelor ploioase.

Cele mai importante metode agrotehnice de protecţia a culturilor sunt: rotaţia culturilor, lucrările solului, fertilizarea, amendarea şi semănatul corespunzător, distrugerea buruienilor prin grăpat, plivit şi prăşit, cositul buruienilor.

1. Rotaţia culturilor reprezintă metoda de bază pentru protecţia culturilor împotriva buruienilor, bolilor şi dăunătorilor, iar dacă este bine alcătuită împiedică proliferarea unor grupe de buruieni specifice pentru anumite culturi. Monocultura şi cultura repetată mai ales în cazul culturilor semănate în rânduri dese favorizează înmulţirea buruienilor.

Unele plante de cultură ca: sfecla, inul, mazărea, sorgul, porumbul etc. Sunt sensibile la îmburuienare, mai ales în primele săptămâni după răsărire, altele însă înăbuşă buruienile (rapiţa, secara, iarba de sudan, cânepa, lucerna şi trifoiul din anul II etc.).

2. Lucrările solului executate cu diverse utilaje contribuie la distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire prin lucrări de bază, lucrări de pregătirea patului germinativ şi lucrări de întreţinere.

Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol şi distruse aproape toate buruienile anuale şi bienale în vegetaţie şi numai temporar cele perene (pirul, pălămida, volbura etc.) care regenerează după un timp din orgenele vegeative. Prin arătură o bună parte din rădăcinile buruienilor sunt aduse la suprafaţa solului şi sunt distruse prin uscare vara sau prin îngheţ iarna. Arătura are efect bun în combaterea buruienilor numai atunci când se execută în momentul optim adică imediat după recoltarea plantei premergătoare.

Nu este indicată efectuarea arăturii la aceiaşi adâmcime deoarece seminţele de buruieni vor fi aduse la suprafeţă motiv pentru care este indicată alternarea adâncimii arături chear efectuarea arăturilor foarte adânci (periodic) care combat toate buruienile.

Respectarea cerinţelor agrotehnice la executarea lucrărilor solului contribuie la păstrarea apei în sol asigurînd răsărirea uniformă şi rapidă a culturii iar perioada în care agenţii patogeni pot ataca plantele în faza de germinaţie este scurtată. Efectuarea la timp a dezmiriştirii şi distrugerea samulastrei pot preveni daunele provocate de gândacul ghebos sau bolile paiului la cereale.

Lucrările de afânare fără întoarcerea brazdei efectuate cu paraplow sau cizel realizează o combatere mai redusă a buruienilor în comparaţie cu arătura cu cormană.

Lucrările de pregătire a patului germinativ reprezintă metoda agrotehnică cea mai eficientă pentru combaterea buruienilor dacă se respectă indicii de calitate şi se execută în timpul optim. Din acest motiv este obligatorie efectuarea ultimei lucrări de pregătire a patului germinativ în ziua sau preziua semănatului pentru a combate întrg spectrul de buruieni cu germinaţie şi răsărire identică cu biologia plantei semănate.

Pentru o mai bună combatere a buruienilor prin intermediul lucrărilor solului se recomandă metoda provocării şi metoda epuizării.

Metoda provocării (semănatul fals) constă în mărunţirea solului prin grăpare pentru a stimula germinaţia seminţelor de buruieni. După două-trei săptămâni terenul va fi un covor verde de buruieni şi se lucrează din nou superficial pentru a distruge buruienile răsărite. Operaţia se repetă de 2-3 ori, la adâncimi diferite; reuşita acestei lucrări depinde şi de umiditatea din sol deoarece după ploi seminţele de buruieni germinează rapid. Este indicată această lucrare şi în livezi pentru a menţine ogorul negru între rândurile de pomi precum şi la culturile de primăvară din epoca a III-a (pepeni, iarbă de Sudan, sorg).

Metoda epuizării se foloseşte pentru a distruge buruienile perene cu inmulţire prin muguri de pe rizomi sau de pe rădăcini. Principiul lucrării constă în lucrarea superficială şi repetată a solului la adâncimea de 8-10 cm, la interval de 10-14 zile pentru a tăia lăstarii nou formaţi pănă când aceştia consumă toate substanţele de rezervă şi epuizează rizomii şi rădăcinile. Această metodă se foloseşte in cazul culturilor prăşitoare şi în cazul solului întrţinut ca ogor negru.

