Pentru a diminua ponderea de terenuri agricole nelucrate, ministrul Agriculturii, Mihai Dumitru, a declarat că vrea să condiţioneze acordarea subvenţiilor naţionale de obligativitatea lucrării terenului. Pe de altă parte, ministrul a mai spus că fermierii şi autorităţile locale interesate să depună proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pot afla de mâine când se va lansa fiecare măsură.
"S-a aprobat calendarul măsurilor pe anul 2010. Asta înseamnă că de mâine toţi potenţialii beneficiari vor putea să ştie cu exactitate, când, în ce moment se va lansa fiecare măsură, pe ce durată se va depune aplicaţia şi pe ce sumă totală, pe ce alocare financiară va candida," a precizat Mihai Dumitru, ministrul Agriculturii.
Ministerul Agriculturii a lansat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală măsura de infrastructură agricolă şi forestieră din care se vor finanţa noi sisteme de irigaţii.
Citeste mai mult in Money.ro.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Money.ro.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News