Numărul operatorilor tradiţionali înregistraţi anul trecut a fost de 91, în scădere cu 63,74% comparativ cu 2007, a declarat pentru NewsIn, directorul în cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR),Tudorel Baltă.
Potrivit acestuia 42% din înscrieri au fost ale operatorilor producători de lapte. "La data de 31 decembrie 2008 au fost înregistraţi 91 operatori, cu produse traditionale din următoarele domenii de activitate : lapte - 42%, carne - 25%, pâine - 20%, băuturi - 11% şi miere - 2%", a explicat Tudorel Baltă.
De asemenea, potrivit lui Baltă, în anul 2007, s-au înregistrat 251 de operatori tradiţionali.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a primit la sfârşitul lunii octombrie şi prima cerere pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate, care aparţine unui producător de magiun. Directorul general al Oficiului Naţional pentru Produse Tradiţionale şi Ecologice (ONPTE), Lucia Romanescu, a declarat pentru NewsIn că solicitarea pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate a fost depusă de producătorul de magiun de prune, S.C. Sonimpex Serv Com S.R.L., iar ceilalţi patru producători care intenţionează să obţină protecţia pentru indicaţia geografică protejată sunt producători tradiţionali de produse lactate şi preparate din carne.
"Conform reglementărilor europene, Ministerul Agriculturii trebuie să încheie verificările pentru această documentaţia în termen de 30 de zile, după care o parte a documentaţie, respectiv caietul de sarcini, va fi postată pe site-ul ministerului pentru 60 de zile, timp în care orice persoană care are ceva de obiectat se poate opune acordării indicaţiei geografice protejate ", a explicat Romanescu.
Potrivit acesteia, în cazul în care vor apărea obiecţii din partea altor producători care fabrică şi comercializează acelaşi produs, ministerul va media între producătorul solicitant al indicaţiei geografice protejate şi opozantul acestuia.
Reprezentanta Oficiului a mai spus că după cele 90 de zile, după ce produsul a trecut de perioda de verificare, respectiv de cea de opoziţie, primeşte protecţia la nivel naţional şi sigla specifică indicaţiei geografice protejate care va apărea pe eticheta produsului.
"După ce primeşte protecţia la nivel naţional, ministerul agriculturii va trimite la Bruxelles documentaţia respectivă pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate la nivel european, după care produsul intră în aceleaşi proceduri care sunt mult mai lungi" , a adăugat directorul ONPTE.
Aceasta a mai precizat că odată obţinută această protecţie, denumirea nu mai poate fi folosită de niciun alt producător care fabrică acelaşi produs, nici la nivel naţional şi nici la nivel european.
"Odată ce ai obţinut protecţia, ai un confort al traseului produsului tău. Nimeni nu mai poate produce sub aceeaşi denumire. Acum, de exemplu, în Grecia se vinde brânză sub denumirea de telemea de oaie, or se ştie că telemeaua de oaie este un produs specific românesc" , a adăugat reprezentanta Oficiului.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online
Vrei sa demarezi o afacere online Secretele comertului online iti sunt in sfarsit dezvaluite in stick-ul “Magazin Online - cum sa pornesti propria ta afacere online” Te gandesti sa demarezi o afacere orice fel de afacere Atunci primul pas pe care il ai OBLIGATORIU de facut consta in realizarea unui mic studiu de piata serios...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a primit la sfârşitul lunii octombrie şi prima cerere pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate, care aparţine unui producător de magiun. Directorul general al Oficiului Naţional pentru Produse Tradiţionale şi Ecologice (ONPTE), Lucia Romanescu, a declarat pentru NewsIn că solicitarea pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate a fost depusă de producătorul de magiun de prune, S.C. Sonimpex Serv Com S.R.L., iar ceilalţi patru producători care intenţionează să obţină protecţia pentru indicaţia geografică protejată sunt producători tradiţionali de produse lactate şi preparate din carne.
"Conform reglementărilor europene, Ministerul Agriculturii trebuie să încheie verificările pentru această documentaţia în termen de 30 de zile, după care o parte a documentaţie, respectiv caietul de sarcini, va fi postată pe site-ul ministerului pentru 60 de zile, timp în care orice persoană care are ceva de obiectat se poate opune acordării indicaţiei geografice protejate ", a explicat Romanescu.
Potrivit acesteia, în cazul în care vor apărea obiecţii din partea altor producători care fabrică şi comercializează acelaşi produs, ministerul va media între producătorul solicitant al indicaţiei geografice protejate şi opozantul acestuia.
Reprezentanta Oficiului a mai spus că după cele 90 de zile, după ce produsul a trecut de perioda de verificare, respectiv de cea de opoziţie, primeşte protecţia la nivel naţional şi sigla specifică indicaţiei geografice protejate care va apărea pe eticheta produsului.
"După ce primeşte protecţia la nivel naţional, ministerul agriculturii va trimite la Bruxelles documentaţia respectivă pentru obţinerea indicaţiei geografice protejate la nivel european, după care produsul intră în aceleaşi proceduri care sunt mult mai lungi" , a adăugat directorul ONPTE.
Aceasta a mai precizat că odată obţinută această protecţie, denumirea nu mai poate fi folosită de niciun alt producător care fabrică acelaşi produs, nici la nivel naţional şi nici la nivel european.
"Odată ce ai obţinut protecţia, ai un confort al traseului produsului tău. Nimeni nu mai poate produce sub aceeaşi denumire. Acum, de exemplu, în Grecia se vinde brânză sub denumirea de telemea de oaie, or se ştie că telemeaua de oaie este un produs specific românesc" , a adăugat reprezentanta Oficiului.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News