O variantă mai practică a metodei epuizării constă în fragmentarea organelor vegetale de înmulţire a buruienilor (rizomi) prin lucrări superficiale iar la înverzirea solului se execută o arătură adâncă pentru îngroparea lor. Această solutie nu înlătură toate buruienile deoarece de exemplu la Cirsium arvense fragmentele de 1,5 cm lăstăresc în totalitate iar rizomii se găsesc până la adîncimea de 3-6 m. Aceeaşi situaţie este şi în cazul pirului gros şi a costreiului. Dezavantajul metodei constă în costul mare ce derivă din trecerile repetate şi efectele negative de degradare a structurii şi compactării solului.

3. Fertilizarea organică cu gunoi, îngrăşământ verde şi compost determină creşterea rapidă a plantelor de cultură stânjenind astfel dezvoltarea buruienilor; porumbul valorifică cel mai bine fertilizarea organică. Gunoiul trebuie să fie foarte bine fermentat pentru a nu conţine seminţe de buruieni.

4. Folosirea amendamentelor care schimbă recţia solului determină dispariţia buruienilor acidofile (Rumex acetosella, Equisetum arvense, Spergula arvens, Ranunculus arvensis etc.) de pe solurile cu recţie acidă sau dispariţia buruienilor specifice solurilor halomorfe. Prin schimbarea reacţiei solului speciile respective nu se mai pot dezvolta şi mor.

5. Semănatul raţional este acela care se realizează în perioada optimă, imediat după pregătirea unui pat germinativ corespunzător şi asigură o densitate optimă a plantelor de cultură. Însămânţarea trebuie făcută chiar în ziua pregătirii patului germinativ sau în dimineaţa următoare ca să nu răsară buruienile şi să nu se poată dezvolta din cauza desimii plantelor de cultură. Dacă plantele sunt rare buruienile, cum e costreiul şi romaniţa, invadează spaţiul dintre ele. O desime mai mare către limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat, împiedică dezvoltarea buruienilor.

Desimea prea mare la unele culturi (floarea soarelui), peste 60-65 mii plante/ha determină o creştere a gradului de infestare cu (Sclerotinia slerotiorum). La cultura de grâu semănată prea devreme făinaria poate să apară încă din toamnă determinând scăderea producţiei, iar la cele semănate prea târziu producţia va fi mai mică pentru că înfrăţesc numai primăvara şi suferă din cauza gerului. Semănatul prea devreme în cazul culturilor de primăvară duce la o răsărire prea lentă şi la creşterea pericolului de apariţie a bolilor. Se recomandă ca semănatul să se facă în epoca optimă şi să se termine spre sfârşitul perioadei optime pentru că atunci plantele de cultură răsar mai repede, pun stăpânire pe teren şi luptă mai bine cu buruienile.

6. Distrugerea buruienilor în timpul vegetaţiei culturilor prin grăpat este una din cele mai folosite metode de combatere a buruienilor din culturile de câmp. Utilizarea grapelor presupune respectarea următoarelor cerinţe:
- combaterea buruienilor cu grape se poate realiza până în faza de maxim 4 frunze;
- lucrarea cu grapa nu se execută în perioada de răsărire a culturii;
- lucrarea se execută numai atunci când solul este uscat şi nu aderă de organele active ale grapei;
- adâncimea de lucru este cu 1-2 cm mai mică decât adâncimea de semănat a culturii, atunci când aceasta se execută înainte de răsărirea culturii;
- după răsărirea culturii lucrarea cu grapa se ve face numai după ce s-a ridicat roua.

Lucrarea cu grapa trebuie repetată de 2-3 ori sau trebuie integrată cu alte metode de combatere. Combaterea buruienilor prin grăpare se poate realiza folosind următoarele tipuri de grape: grapa cu colţi - pieptene, grapa cu colţi elastici şi cadru flexibil, grapa cu colţi elastici torsionaţi, grapa - rulantă, grapa-vibratoare, grapa rotativă cu rotor vertical şi cu rotor orizontal-rotocultorul, grapa cu perii rotative, sapele rotative.

