Economia mondiala risca anul acesta un 'soc al preturilor' la produsele alimentare care ar putea duce, ulterior, la o criza a alimentelor, relateaza joi The Financial Times, comentand informatii de la Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).
Avertismentul intervine in contextul in care indicele FAO la produsele agricole a crescut in luna decembrie la un nivel record, depasind nivelul din 2007-2008, cand s-a inregistrat o criza alimentara pe plan mondial. Revolte ale celor care sufera de foame au avut loc in peste 30 de tari in acea perioada.
Potrivit economistului FAO de la Roma, Abdolreza Abbassian, ar fi absurd sa se presupuna ca preturile nu vor creste in continuare. In acest context, el mentioneaza ca in multe tari in curs de dezvoltare, inclusiv in China si India, inflatia a devenit o problema majora economica si politica. Cresterea preturilor la alimente reprezinta o potentiala problema si pentru tarile dezvoltate, precum Marea Britanie, sau cele din zona euro, mai spune el.
In acelasi timp, FAO subliniaza ca indicele la produse agricole este in crestere in principal la porumb, zahar, unt si carne. Pentru tarile cele mai sarace, aceste produse sunt mai putin importante decat, de exemplu, orezul, al carui pret a scazut de aproape doua ori din 2008 si pana acum - pana la 535 de dolari pe tona.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
In acelasi timp, FAO subliniaza ca indicele la produse agricole este in crestere in principal la porumb, zahar, unt si carne. Pentru tarile cele mai sarace, aceste produse sunt mai putin importante decat, de exemplu, orezul, al carui pret a scazut de aproape doua ori din 2008 si pana acum - pana la 535 de dolari pe tona.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News