Exclusiv
Publicat in: Stiri
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, a participat marţi, 14 septembrie 2010, la „Ziua Porumbului”, eveniment organizat în localitatea Raşi, judeţul Ialomiţa, la care au fost prezenţi fermieri, reprezentanţi ai Asociaţiilor de fermieri, ai asociaţilor şi cultivatorilor de porumb din Franţa. De asemenea, au mai participat preşedintele Consiliului judeţean, Vasile Silvian Ciupercă şi prefectul judeţului Ialomiţa, Petru Madălin Teculescu.
Cu acest prilej, a fost prezentată într-un câmp demonstrativ, pe o suprafaţă de 8 ha, o serie de hibrizi de porumb obţinuţi de mai multe firme. Foarte mulţi dintre aceşti hibrizi sunt cultivaţi de fermierii din zonă cu rezultate de producţie foarte bune. În cadrul reuniunii de la Raşi, au fost discutate o serie de aspecte legate de aplicarea unor tehnologii de vârf în cultura porumbului, dar şi necesitatea folosirii unui material biologic de calitate superioară, atât sub aspectul producţiei, cât şi al adaptabilităţii la condiţiile de secetă.

Ministrul agriculturii a subliniat importanţa cercetării şi a găsirii celor mai bune formule genetice, având în vedere că porumbul rămâne cea mai importantă cultură în ţara noastră nu numai pentru alimentaţie ci şi ca materie primă în diverse industrii. Totodată, este o sursă însemnată în producerea biogazului, a energiei electrice şi a bioetanolului, domenii în care producţia de porumb va avea o pondere din ce în ce mai mare.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Cresterea prepelitelor japoneze


Cresterea prepelitelor japoneze Lucrarea "Cresterea prepelitelor japoneze" - iti asigura toate informatiile de care ai nevoie pentru a demara acest tip de afacere - iti arata punctele sensibile inerente oricarui inceput - te ajuta sa eviti greseli costisitoare Informatiile prezente pe CD-ul "Cresterea prepelitelor...

Oferta Speciala
valabila 48h

În acelaşi context, Valeriu Tabără a prezentat rolul cerealelor şi al plantelor tehnice dar şi importanţa introducerii în cultură a rezultatelor biotehnologiilor, lucru care a fost susţinut şi de reprezentanţii fermierilor şi cercetătorilor francezi prezenţi la eveniment. Ministrul a subliniat, de asemenea, preocupările Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru analizarea şi identificarea unor soluţii pentru terenurile necultivate, care pun probleme producătorilor agricoli prin gradul de îmburuienare, sursă de boli şi dăunători.

Votati articolul

Rating:
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Articole conexe

Valeriu Tabara, fostul ministru al agriculturii, a fost operat
Valeriu Tabara, fostul ministru al agriculturii, a fost operat
Starea de sanatate a acestuia este buna. Interventia s-a facut la piciorul drept, dupa ce in urma cu...
FNPAR discuta cu MADR posibilitatea unui parteneriat pentru promovarea intereselor agricultorilor romani la nivel european
FNPAR discuta cu MADR posibilitatea unui parteneriat pentru promovarea intereselor agricultorilor romani la nivel european
"Avem incredere ca domnul Stelian Fuia, in calitatea de ministru, isi va aduce contributia la...
Valeriu Tabara: Vrem sa luam cateva masuri pentru comasarea terenurilor
Valeriu Tabara: Vrem sa luam cateva masuri pentru comasarea terenurilor
"Am discutat extinderea afacerilor din Romania pentru ca ei furnizeaza proportia cea mai mare de...
FNPAR solicita cresterea suprafetei agricole beneficiare de subventii cu 1,5 milioane de hectare
Solicitarea a fost formulata de catre presedintele federatiei, domnul Viorel Matei, in cadrul unei...

Ultima ora

Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Despagubiri seceta: 333 lei pe hectar pentru porumb si floarea soarelui
Suma de 333 lei pe hectar nu se acorda automat tuturor solicitantilor. Valoarea grantului depinde...
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Exporturile de ovine si caprine, mai aproape de reluare. Planul ANSVSA, aprobat
Aprobarea planului reprezinta un pas important, dar nu inseamna reluarea imediata a tuturor...
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
Viitor incert pentru fermieri: Ce se intampla cu fondurile europene in 2025
In ciuda depasirii termenelor anuntate de seful MADR, noutatile legate de liniile de finantare nu...
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Buget MADR: Aviz favorabil in comisiile de specialitate din Parlament
Proiectul de buget a fost aprobat cu 27 de voturi "pentru" si 16 "impotriva"....

Idei de afaceri in agricultura



Rentrop ∧ Straton
Newsletter gratuit
TOP 4 Afaceri agricole in 2026
Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit "TOP 4 Afaceri agricole in 2026".
Anunturi
Vezi toate anunturile
Manager | Stiri si analize economice
Rentrop & Straton