Exclusiv
Publicat in: Stiri
Pentru că bugetul naţional este falimentar şi, în plus, miniştrii au fost aspru certaţi de Traian Băsescu pentru că nu sunt în stare să atragă fondurile europene, care dacă nu sunt folosite vor fi retrase, banii de la UE au devenit mană cerească pentru cei care înghit contractele de achiziţii publice.
Dar pentru că aceia de la UE permit alocarea de fonduri pentru servicii, o simplă lecturare a contractelor de achiziţii publice aflate la dispoziţia publicului pe sistemul SEAP arată că nimeni nu-şi mai bate capul să facă nişte proiecte adevărate, de investiţii, cu ajutorul financiar venit de la Bruxelles, ci aproape toate fondurile merg pe consultanţă, studii de piaţă, sondaje de opinie - care necesită un minimum efort de redactare a unor rapoarte, contra unor sume considerabile - sau pe shopping inutil. Inutil în perioadă de criză economică crâncenă.

Spre exemplu, la Ministerul Agriculturii, condus de anonimul Mihail Dumitru, numai în luna iulie aproape 4 milioane de euro, 80% din bani europeni şi 20% din bugetul ministerului, au fost aruncate pe fereastră, pentru achiziţii publice extrem de importante ca steaguri, pixuri sau laptopuri şi maşini de tocat hârtie.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic Realizarea de sapun natural


Realizarea de sapun natural este cea mai profitabila afacere Obtii venituri de 1 000 de lei pentru doar 2 ore de munca Ce contine Ghidul practic pentru realizarea de sapun natural Cum sa faci sapun 100 natural – nu numai informatiile de baza ci toate sfaturile si trucurile necesare pentru a obtine inca de la prima incercare ...

Oferta Speciala
valabila 48h

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, condusă de PDL-istul Mihai Vădan, a alocat 2.082.000 euro pentru achiziţionarea de materiale "specifice de informare" şi de "materiale promoţionale personalizate". De 2 milioane de euro se vor tipări, printre altele, conform anunţului publicat de Ministerul Agriculturii, pliante, broşuri, agende, mape, calendare, se vor realiza 50 de "totemuri exterioare" şi se vor cumpăra 89.000 de pixuri, 10.000 de şepci, 10.000 de tricouri, 10.000 de pelerine, 208 steaguri de exterior şi 624 steaguri de birou. Valoarea estimată fără TVA: 7.054.708,2 RON, în total circa 2 milioane de euro. 80% din bani provin din fonduri europene, prin Programul FEADR, iar 20% din bugetul naţional.

Citeste mai mult in Jurnalul National

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Ministerul Agriculturii asigura ca va veni in sprijinul legumicultorilor cu solarii distruse din cauza furtunilor
Ministerul Agriculturii asigura ca va veni in sprijinul legumicultorilor cu solarii distruse din cauza furtunilor
"Intram intr-o linie dreapta de discutii pentru Programul National de Redresare si...
Ministerul Agriculturii porneste ancheta pentru a afla sursa gripei aviare
Ministerul Agriculturii porneste ancheta pentru a afla sursa gripei aviare
"Pentru stabilirea sursei virusului gripal aviar la aceasta data este in derularea...
Bugetul de stat 2020. Ministerul Agriculturii pierde bani
Bugetul de stat 2020. Ministerul Agriculturii pierde bani
Bugetul pentru anul 2019 al Agriculturii a fost de 21,3 miliarde de lei, iar in 2020 acesta va...
Ministerul Agriculturii invita agricultorii sa colaboreze cu China
Ministerul Agriculturii invita agricultorii sa colaboreze cu China
"Asociatia pentru promovarea cooperarii agricole dintre China si statele din Europa Centrala...

Ultima ora

Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Discutii la Bruxelles: Se stabilesc regulile pentru subventii
Ministrul Florin Barbu participa astazi, 27 ianuarie, la prima reuniune a Consiliului AgriFish...
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
Crescatorii de ovine si bovine, in fata unui nou pericol
In ceea ce priveste vanzarea animalelor, in prima partea lucrurile pareau bune, cu preturi...

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025".
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop∧Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton
Raport Special Gratuit
TOP 4 Afaceri agricole în 2025
Adauga mai jos adresa ta de email si vei primi raportul special gratuit "TOP 4 Afaceri agricole în 2025" impreuna cu cele mai noi stiri si informatii din agricultura.
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016