Ministerul Agriculturii promovează politici agricole discriminatorii, afirmă Partidul Conservator într-o declaraţie de presă, explicând că fermierii care au vârsta sub 40 de ani sunt defavorizaţi limitându-le accesul la măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole". Asta pentru că măsura 121 intră în contradicţie cu legea societăţilor comerciale 31/1990 (actualizată).
Conform legii societăţilor comerciale 31/1990 (actualizată), art.10, "numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 2". Astfel, contradicţia apare din faptul că, indiferent de vârsta fermierului care conduce o societate pe acţiuni, acesta nu poate fi şi asociat unic şi să mai aibă cel puţin încă un alt asociat.
Citeste mai mult in Bursa.

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Pasii catre o afacere de succes Berea Artizanala
Stiati ca romanii sunt printre cei mai mari consumatori de bere la nivel mondial Cu cei 85 de litri cap de locuitor an ne situam pe un „onorabil” loc 8 in Europa si pe locul 12 in clasamentul mondial liderii fiind cehii 142 de litri urmati de austrieci 105 litri si de nemti 104 litri Piata autohtona a berii...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
Citeste mai mult in Bursa.
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News