Seceta si inghetul au calamitat peste un milion de hectare cultivate cu cereale in toamna si primavara, din suprafata totala de sapte milioane de hectare, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, informeaza Mediafax.
"Din ceea ce s-a centralizat la minister pana in dimineata aceasta, avem afectate un 1-1,054 milioane hectare, unele in proportie de peste 50%, iar altele sub acest procent. Vom lua legatura cu Institutul National de Meteorologie. Ei sunt cei care pot emite documentatia, ca sa putem declara stare de calamitate. Oricum, vom avea calamitate, pentru ca iunie se anunta cea mai secetoasa luna", a spus Sarbu.
El a aratat ca fermierii ale caror terenuri sunt afectate ar putea sa primeasca despagubiri din fondul special de interventii al guvernului.
"Compensam pierderile prin irigarea unei suprafete de 500.000 de hectare, cat am putut reabilita pana in acest moment, de la 60.000 cat erau reabilitate in iarna", a spus Sarbu.
Ministrul a adaugat ca institutia pe care o conduce are in vedere un program de reabilitare a suprafetelor agricole, care insumeaza 1,5 milioane de hectare, pe o perioada de patru ani.
"Incercam sa facem cat mai mult, dar oricum si cele 1,5 milioane hectare nu vor fi de ajuns. Trebuie sa intervenim cu impaduriri, dar trebuie sa se reorienteze si fermierii si sa inceapa forarea puturilor, pentru ca e mult mai ieftin si mai la indemana lor", a spus Sarbu.
Citeste mai mult in Romania Libera

Exclusiv - beneficiati acum de Oferta Speciala de mai jos:
Ghid practic pentru realizarea de felicitari decupate
Cea mai simpla afacere posibila O puteti demara cu o investitie de doar 100 de euro Procesul de realizare este extrem de simplu si presupune in principiu decuparea manuala a unei bucati de carton dupa un anumit tipar desen folosind drept instrument de lucru un cutter obisnuit cutitas de birou se gaseste in orice librarie si costa...
Oferta Speciala
valabila 48h
valabila 48h
El a aratat ca fermierii ale caror terenuri sunt afectate ar putea sa primeasca despagubiri din fondul special de interventii al guvernului.
"Compensam pierderile prin irigarea unei suprafete de 500.000 de hectare, cat am putut reabilita pana in acest moment, de la 60.000 cat erau reabilitate in iarna", a spus Sarbu.
Ministrul a adaugat ca institutia pe care o conduce are in vedere un program de reabilitare a suprafetelor agricole, care insumeaza 1,5 milioane de hectare, pe o perioada de patru ani.
"Incercam sa facem cat mai mult, dar oricum si cele 1,5 milioane hectare nu vor fi de ajuns. Trebuie sa intervenim cu impaduriri, dar trebuie sa se reorienteze si fermierii si sa inceapa forarea puturilor, pentru ca e mult mai ieftin si mai la indemana lor", a spus Sarbu.
Citeste mai mult in Romania Libera
Autor: AgroRomania.ro
Votati articolul
Nota: 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News