6. Distrugerea buruienilor în timpul vegetaţiei culturilor prin plivit şi prăşit reprezintă grupa de metode agrotehnice cea mai sigură şi mai eficientă pentru combaterea buruienilor în agricultura ecologică.

Plivitul se foloseşte pentru eliminarea buruienilor perene din culturile dese şi trebuie executat înainte de fructificarea buruienilor.

Prăşitul se face manual, cu sapa sau mecanic, cu cultivatorul. Cuţitele cultivatorului trebuie să fie bine ascuţite, reglarea să fie corectă pentru a nu tăia plantele de cultură. La deschiderea de rigole pentru irigarea prin brazde sau executarea de biloane cultivatorul e echipat cu organe de tip rariţă care lucrează la adâncimea de 10-16 cm.

Pentru controlul buruienilor, numărul praşilelor mecanice şi manuale, trebuie să fie de minimum 2-3 pe an. Praşilele asigură şi aerisirea solului, stimularea activităţii biologice şi de disponibilizare a unor importante rezerve nutritive.

7. Cositul buruienilor se execută mecanic sau manual inainte de fructificarea buruienilor. Se foloseşte pe locurile virane, pe malurile râurilor şi a canalelor, pe marginea drumurilor. Buruienile perene se cosesc repetat pâna la epuizarea substanţelor de rezervă din organele vegetative de inmulţire (rizomi, stoloni etc.). Timpul optim pentru cosit este la începutul înfloririi. Nu se pot înlătura prin cosit pirul gros, păpădia, merişorul, şi pătlagina.

8. Mulcirea este lucrarea prin care se acoperă solul folosind diferite materiale: hârie specială pentru mulci, paie, resturi vegetale tocate, turbă, gunoi de grajd foarte bine fermentat, folii de polietilenă etc. Prin mulcire se modifică regimul termic, dacă materiale folosite sunt închise la culoare se încălzeşte solul, dacă sunt albe (var, cuarţ) solul absoarbe mai puţină căldură. Mulcirea împiedică creşterea buruienilor şi reduce pierderea apei din sol, reduce eroziunea solului.

Combate bine chiar şi buruieni perene ca pirul gros, pirul târâtor şi volbura dar numai parţial pălămida şi costreiul. În căpşunării paiele folosite la mulcire asigură şi protecţia fructelor, în toate cazurile substanţele organice folosite pentru mulcire sunt şi îngrăşământ natural.

9. Colectarea dăunătorilor manual se face doar în gospodării mici şi este fără randament. Colectarea mecanică se foloseşte la cultura cartofului pentru gândacul din Colorado. Maşina foloseşte comportamentul gândacului care în situaţii de pericol îşi trage picioruşele sub el şi se aruncă de pe plantă; maşina scutură frunzele iar ei cad în jgheabul de colectare.
10. Ademenirea dăunătorilor se face folosind diferite capcane. De exemplu, capcane cromatice, de lumini, cu feromoni etc. În sere cu foiţe lipicioase albastre se adună tripsul tutunului şi cu foiţe lipicioase galbene musca albă de seră. Capcanele cu feromoni sexuali pot fi folosite la peste 100 dăunători. Terenul cultivat este invadat în permanenţă cu substanţe aromatice ale fluturilor femele, în aceste condiţii masculii sunt atraşi dar nu găsesc femela deci nu se vor înmulţi fluturii. În livezi dăunătorii mişcători sunt adunaţi in ascunzişuri capcană (ex. se leagă pe trunchiul pomilor o bandă de hârtie ondulată sau de paie, dăunătorii se ascund aici şi sunt distruşi odată cu banda).
11. Recoltarea la timp şi corectă a culturilor Dacă se întârzie recoltarea multe buruieni ajung la maturitate şi seminţele lor sunt împrăştiate şi purtate de mijloacele de transport, de maşinile de recoltat etc.
12. Metode fizice de combatere constau în acoperirea cu plase a ferestrelor de la magazii ca să nu intre insectele şi acoperirea cu folii voalate a culturii pentru a nu pătrunde purecii, moliile, păduchii de frunze; se poate acoperii cu folie fiecare fruct (îmbrăcare în pungi).