Exclusiv
Publicat in: Stiri
Intenţia Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) de a rezolva problema cailor semisălbatici din Pădurea Letea a reaprins controversele privind aceste animale care au împânzit Delta. Grigore Baboianu, guvernatorul ARBDD, a declarat că „avem un proiect care presupune scoaterea miilor de cai semisălbatici din zona strict protejată, amenajarea unei zone îngrădite în vecinătatea pădurii în care să trăiască aceste animale. Caii respectivi fac parte din peisajul zonei, iar existenţa lor într-un perimetru strict delimitat şi îngrădit ar putea să constituie o atracţie turistică ce poate fi valorificată".

Viorel Roşca, directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcin, biologul care a efectuat cercetări zeci de ani în Pădurea Letea, consideră proiectul ARBDD privind caii semisălbatici drept o aberaţie. „Este nerealistă intenţia ca aceşti cai, ce au aparţinut localnicilor, dar s-au sălbăticit, să fie ţinuţi, pe termen lung, în ţarc, chiar dacă ţarcul va fi pe o suprafaţă de zeci de hectare. Pădurea Letea a fost îngrădită, în 1994, cu sârmă ghimpată, dar împrejmuirea nu a rezistat decât scurt timp în faţa sălbăticiunilor înfometate. Cine le va asigura hrana pe grindul arid din preajma pădurii unde ar urma să fie amenajat ţarcul? Investigaţiile specialiştilor arată că animalele au devenit nefolositoare pentru populaţia îmbătrânită din zonă, s-au imulţit necontroloat şi s-au sălbăticit.

Lipsa hranei a determinat sălbăticiunile să devoreze vegetaţia protejată din cea mai veche rezervaţie din România. Singura soluţie pentru salvarea de la dezastru a Pădurii Letea din calea acestor animale este scoaterea tuturor cailor semi-sălbatici din zonă. Analizele efectuate în ultimii ani de medicii veterinari demonstrează că epidemia de anemie infecţioasă în rândul acestor animale, care este invocată de autorităţi, e o poveste. Din 1986 nu a mai fost depistat nici un cal din această zonă cu această boală. Deci animalele pot fi prinse şi vândute la export pentru că este o piaţă foarte bună, dar tranzacţiile nu se pot face pentru că a fost declarată epidemia şi nu a fost ridicată, deşi nu este susţinută cu analize de laborator".

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h


1 milion de euro cheltuit degeaba

În ultimul deceniu au mai existat proiecte care vizau salvarea biodiversităţii protejate din Pădurea Letea din calea celor peste patru mii de cai sălbatici. În 2006, Prefectura Tulcea, Direcţia Sanitar-Veterinară Tulcea şi ARBDD au întocmit un proiect ce prevedea capturarea şi ducerea miilor de cai din Pădurea Letea în câteva oboare, evacuarea animalelor sănătoase spre abatoare şi uciderea de către vânători a cailor bolnavi.

Guvernul a alocat aproape un milion de euro pentru această acţiune. Banii s-au cheltuit, iar problema a rămas nerezolvată.Au fost construite doar două ţarcuri, în care nu a ajuns nici un cal sălbatic.Atunci reprezentanţii celor trei instituţii au motivat că au întrerupt proiectul pentru că nu exista soluţie de valorificare a cărnii de cal din cauza epidemiei de anemie infecţioasă.

Deşi starea de epidemie nu a fost ridicată oficial, în ultimii doi ani, câteva sute de cai sălbatici din Deltă au fost exportaţi în Italia şi Marea Britanie.Analizele efectuate de veterinari la animalele scoase din Deltă nu au identificat existenţa anemiei infecţioase.

Citeste mai mult in Romania Libera

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

DNA: Mita de 70.000 de lei la OJFIR Tulcea
DNA: Mita de 70.000 de lei la OJFIR Tulcea
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie -...
Infrastructura de gestionare a apei din Tulcea, dezvoltata din nou de MADR
Infrastructura de gestionare a apei din Tulcea, dezvoltata din nou de MADR
"Solutia realista nu consta in a da in fiecare an sute de milioane de euro despagubiri, ci...
Bursa de peste de la Tulcea, deja inaugurata de doua ori, inchisa
Bursa de peste de la Tulcea, deja inaugurata de doua ori, inchisa
Inaugurata cu mult tam-tam in 2015 si in 2019, Bursa de peste de la Tulcea va fi acum inchisa...
A fost inaugurata Bursa de Peste de la Tulcea
A fost inaugurata Bursa de Peste de la Tulcea
Petre Daea, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a participat la inaugurarea oficiala a...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton