Plante aromatice: tarhonul

Tarhonul - Artemisia dracunculus, este o planta adusa in trecut la noi in tara din nordul indepartat al Asiei, de catre popoarele slave. Frunzele sale, datorita continutului de 1% uleiuri eterice, sunt foarte aromate iar gustul lor este usor amarui, amintind de anason. Ele se folosesc atat in bucatarie pentru condimentarea ciorbelor si fripturilor dar si in farmacia naturista, unde sunt utilizate indeosebi in tratarea unor afectiuni ale rinichilor, ficatului si stomacului.


Este o planta care trebuie udata destul de des, sistemul sau radicular nefiind foarte bine dezvoltat in profunzime. Tarhonul se prezinta sub forma unei tufe de 60-100 cm inaltime, cu o tulpina bine ramificate pe care se gasesc frunze lungi, lanceolate. Florile tarhonului sunt galbene spre violaceu si sunt dispuse in inflorescente globuloase.

Uzual tarhonul se inmulteste pe cale vegetativa, prin butasi sau prin despartirea tufei. Pentru obtinerea butasilor, vara, cand tufa este bine dezvoltata, taiem fragmente ramificate de tulpina si le punem la inradacinat intr-o ladita care contine un amestec format din pamant de padure, mranita si nisip, in proportie de 4:4:2 Ladita se muta la un loc umbros si se uda periodic fara insa a lasa apa sa balteasca.

Dupa inradacinare, plantarea butasilor se face toamna, pe un teren amenajat astfel: parcela se sapa la 30 cm, si se inglobeaza un ingrasamant organic. Se marunteste bine solul si se modeleaza straturi inaltate la aproape 1 metru. Butasii se planteaza pe randuri, la 20 cm distanta unul de altul si 50 cm distanta intre randuri.

Cultura astfel initiata dureaza in medie 7-8 ani. Frunzele se pot recolta pe tot parcursul verii, dupa necesitati.