Recunoscută de Ministerul Agriculturii ca grup de producători chiar din 2007, când s-a înfiinţat, Cooperativa Agricolă Legumicola Pleşoiu din Olt intenţionează să investească aproximativ 1 milion de euro până la sfârşitul anului în curs pentru a-şi spori forţa de producţie cu un depozit de legume, două maşini speciale de transport, o instalaţie de sortat şi două dispozitive de cântărit.
"Vom investi cei aproximativ un milion de euro pentru a deveni competitivi. Vrem să devenim un jucător important pe piața legumelor din România. Pentru viitor, avem în vedere și o unitate de procesare a produselor care nu pot fi vândute în stare proaspătă", informează Florin Ciobanu, directorul executiv al Legumicola, citat de Gazeta de Olt.
În prezent, societatea deţine, cumulat, 65 ha (40 ha sunt solarii - spaţii protejate), însă alţi 225 de mici fermieri din zonă, cu o suprafaţă însumată de 240 ha, au depus deja cererea de a intra în Grup. Solicitările lor, anunţă Legumicola, vor fi discutate, cât mai curând, în cadrul Adunării Generale, care va porni de la principiul că situaţia devine tot mai greu de gestionat pe măsură de numărul de membri creşte.
Asta deoarece mulţi dintre ei preferă să le vândă marfa, la poartă, samsarilor care oferă câţiva lei în plus faţă de ceea ce ar primi de la Legumicola. "Am mai avut experiențe nefericite când fermieri care vroiau să facă parte din grup își vindeau produsele la samsari. Ar trebui să avem pârghiile de a stabili un preț măcar săptămânal al produselor. Cu cât sunt mai mulți membri, cu atât situația este mai greu de gestionat. O să analizăm cererile și o să vedem dacă este oportună primirea de noi membri", afirmă Florin Ciobanu.
O altă chestiune de care va ţine cont Adunarea Generală este legată de faptul că în general oamenii nu stăpânesc cu acte în regulă terenurile pe care le lucrează. Pământurile în cauză fie sunt moştenite, fie le aparţin rudelor, iar cei care le administrează nu caută să devină proprietari pentru că tarifele practicate de instituţiile care eliberează astfel de documente sunt prea ridicate pentru buzunarele lor.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Asta deoarece mulţi dintre ei preferă să le vândă marfa, la poartă, samsarilor care oferă câţiva lei în plus faţă de ceea ce ar primi de la Legumicola. "Am mai avut experiențe nefericite când fermieri care vroiau să facă parte din grup își vindeau produsele la samsari. Ar trebui să avem pârghiile de a stabili un preț măcar săptămânal al produselor. Cu cât sunt mai mulți membri, cu atât situația este mai greu de gestionat. O să analizăm cererile și o să vedem dacă este oportună primirea de noi membri", afirmă Florin Ciobanu.
O altă chestiune de care va ţine cont Adunarea Generală este legată de faptul că în general oamenii nu stăpânesc cu acte în regulă terenurile pe care le lucrează. Pământurile în cauză fie sunt moştenite, fie le aparţin rudelor, iar cei care le administrează nu caută să devină proprietari pentru că tarifele practicate de instituţiile care eliberează astfel de documente sunt prea ridicate pentru buzunarele lor.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News